Cirkus Cirkor, in premiera la Timisoara: poveste despre echilibru, speranta si renuntarea la frica / FOTO

Timișoara a ales să-și înceapă lungul și greul drum spre anul 2021 cu o poveste despre viață și echilibru. Spectacolul „Limite”, al companiei suedeze Cirkus Cirkör, a fost o lecție. Aceea că granițele sunt făcute să fie depășite și nimic nu e imposibil, câtă vreme ești pregătit să renunți să-ți mai fie frică.

V-ați gândit vreodată cum ar fi dacă ar trebui să plecați pentru totdeauna de acasă? Ce luați cu voi? Pentru milioane de oameni, în fiecare an, e cea mai grea întrebare, dar, într-un fel sau altul, la ea găsesc răspuns. Cealaltă rămâne nerostită, agățată, câteodată pentru vecie, într-un colț de gând, ca o umbră rea: oare am să supraviețuiesc? E povestea a zeci de milioane de oameni pe care războiul, sărăcia, oprimările de tot felul îi forțează să lase în urmă tot ceea ce, cândva, s-au obișnuit să numească, simplu, „acasă”. La Timișoara au ajuns, în aceste zile, poveștile lui Quitaiba Aldalha și a lui Javid Heidari, un irakian și un afgan care au supraviețuit celei mai grele călătorii din lume: dezrădăcinarea. De la ei a plecat spectacolul „Limits” / „Limite” al artiștilor de la Cirkus Cirkör, aflați pentru prima dată în România.

A fost un pariu greu, dar, ca orice act curajos, răsplătit din plin, al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, care a decis să plece la drum spre anul 2021 cu un spectacol total ieșit din tipare. I se spune circ contemporan, dar este infinit mai mult. O să vedeți și acrobații la trapez, și coborâri spectaculoase pe cordeline, și tumbe, și salturi periculoase, și jonglerii. Dar o să vedeți, dincolo de toate astea, povești de viață și moarte. E alb, e negru, e gri și e roz. E mozaic. E viață, fără farduri și retușuri. Pentru fiecare refugiat găsit fără suflare, sunt alți doi neștiuți de nimeni, ca și cum n-ar fi existat niciodată. Ce pui în bagaj când pleci în lume, fără să știi nimic în afară de faptul că nu vei reveni niciodată în locul în care ai văzut prima dată lumina? „Laptopul, telefonul, încărcătoarele, câteva cărți, CD-ul de la banchetul de absolvire, tricoul și jeanșii preferați”, vine răspunsul. Quitaiba și Javid au fost norocoși, dar pentru alte mii de refugiați, cea mai importantă călătorie, cea către o viață mai bună, este și ultima.

Poate că, pe undeva, ar trebui să punem problema altfel. Poate că oamenii se mișcă atât de mult doar pentru a ține planeta în echilibru. În fiecare zi închidem granițe și ridicăm ziduri, iar Pământul își pierde, câte un pic, acest echilibru și, într-o zi, s-ar putea opri. Dacă nu credeți că echilibrul nu înseamnă să stai nemișcat, faceți un experiment. Ridicați-vă, apropiați cât de mult tălpile și închideți ochii. Veți simți cât de mult vă mișcați de fapt, în timp ce încercați să nu vă clintiți nici măcar o fibră. Anton Graaf, Einar Kling-Odenkrants, Manda Rydman, Peter Aberg, Saara Ahola și Samuel „Looptok” Andersson trăiesc fiecare secundă a „Limitelor” și asta se simte și se transmite publicului.

Pregătiți-vă să vă puneți întrebări și să înțelegeți, o dată în plus, cât de norocoși sunteți că aveți un acasă de unde nu vă gonește nimeni. Spectacolul „Limite” al companiei suedeze de circ contemporan Cirkus Cirkör va mai avea, la Timișoara, două reprezentații: vineri și sâmbătă, de la ora 20. El deschide drumul orașului de pe Bega spre anul 2021, când acesta va fi Capitală Europeană a Culturii. E o călătorie la capătul căreia, dacă ne mișcăm în aceeași direcție, vom reuși să trecem peste orice frontieră. E o chestiune de echilibru și de încredere. La finalul spectacolului de joi seară, unii dintre artiștii suedezi aveau lacrimi în ochi. La fel, și unii spectatori. A fost primul semn că se poate să trecem peste limite.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top