Olga Tudorache, una dintre cele mai mari actrițe pe care le-a avut România, a încetat din viaţă. Retrasă din viața publică în urmă cu câțiva ani, ea a plecat discret, așa cum a și trăit, după ce, în ultima săptămână, fusese internată la Terapie Intensivă.
Olga Tudorache s-a stins discret, aşa cum a și trăit. În 2012, ea se retrăsese din viaţa publică şi de pe scenă. Olga Tudorache s-a născut la 11 octombrie 1929, la Oituz, judeţul Bacău. A interpretat peste 70 de personaje de teatru: Maşa din „Cadavrul viu“ de Lev Tolstoi, Antigona din piesa lui Sofocle, Cleopatra, din „Antoniu şi Cleopatra“, Regina din „Vulpile“ de Lillian Hellman, Ducesa de Gloucester din „Richard al II-lea“, sau Beatrice, din „Efectul razelor gamma asupra anemonelor“ de Paul Zindel. A jucat şi în filme și a fost unul dintre cei mai apreciați dascăli de teatru. Pe studenții săi i-a sfătuit să învețe mereu disciplina interioară, fără de care, credea Olga Tudorache, nu poți să fii actor. A primit, de-a lungul carierei, o mulțime de premii pentru interpretare, fiind decorată, de asemenea, cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Mare Ofiţer, acordat de preşedintele României. Olga Tudorache a fost internată la începutul săptămânii trecute la Spitalul Elias, în urma unei suspiciuni de atac vascular cerebral. Starea sănătăţii sale s-a deteriorat însă, astfel că, pe 12 octombrie, actrița a fost transferată la Terapie Intensivă. Miercuri dimineață, ea s-a stins din viață. (sursa foto: www.aarc.ro)
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…