Povestea unei inaugurari

Știți senzația aia amară când vrei să te bucuri de ceva, dar constați că a mai trecut un an din viață? Așa am inaugurat pasajul Jiul. Cu bucuria că a trecut calvarul, dar cu tristețea că a mai trecut un an din viața noastră a tuturor, a primarului Robu, a directorului Chiș Culiță și a atâtor făurari ai urbei. Trebuie spuse câteva cuvinte pe marginea acestui moment omagial. În primul rând, că primarul Nicolae Robu își merită porția de laude. De ce, vă puteți întreba stând la plajă sub un palmier de la Modex? La urma urmelor, edilul liberal nu face decât să administreze un oraș, cum îi stă scris în fișa postului, și pentru asta este plătit. Bine plătit. Da, așa este, dar pentru a lua salariul în România, primarul Robu putea să stea să nu facă nimic, să nu riște nimic, să nu-și consume capitalul electoral sub ploaia de înjurături din trafic pentru ceva ce ar putea recupera sau nu ulterior.

Primarul a ales bila câștigătoare. A investit în Timișoara, a investit în capitolul imagine, și-a epuizat rezervele de încredere pe parcursul acestor lucrări, dar acum nu are decât să culeagă puncte pentru o viitoare competiție electorală. O lucrare făcută rapid, cu aproape 10 milioane de lei sub pretul proiectului, ceea ce pentru România este ceva de neimaginat. Cum să-ți imaginezi în România lui Liviu Dragnea și Elena Udrea că o lucrare va fi plătită din banul public cu 10 milioane de lei sub prețul estimat? Bine, pentru concluzii finale mai avem de așteptat. Dacă lucrarea e prost făcută și această economie se vede în calitate, pe Nicolae Robu nu-l mai spală nimeni de păcate. Pentru comparație avem și exemplul Michelangelo, considerat un fiasco de mulți adversari politici și nu numai, dar pentru care lui Nicolae Robu nu i se pot reproșa mai multe decât dispozitivul de polițiști pus să păzească obiectivul.

Dintr-un alt punct de vedere, Nicolae Robu e însă total irecuperabil, dar asta intră în cotidian și chiar ar putea deveni amuzant pentru privitorul hâtru. Inaugurările lui Nicolae Robu sunt năucitoare. Să o luăm pe cea de duminică, 12 noiembrie. A citit toate detaliile explicabile ale proiectului lângă culee și lângă Culiță, inginerul preferat de la Transporturi. N-a zis de grosimea fundației și de concentrația betonului, dar a bombardat asistența cu informații despre pompele ce vor evacua apa și cum va fi degivrat asfaltul. Asta în situația în care spectatori erau cei din primărie și executanții, ambele părți cunoscând pe de rost lucrarea. Așa fac toți demnitarii, oare? Mă întreb dacă Regele Mihai a făcut la fel când a inaugurat Catedrala Mitropolitane din Timișoara, în 1946. O fi citit el în calitate de șef de stat cât de înalt e altarul, ce presiune suportă bolta și câte cărămizi au fost folosite la mândra ctitorie? Sau a lăsat pe ăi mai mici să facă asta?

Primarul Nicolae Robu a vorbit numai dumnealui. 40 de minute. O secundă a lăsat din mână microfonul, dar l-a recuperat frenetic imediat. Patru suflători în alamă de la Filarmonica Banatul au venit să cânte sub poduri. Dacă tot au atins acest minim al carierei, cu siguranță pot merge să presteze și la nunți, botezuri sau chiar la înmormântările de pe CD Loga. Chiar mă întreb când va trece Nicolae Robu la etapa următoare. Să nu mai lase pe nimeni să vorbească ori să cânte. Să vină să inaugureze, să citească proiectul, să spună câte petunii sunt în ghivece și mai apoi să ia chitara să cânte „Ca marea”… Da, ce frumos, și șoferul Vasile să danseze un senti cu consilierul Iapă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

vest a spus: (noiembrie 13th, 2017 at 15:46 )

Lae al nostru e
Cel mai bun din R.S.R.!

El Huevo a spus: (noiembrie 13th, 2017 at 17:04 )

Din partea mea sa faca si concerte la inaugurare. Sper sa dansez de multe ori 🙂
Bai vest nu mai cita din cheloo

INO a spus: (noiembrie 13th, 2017 at 22:44 )

ZDUP!PLIN DE NEBUNI CARE COMENTEAZA!TOTI ANTIROBU!MAI FRATILOR,SUJETI MELU!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Top