Robu, catre grupul PSD: Vreti razboi? Nicio problema! Marul discordiei este SDM

Război total în CL Timișoara, după ce, a doua oară în două săptămâni, proiectul prin care SDM ar fi trebuit să primească banii pentru încredințare directă întreținerea sistemului de management al traficului a căzut la vot. Primarul Nicolae Robu a vorbit din nou de boicot. Tot 13 voturi a adunat proiectul, la fel ca data trecută.

Societatea Drumuri Municipale este, din aprilie 2017, „stăpâna” absolută a străzilor, aleilor, trotuarelor, podurilor, pasajelor, pasarelelor din Timișoara. Consilierii locali au votat un contract pe patru ani, la o valoare anuală de aproximativ 9 milioane de euro. SDM are și contractul pentru întreținerea străzile de piatră spartă din Timișoara, valabil pe patru ani, cu o valoare de 2,5 milioane de euro. Societatea gestionează sistemul de parcare al orașului și se ocupă, până în 2021, de curățenia Complexului Sportiv Bega, a Sălii Olimpia și a WC-urilor publice. De asemenea, din 2016, societatea cu acționar unic CL Timișoara se ocupă, prin delegare de gestiune, de semnalizarea și întreținerea semnalizării rutiere din oraș, pe o perioadă de 15 ani.

Executivul Primăriei Timişoara a propus, la jumătatea lunii octombrie, tarifele pentru atribuirea directă, către SDM, a contractului de mentenanţă pentru sistemul de trafic management. Pe 18 octombrie, discuțiile au durat câteva zeci de minute și, la final, proiectul a căzut cu doar 13 voturi pentru, având nevoie de 18. El a reapărut pe ordinea de zi a plenului de marți, 31 octombrie. „Nu e vorba despre subcontractare. Când vorbim de semnalizare avem în vedere de la a trasa trecerile de pietoni , a trasa liniile de demarcație, a monta diverse indicaoare, a întreține semafoarele și a prelua, după ce firma care a participat la implementarea proiectului de trafic management și-a încheiat treaba, partea de tehnologie mai înaltă. Aceste lucruri nu pot fi date către oricine (…) Curtea de Conturi ne-a cerut ca acele activități pentru care există societăți ale primăriei să fie delegate către aceste societăți. La câteva echipamente nu are voie să intervină oricine pentru că furnizorul își anulează garanția. Dacă nu se intervine periodic conform cărții tehnice, pentru a se curăța de praf, a se da cu diferite substanțe, se pierde garanția. Noi trebuie să asigurăm această asistență de urgență la aceste echipamente. Unele operațiuni complicare nu le poate face SDM, ci doar firme pe care le agreează furnizorul”, a explicat, în plen, primarul Nicolae Robu.

Edilul a mai spus că SDM va avea un program de investiții, iar mare parte din profit să fie investit într-o aducere la zi a dotărilor tehnice. „Știu că prin delegarea aceasta se lezează anumite interese ale unor firme care au trăit bine într-o anumită perioadă, din anumite lucruri, când se lucra orientat pe plombe. Acum se decopertează, se pune asfalt, se plătește exact ce se face. Pe vremuri totul era aproximativ, nu exista posibilitatea fizică de a lucra cu atâta acuratețe cum se lucrează pe actuala abordare. Unii, alții sunt nemulțumiți și încearcă pe diverse canale încearcă să boicoteze acest mod de abordare a lucrurilor”, a mai spus Robu.

S-a supus la vot, chiar de două ori, dintr-o eroare procedura repetându-se, și… n-a trecut. Au votat „pentru” 13 consilieri, s-au înregistrat 7 abțineri, ale aleșilor PSD, și un vot împotrivă, al consilierului PMP Marius Dugulescu. Primarul Nicolae Robu a răbufnit. „Eu înțeleg că ce se dorește este război total între PNL și timișoreni, pe de-o parte, și dvs. ceilalți, pe de altă parte, care boicotați sistematic fiecare proiect. Asta vreți? Nicio problemă! Am luat la cunoștință”, a afirmat acesta, revoltat. Ulterior, Robu a vorbit la telefon cu cineva, posibil un lider social-democrat, cu care a purtat o discuție pe un ton foarte războinic, reproșându-i acestuia lipsa de respect față de proiectele Timișoarei. Conform declarațiilor primarului, interlocutorul lui a fost chiar președintele executiv al PSD Timiș, Călin Dobra.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Stelu a spus: (noiembrie 1st, 2017 at 07:05 )

Bolo.vanul ăsta de Robu nici acum după atâția ani de politica, nu înțelege principiile de funcționare ale sistemului pluripartidist. Pai dacă tu, Sclavule, pui talpă în CJT centrului de legume și fructe de la Tomnatic, ca asa vrea mușchii tai și sclavii PeNALi din consiliu, la ce sa te aștepți de la PeSeDicii din Consiliul Local? Acțiune și reacțiune, dom’ profesor Bulă! Ești praștie!

Son of Sam a spus: (noiembrie 1st, 2017 at 09:01 )

Cum i se vede parul carunt la tample…

nelutu a spus: (noiembrie 4th, 2017 at 07:51 )

Ce spui domnule Rob(u)de groapa din asfaltul nou turnat din apropiere de Codrina din Badea Cartan?.Ai fost in vizita acolo dand indicatii.Nu stiam ca esti si inginer constructor.Cum spui la comisia de circulatie?Luati si notati!Le stii pe toate dar prost.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Top