Cum ar putea da Primaria Timisoara bani la ACS Poli. Consiliul Concurentei trimite jucatorii la munca!

Primăria Timișoara ar putea da bani la ACS Poli, dar cu mai multe condiții. Una ar fi să nu aibă jucători străini. Alta, care e doar în stadiul de idee, ar fi ca acești jucători străini să… presteze servicii în folosul comunității. Asta susțin reprezentanții Consiliului Concurenței, care spun că ar fi trebui să fie de acord și Ministerul de Finanțe.

În luna august, propunerea de finanțarea lui ACS Poli de la bugetul local a fost retrasă de pe ordinea de zi a plenului CL, iar primarul Nicolae Robu s-a adresat Consiliului Concurenței, cerând clarificări. Răspunsul a venit în septembrie și n-a fost deloc încurajator. „Potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, când o activitate sportivă are caracterul unei activități salariale sau al unei prestații de servicii remunerate, această constituie activitate economică. În traducere liberă, dacă la un club se plătesc salarii se consideră că acel club este asimilat unei întreprinderi, indiferent că este ONG sau societate comercială, pentru că plata unor salarii reprezintă activitate economică (…) «Prin urmare, alocarea de fonduri clubului ACS Poli Timișoara de către CL este susceptibilă a reprezenta o măsură de ajutor de stat. În plus, dorim să atragem atenția că nu doar finanțarea poate reprezenta ajutor de stat, ci și orice facilitate acordată de autoritățile locale, ca de exemplu scutirea de la plata unor taxe, redevențe, chirii șamd»”, cita Robu, din răspunsul semnat de Bogdan Chirițoiu, președintele CC.

Consecința acestei adrese primite de la Consiliul Concurenței a fost că Robu a anunțat că ACS Poli nu va primi niciun ban de la bugetul local. Prezenți la Timișoara, reprezentanții CC spun acum că se caută soluții pentru a se permite finanțarea sportului de la bugetele locale. De fapt, acest lucru se poate și în momentul de față, dar… numai la echipele care n-au nicio șansă să facă performanță! „Finanțarea activităților sportive de către autoritățile locale nu este un subiect specific doar județului Timiș sau orașului Timișoara. Avem foarte multe solicitări din partea autorităților publice locale, colaborăm cu Ministerul Tineretului și Sportului, s-a creat la București un grup de lucru prin care încercăm să găsim soluții astfel încât cât mai multe cluburi din România să poată fi finanțate de autoritățile publice locale, cu respectarea regulilor de ajutor de stat. O finanțare nu reprezintă ajutor de stat dacă respectivul club nu are potențialul de a juca în cupele europene și nu efectuează transferuri de jucători internaționali. La toate cluburile care nu joacă în cupele europene și nu au jucători străini legitimați, finanțarea este ok, putem să și dăm o adresă care să confirme acest lucru”, a declarat, miercuri, Cosmin Belacurencu, consilier de concurență.

Reprezentantul CC spune însă că a fost găsită o soluție pentru ca bugetele locale să poată sprijini și activitatea de performanță: un fel de muncă în folosul comunității. „Încă o posibilitate pe care am identificat-o și este o propunere pe care am înaintat-o comisiei de la Senat unde se dezbate în momentul de față legea de aprobare a ordonanței privind legea sportului. Am propus ca să se poată realiza finanțarea aceasta și către cluburile care joacă în cupele europene și au legitimați jucători străini, prin încheierea unor contracte în UAT-uri și cluburi. În urma primirii finanțării, cluburile să poată presta niște servicii în interesul comunității. De exemplu, jucătorii cei mai importanți să meargă prin școli și să le vorbească elevilor, eventual chiar în penitenciare și să promoveze practicarea sporturilor. În schimbul acestor servicii, clubul să primească o anumită finanțare din partea autorității locale”, a completat Belacurencu. Acesată soluție trebuie însă să primească OK-ul din partea Ministerului de Finanțe și a ANAF. Până atunci, ACS Poli rămâne singurul club din Liga I la care autoritățile locale nu pot da bani.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 13:57 )

Acest individ gretos ar trebui batut cu pietre de timisoreni pentru tot raul pe care l-a facut ( si il face in continuare) nu numai fotbalului, ci si altor domenii in care se crede mare „justitiar”.

