Politehnica invinge Oradea si e gata de duelul cu Ripensia

Victorie cu 2-0 contra Luceafărului și… cel mai important joc este cel următor. Singura echipă a suporterilor care a ajuns din Liga 5 în liga secundă a obținut al optulea succes din campionat, după ce a învins pe teren propriu Luceafărul Oradea, echipă ce venea pe Știința după trei victorii la rând. Politehnica este acum pe locul 7 cu 24 de de puncte și va întâlni în următorea rundă, în „deplasare”, pe Ripensia Timișoara, locul 11 – 21 de puncte.

Bănățenii și-au făcut jocul ușor, marcând repede prin excelentul Deian Sorescu (minutul 9), după care Poparadu a ratat desprinderea cu un șut aproape de vinclu. Bihorenii au dominat apoi teritorial, fără însă a avea mari ocazii la poarta lui Dur-Bozoancă. Gazdele au început bine și partea secundă, iar Plămadă a fost trântit la marginea careului, Mutu fiind eliminat pentru fault din postură de ultim apărător. Chiar dacă violeții nu au impresionat în superioritate, au marcat golul liniștitor în minutul 85, prin Plămadă, după o acțiune la care au mai participat Predescu și Sorescu. Victorii fără dubii a Politehnicii, care arată mult mai bine decât în sezonul trecut, chiar dacă a pierdut multe puncte aiurea.

Politehnica: Dur-Bozoancă – Giuricici, Mera (cpt.), Bilia, Taub – Poparadu (Stancu 88′), Krausz, A. Ignea (Ţugui 90+1′) – Sorescu, Plămadă (M. Staicu 86′), C. Predescu

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Macaroni a spus: (noiembrie 12th, 2017 at 19:40 )

Politehnica p%lii!

Poli 21 a spus: (noiembrie 12th, 2017 at 20:15 )

Dupa cum arata echipa, se poate spune ca Poli II a invins Oradea.

antirob a spus: (noiembrie 12th, 2017 at 20:31 )

Eroicii slujitori ai d-lui Primat au terminat de trasat pasajul Jiul si repede-repede si-au luat in primire slujbele de postaci, in asteptarea urmatoarei inaugurari.

@antirob a spus: (noiembrie 12th, 2017 at 21:54 )

Iti mai repet inca odata,sa nu spui peste 2-3 ani ca ardeleanu ,,no,daca ase-i sa fie”.Fie ca Acs dispare ori ba,Asu in maxim 2 ani e in liga a3a.S-a terminat de la anul cu cei 2% directionati de firme,iar rectorul simte si el un carcel puternic cum il strange tot mai tare.Precinii stiu de ce.Ati ucis fotbalul din Tm pt ca sunteti doar o masa de manevra si atat.

antirob a spus: (noiembrie 13th, 2017 at 10:30 )

Faina logica: Iancu ingroapa Poli in datorii, Robu ia Recasul din B, il numeste „cea mai Poli” si il ingroapa prin finantare ilegala, noi adoptam Politehnica din liga a 5-a si urcam cu ea pana in prima treime a ligii a 2-a ( da, dragi tovarasi, chiar si locurile de baraj inca se joaca).
Cine a ucis fotbalul din Tm ? Iancu? Robu? …nuuu, noi!!! Genial!
Si,da, legea adoptata de pesede ne va lovi din plin ( ca tot ne numeati voi „echipa pesedeului” ).Dar o sa ne descurcam noi cumva, nu-i asta nici prima, nici ultima.
Vorbim dupa parastasul aceseului…

@antirob a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 09:14 )

Dupa cinci ani de obiective atinse , in tribuna tot 300 !

Proiect esuat .

@sclavurobului a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 10:10 )

Dupa cinci ani si furat 10milioane de euro din banii timisorenilor ati fost 200 la ultimul meci acasa! Dezvoltare in forta

antirob a spus: (noiembrie 16th, 2017 at 13:31 )

si tot legat de ipocrizie: cand Mihalcea a zis ca Politehnica ar vrea sa joace in cupa contra echipei evazioniste pe Stiinta, a sarit Jeni Sasu 3 metri in sus, ca vai ca nu se poate, ca derbi musai pe DP, ca ipocrizie si alea-alea.
Acum cand proiectul curat Glissando vrea neaparat sa joace derby-ul cu Politehnica in Ciarda…mucles.
Asta apropo de ipocrizie, Sasule.

man a spus: (noiembrie 20th, 2017 at 03:59 )

debanat,capitala cenzuri,eroi ai democratiei si mari amatori ai cenzurii

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top