Razboiul in PNL Timis, un nou episod. Robu: N-o sa anulam alegeri pentru ca asa vrea Danut Groza

Nicolae Robu îi cere lui Dănuț Groza să facă dovada că, înainte de finele lunii martie, în Sânnicolau Mare erau mai mult de 24 de membri PNL. Șeful PNL Timiș susține că nu există nici cotizații plătite și că lucrurile trebuie lămurite rapid. Robu spune și că, dacă nu se opunea el, Groza ar fi fost dat demult afară din partid.

„Niciodată în evidențele PNL Timiș, de la fuziune și până în prezent, n-am avut mai mult de 24 de membri (la Sânnicolau Mare – n.r.) pentru care s-a plătit cotizația. Dacă cineva pretinde contrariul, pentru că mereu Dănuț Groza afirmă alte lucruri, îi cer public să predea la PNL chitanțele prin care s-a plătit cotizație, pentru câți membri pretinde că sunt acolo, adeziunile lor în original, cu număr de înregistrare. Mi-am dat cuvântul că, dacă un membru PNL a îndeplinit condițiile statutare de a participa la alegeri și n-a fost pe convocator, alegerile se anulează. Am făcut verificări. Pentru Sânnicolau Mare, de la fuziune până în prezent, s-a plătit cotizație la filiala PNL Timiș o singură dată, pentru 24 de persoane, pentru anul 2016 și perioada ianuarie – martie 2017, de către Dănuț Groza (…) Se verifică și, dacă trebuie, se verifică și de către organele abilitate ale statului”, a declarat Robu.

Citește și: Nicolae Robu incepe sa cedeze in fata lui Danut Groza. Alegerile de la PNL Sannicolau Mare ar putea fi anulate

Șeful PNL Timiș susține, pe de altă parte, că, în urma verificările făcute de miercuri până vineri, nu există niciun membru PNL Sânnicolau Mare care să fi fost omis de pe convocatorul de alegeri. „Am spus că se anulează alegerile. Aștept dovada, să se vină cu documentele. Nu există niciun borderou al partidului, nu există niciun leu vărsat la casieria partidului, sunt lucruri foarte grave, care poate s-au întâmplat și trebuie să le lămurim. Dacă cineva a făcut un abuz și a lăsat membri cu dreptul de a alege și de a fi aleși în afara procesului electoral, categoric trebuie luate măsuri împotriva celui care a făcut abuz. Dar să anulăm alegeri că așa vrea Dănuț Groza, că nu-i place lui de mai știu eu cine, n-o să se întâmple niciodată. Numai dacă există temei statutar. Ce temei statutar? Aici au fost foarte corect făcute (…) S-a făcut dovada că nimeni cu dreptul de a alege și de a fi ales n-a fost lăsat în afara convocatorului, prin urmare nimeni nu poate anula alegerile”, a explicat Robu.

„Am zis, oameni buni, mai sunt cazuri în partid în care primarul nu este președintele organizației (…) Nu avem mecanisme statutare prin care să facem ca Dănuț Groza să fie acum președintele al organizației Sânnicolau Mare. Le-am spus colegilor că îi întind mâna încă o dată, nu văzusem declarațiile lui, și fac propunerea să-l cooptăm în BPJ ca o personalitate, ca să nu se simtă marginalizat (…) Dar să continui cu minciuna, cu intoxicarea, cu manipularea… ce ar fi să vin eu la alegerile interne din PNL, de exemplu, și să spun, eu, care am luat 50 și ceva de mii de voturi în Timișoara și acum stau mult bine, și să spun că acum avem alegeri în PNL, haideți la alegeri să votați pentru mine, vă fac repede adeziuni și după aceea faceți ce vreți. Se poate funcționa așa într-un partid? Nu se poate”, mai spune președintele PNL Timiș.

Cât mai durează această situație tensionată? Cel mult două ședințe ale BPJ. „Colegii din BPJ sunt sătui de orele petrecute pentru câțiva care mereu creează probleme. Eu sunt cel care îndeamnă mereu la calm, care le cer să aibă răbdare, dar toate au o limită. În BPJ, după cum am înțeles de la colegi, se va mai dedica o singură ședință pentru acest caz (…) Eu sunt dispus la două ședințe, dar nu cred că voi avea puterea să-i conving pe colegi. Obligatoriu rezolvăm această situație până la finele anului”, a continuat liderul liberal. Va fi exclus Dănuț Groza din PNL? Nicolae Robu a evitat un răspuns clar, însă a declarat că, dacă era după „colegii din BPJ”, altfel stăteau lucrurile. „Eu nu vreau să exclud pe nimeni. Și nu am vrut, pentru că altfel măsura era luată demult, m-am opus eu. Greu i-am putut convinge pe colegi să nu ia măsura de excludere”, a conchis acesta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

DeEstompator a spus: (noiembrie 17th, 2017 at 19:55 )

Cand cei din bpj nu au prea fost de acord cu excluderea lui Miculeac de la Lugoj, primul vot a picat, a marait robu la ei, le-a explicat cum trebuie sa voteze si s-a repetat votul pina a iesit cum a vrut el, marele „impaciuitor”. Atunci cum a fost? Mincinos gretos!

Sorin Florea a spus: (noiembrie 20th, 2017 at 11:51 )

Dl Groza un pervers politic ,un dictator in primarie ,cine nu este cu el zboara din primarie DNA verificati licitatiile din perioada 2010-2014 si sa vedeti surprize discutati cu fosti angajati ,care de groaza lui au plecat ,lucru constatat si de Curtea deConturi

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top