Asaltul asupra Casei Regale: au început in ’47, ii pun cruce in 2017?

Îmi place să cred că am fost monarhist măcar din adolescență. Și credeam cu atâta naivitate că, odată ce-am dat de pământ cu comuniștii, după ’89 se va reveni la starea constituțională din 30 decembrie 1947, când regele Mihai a abdicat cu pistolul sovietic pe masă. N-a fost să fie așa. Nu numai că Mihai de România nu a revenit ca șef de stat, dar, ca să vezi, Ion de Oltenița nici măcar nu l-a primit în țară. Ca orice comuniști ordinari, și neocomuniștii făceau icter negru la ideea de monarhie, iar regele a ajuns să fie umilit, interzicându-i-se să-și viziteze patria înainte de alegerile în care FSN trebuia să pună „democratic” mâna pe România. Apoi, în decembrie 1990, a fost urmărit pe autostradă ca un spion imperialist bănuit că vrea să sugă sângele poporului. Doi ani mai târziu, când băteam timid la ușile Europei civilizate, neocomuniștii lui Ion de Oltenița au îngăduit cu „generozitate” ca regele să-și viziteze țara și să meargă la mormintele bunicilor.

În ochii puterii fedeseniste de la București, Regele Mihai a fost în permanență un obiectiv aproape militar, ce trebuia supravegheat non-stop până în cele mai intime cercuri. De fapt, vizita istorică din 1992, când familia regală a strâns sute de mii de oameni în București, a fost făcută la invitația unui fost colaborator al Securității, iar mai apoi s-a vehiculat în permanență infiltrarea serviciilor secrete în apropierea lui Mihai, poate chiar prin „implanturi” în familie. Lucruri observate și neînțelese mai târziu de supușii majestății sale. Care ar fi dorit de la rege o distanțare de cei care l-au tratat atât de mizerabil zeci de ani înainte și după revoluție. Acest lucru nu numai că nu s-a întâmplat, ba chiar s-a produs o așa-zisă reconciliere cu Ion de Oltenița, lucru tradus de simpatizanți în cheia unei noi abdicări. Mujicii nu se mai temeau de restaurație și își puneau blazonul regal la brelocul cu cheile țării.

În schimb, Casa Regală primea o parte din proprietăți, iar Regele Mihai, statut de fost șef de stat, cu tot ce presupune aceasta, palat de protocol, buget, dispozitiv de protecție. Bătrânețea și suferința din ultimul an i-au făcut pe cei din prima linie succesorală să se teamă că aceste drepturi nu vor mai putea fi păstrate după trecerea în neființă a regelui. Astfel că o nouă abdicare a fost considerată înțelegerea Margaretei cu Tăriceanu și Dragnea pentru o lege care să ofere statut de șef de stat succesorilor din familia regală. Acest moment îl poți trata cu gândul normalității sau cu cel al suspiciunii. Casa Regală merită cu siguranță un statut oficial în România, afișează o statură și o prestanță izvorâte și dintr-o siguranță financiară, dar și ca urmare unei activități civice specifice. Din acest motiv, nu alocarea de resurse Casei Regale ar trebui să trezească sentimente antimonarhice. Nu, dar atunci ce?

Dacă judecăm cu suspiciune negocierile actualei puteri cu Margareta de România și Radu Duda, cu siguranță că monarhiștii, evident conservatori, nu primesc cu multă bucurie „angajarea” Casei Regale post-Mihai I de către cuplul penal ce conduce astăzi parlamentul și guvernul. Cum vor răspunde principalii vectori de imagine ai Casei Regale la solicitarea de a promova imaginea României în lume? Și cum ar fi ca această misiune plătită de la bugetul central să se suprapună cu apărarea intereselor unor guvernanți care nu au nicio treabă cu decența, cu respectarea legilor, cu principiile europene? Sunt temeri care-i neliniștesc pe cei mai mulți dintre românii care au văzut în instituția regalității din România un reper al moralității într-o imensă troacă de puroi politic. Iar dacă acest lucru se va întâmpla, dispariția fizică a Regelui Mihai va pune cu siguranță cruce și ideii de monarhie în România. Până la urmă au reușit.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Cosimo a spus: (noiembrie 16th, 2017 at 19:48 )

Radu Duda si Margherita trimit Casa Regala in perioada fanariotilor. Se comporta ca niste mercenari, fara suflet, fara tara, fara respect.

Cand acest cuplu si alti oportunisti vor disparea din anturajul CR atunci (poate) vom mai avea o sansa la frumoasa idee numita Monarhie.

anteconbega a spus: (noiembrie 17th, 2017 at 08:04 )

Care casă regală? Familia Radu şi Margit Duda!

FUCK OFFFFFFF a spus: (noiembrie 24th, 2017 at 19:18 )

INCETATI CU RAH.ATURILE, MONARHIA E OBSOLETE PESTE TOT, PANA SI IN UK PUTE DEJA. POATE CA DORITI SI NISCAIVA CONTI, DUCI SI ALTI PARAZITI PRIN ZONA? PSD ISI BATE JOC DE ROMANI INTRETINAND OARECUM IDEEA MONARHICA. (PARTID DE STANGA, NU?) MANDATUL DE CINCI ANI AL UNUI PRESEDINTE PLUS POSIBILITATEA OBTINERII UNUI AL DOILEA DEJA FAC DIN ACESTA UN SEMIMONARH.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top