Paulica a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 14:29 )

Acest individ, justitiar, isi bate gura de pomana. E clovnul orasului Capitala Culturala Europeana.
Ar fi foarte bine sa demonstreze unde sunt milioanele furate de la sport. Sa spuna cu nume si prenume cine i-a furat. Milioanele care trebuie recuperate de Curtea de Conturi sunt bani care s-au cheltuit pe deplasari, echipament, salarii plus alte cheltuieli necesare la cluburi si ulterior s-a demonstrat ca nu era legal sa fie directionati la sport. Atata tot.
Cand clovnul si altii ca el o sa inteleaga, ca sportul, oricare ar fi el, de la polo pana la fotbal, este cea mai buna promovare a unui oras, atunci vom avea si noi o echipa de nivel international la Timisoara.
Din pacate echipa nu vom avea niciodata si clovnii se vor plimba in continuare liberi prin oras.

daniel a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 14:37 )

Nu sunt violent de fel..dar pe handicapatul ăsta de Brancovan,l as bate zilnic..după ce i am scris că este si va rămâne o pată neagra in istoria Politehnici. .continuă să îsi dea cu părerea despre Poli..chiar nu înțelegi că esti o NULITATE ..sigur nu esti copilul lui Meme..asa pervers si alunecos..Sper răul ce l dorești la Acs să ți se intoarca. Adio!

INO a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 14:52 )

R. Ș!SE VOR DA BANII ȘI LA POLI!CĂCI DOAR VESTUL CONDUCE ECONOMIA ȚĂRI!ȘI SE VA GĂSI PÂNĂ LA URMĂ UN INVESTITOR STRATEGIC SĂ SPUNĂ DA ȘI PENTRU POLI TIMIȘOARA!HAI POLI 3 P CU BOTOȘANI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

£a€ Baro$$anu a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 15:40 )

Buey, INO e cel mai tare barosan din vestul tarii. Anteconbega nu e.

gusti a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 15:56 )

Nu-l mai certati atat pe Brancovan,el le-a promis alora pe care-i manevreaza prin portavoce ca va face tot posibilul ca Acs-ul sa dispara.Daca banii ar fi fost directionati catre echipa profilor universitari,n-ati fi auzit de el unii,niciodata.

antirob a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 16:04 )

cine a zis ca numai hotii de buzunare au oftica pe brancovan a avut dreptate.

Phanec Oficial a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 16:10 )

Gusty vorbesti prostii. Esti un hot de buzunare, un gainar

£a€ Baro$$anu a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 16:21 )

_|_

spootah-kee a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 16:37 )

Interesant cum Peluza Sud in era BKP il injura pe Chiuhandu ca nu da bani la Poli. Cum se schimba lumea

Gyuri a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 17:06 )

Bracouvan, Presedinte! Brancouvan, Presedinte!
Si Otilia, Prima douamna!!!

Dreptate! a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 17:13 )

Corporatistii… suparati ca le taie salarul vomita commenturi in loc sa munceasca! Abia astept sa plece toate corporatile din tara, sa vedeti atunci cum se munceste cinstit! Nu o sa mai aveti timp sa atarnati aiurea pe siteuri.

£a€ Baro$$anul a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 18:35 )

Buey, ieste aici o zdreantza care se crede EU, dar hahalera dreqului ma plagieste aiurea, ca nare talentul meu scriitoricesc si degiaba copiaza numele ca mesajele ie la fel de pruaste ca dumnealui.
Referitor la pesedistii care nu ma lasa sa bag meleoane la CMPDTP ca sa castigam cupa mondiala, buey si aia ie decat zdrente ca copiatoru de care vorbeam mai devreme.

pif a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 19:47 )

cred ca e un lux ca in tara asta sa ai pretentia sa ai solutii morale. n-am prea auzit de asa ceva la colegii mitici, care nu-si fac astfel de probleme. ca asta de sus o trage cu legea si bla, bla, bla, cu asta ne-am obisnuit, nu ne mai surprinde cu nimic la el. mai nou are si scalpuri de tigani la briu. parerea mea e sa facem exact cum a facut-o si chiajna si altii sau sa ne „incadram” in absurditatea legala fara a face valuri cu moralitatea. la urma urmelor si in Banat sint jucatori tinei care vor sa joace fotbal profesionist si pentru asta nu e nevoie sa se duca la Cluj sau undeva in muntenia.

Linu a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 20:56 )

Eu nu cred ca trebuie sa ne uitam la altii in curte chiar daca la ei se poate si la noi nu se poate sau nu se accepta ca nu ne suporta miticii asta nu e motiv sa cerem si noi ceva ce nu ar trebui sa se poata nici la noi si nici la ei

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,

Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Top