Cazul Mailat: management defectuos sau fraudulos? Prostie sau hotie?

Este oficial, Poli l-a pierdut (și) pe Sebastian Mailat, tânărul fotbalist semnând deja cu CFR Cluj. În absolut bizara și recenta tradiție a clubului, Mailat, unul din vârfurile generației sale din fotbalul românesc, a plecat de la Poli GRATIS! Fiindcă managerii clubului n-au fost în stare să-i achite un salariu lunar mai mult decât modest, în jur de 800 de euro. Și acesta, majorat abia în ultimele luni. Perdeaua de fum pe care acești manageri încearcă s-o tragă acum, dându-se victime ale LPF și FRF, apoi amenințând cu TAS, nu mai păcălește pe nimeni. Fiindcă lucrurile par foarte clare, iar de la TAS vom obține exact același rezultat ca în cazul punctelor de penalizare din campionatul trecut.

Dincolo de văicăreală și autovictimizare, cazul Mailat denotă că în conducerea lui ACS Poli avem de-a face – și nu mă feresc de cuvinte – ori cu PROȘTI, ori cu HOȚI. Nu există a treia cale. În cazul celei de-a doua variante, cineva și-a tras tainul pentru ca un jucător evaluat la 300.000 de euro să plece gratis de la club. Culmea, se întâmplă la un club cu foarte multe precedente de tineri jucători plecați gratis și tocmai de aceea trebui mult mai multă atenție. Asta în cazul prostiei.

Mai mult, această uriașă pierdere se întâmplă într-o perioadă în care finanțele clubului sunt tot mai precare, ca să nu vorbesc de mirosul falimentului. Primarul Nicolae Robu se tot zbate și se roagă periodic de un grup de oameni de afaceri să vină să ajute echipa cu bani, trimițând mesaje după mesaje. Or, înainte de-a mai cere bani unor oameni care știu ce înseamnă managementul și cunosc cât e de greu să câștigi un ban, ar fi corect să le explice de ce și cum s-a pierdut un jucător de sute de mii de euro. În condițiile în care acesta avea salariul de zece ori mai mic decât, de exemplu, o nulitate fotbalistică precum Bianconi. (Surse din club susțin că pe brazilian și l-a dorit în mod expres Robu, care a văzut în el un mare atacant.) Să spună cine se face vinovat și să explice ce fel de management se face la club. Fiindcă aceiași oameni care pierd cu nonșalanță sute de mii de euro pot pierde la fel de natural și banii lor, fără vreun rezultat în plan sportiv.

Și apropo de management și meritocrație, mai trebuie să explice ceva Robu, dacă nu suporterilor lui Poli, măcar celor 80 de oameni de afaceri pe care-i bombardează cu mesaje. Primarul spune că până acum a adus personal 90% din banii intrați în club. Adică, după cele 12-14 ore petrecute la primărie, ca fanatic al muncii, alte patru-cinci ore la partid, ca vajnic liberal, și alte câteva la Politehnică, ca dascăl devotat, primarul a mai avut timp să facă și marketing la Poli. Rezultă că cel plătit pentru acea slujbă (salariu plus procent de 20% din contract) a adus cel mult 10% din bani. Culmea, persoana cu pricina, Radu Birlică, pentru aceste „performanțe” a fost promovat vicepreședinte al clubului. Ba, o bună perioadă de timp a fost chiar șeful de facto al clubului, în condițiile în care Sorin Drăgoi nu prea se implica. Asta, ca să nu amintim că soția lui are contract de reprezentare cu cel puțin un jucător de la Poli. (Pentru conformitate, Denis Haruț.) Ei bine, toate aceste lucruri trebuie lămurite atunci când Robu mai cere bani. Și nu înțeleg de ce primarul nu-și pune întrebarea de ce insistențele sale n-au rezultate. Fiindcă omul de afaceri înainte de-a scoate banul din buzunar se întreabă: banii mei o să fie gestionați de hoți sau de proști?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Ion a spus: (noiembrie 13th, 2017 at 19:09 )

Lasă ca dacă nu era Birlica cu Dragoi nu mai era nici Poli și țiganul de Mailat .
Ăștia au făcut ceva pentru club nu ca alți .

Cacalagura a spus: (noiembrie 14th, 2017 at 02:04 )

Tu ziaristule de terasa vad ca tie usor sa dai in soldatul fara munitie , poate ai tu vreun plan de sustinere a echipei

vest a spus: (noiembrie 14th, 2017 at 10:20 )

Banii care trebuiau dati lui Mailat reprezinta, probabil, maxim 10% din salariul lunar al lui Dragoi. Iar asta précis are salariile luate la zi. Lae si Dragoi se potrivesc la fix aprecierii : „prosti sau hoti”, ba chiar cred ca amandoua.

c_22 a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 01:25 )

nu mai bine te intrebi tu daca echipa asta are vreun motiv sa existe, in afara de a fi o spalatorie de bani pentru niste viitori puscariasi?

vadim a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 10:43 )

se pare ca nu se inghesuie lumea la comentarii cand scrieti de rau despre primar si vederile lui de manangement performant. postacii de serviciu inghit in sec.

urmatorul articol ar putea fi despre politehnica, sa porniti traficul putin 😉

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Top