Ziua Serviciilor Publice: robotei, segway si caini de salvare, in Piata Unirii / FOTO

Motociclete, ambulanțe, grenade, contoare, calorifere, bărci, flori și… roboței – acesta a fost „arsenalul” zilei în care timișorenii au fost invitați să vadă ce le pot oferi diverse instituții. În Piața Unirii a avut loc cea de-a patra ediție a Zilei Serviciilor Publice.

Primăria i-a invitat pe timișoreni, în primul weekend de octombrie, în Piața Unirii, la a patra ediţie a Zilei Serviciilor Publice. Ideea este preluată de la München, oraș din care vine Hep Monatzeder, actual viceprimar, fost primar, care a fost și în acest an oaspetele Timișoarei. În piață au fost mașini de gunoi, ambulanțe, dube de poliție, bărci pneumatice sau motociclete, dar și un roboțel de intervenții al Aquatim. Copiii s-au urcat pe motociclete și ATV-uri, iar unii dintre ei au învățat să facă manevre de resuscitare de la cei de la Ambulanță. Vedetele au fost, fără doar și poate, câinii special dresați de la Jandarmerie și Salvo, de care cei mici s-au apropiat curioși, dar și temători, gata însă de joacă. Compania de salubritate Retim a adus, în acest an, o mașinuță electrică. „Vrem să le oferim tot mai mult timișorenilor, în sensul colectării selective, și vrem să vedem și interesul concetățenilor noștri și al celorlaltor utilități vizavi de serviciile noastre. Avem o mașină electrică, mai mult pentru a atrage atenția asupra grijii pentru mediu. O s-o vedeți în zilele următoare, circulând prin oraș cu o pubelă galbenă. Vrem să atragem atenția asupra colectării selective”, spune Dan Pascu, director general marketing-economic al Retim. Cei de la Aquatim au adus ursuleți de pluș, baloane și creioane coloarate, dar și pe… cel mai harnic „angajat”. „Noi îi spunem «inspectorul de canale Gulliver». Este, de fapt, un roboțel care circulă prin sistemul de canalizare și ne aduce informațiile necesare ca să putem să curățăm sistemul de canalizare care are, în Timișoara, 650 kilometri. Lucrează toată ziua, este unul dintre personajele foarte active ale Aquatim. Avem inspecții zilnice pe canalizare, ca să putem gestiona proiectele de curățare regulată a sistemului. Avem mai mulți roboței, lucrăm cu ei în tot orașul și sunt un ajutor fantastic pentru noi, ca și companie”, a explicat, la rândul lui, Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.

Ca de obicei, dotările Poliției și Poliției Locale, dar și cătușele sau scuturile Jandarmeriei au stârnit interesul copiilor. Poliția Locală și-a scos în lume două din cele 3 segway-uri recent cumpărate, care, spun reprezentanții ei, nu vor circula prin zona centrală decât pe pistele de biciclete. Cei mici au avut voie să pornească sirenele mașinilor și să vadă de aproape arme și echipamentele de intervenție. Au avut standuri la eveniment Primăria Timișoara, Horticultura, Aquatim, Retim Ecologic Service, Colterm, Drumuri Municipale, Regia Autonomă de Transport Timișoara, Piețe Direcția Poliția Locală Timișoara, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Direcția de Asistență Socială Comunitară Timișoara, Serviciul de Ambulanță al Județului Timiș, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, Jandarmeria Română, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara, Administrația Bazinală de Apă Banat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Banat” Timiș, Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Compartimentul Voluntar pentru Situații de Urgență, Centrul Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor din Sectorul Automotive.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top