Robu a aflat tarziu si admite: la Pasajul Jiul, pe partea dinspre gara, e doar un… trotuar tehnic!

Panglica de asfalt de pe partea dinspre gară a Pasajului Jiul nu este un trotuar în adevăratul sens al cuvântului. Deși a declarat de mai multe ori că pe sub pasaj vor fi trotuare și piste de biciclete pe ambele părți, primarul Nicolae Robu admite că a aflat doar recent că acestea vor fi doar pe sub culee, în zona dinspre Incuboxx.

Exact acum o săptămână, pe 31 octombrie, primarul Nicolae Robu afirma că se lucrează la asfaltarea trotuarului și a pistei de biciclete pe partea dinspre gară a Pasajului Jiul. Declarația legată de existența căii pentru pietoni și a celei pentru biciclete pe acea parte își are corespondent chiar în comunicatul oficial emis, în aprilie, de Primăria Timișoara și semnat de același Robu. Conform acestuia, „în intersecția dintre str. Jiul și Bd. Republicii vor fi cinci benzi de circulație. Banda a cincea are rolul de bandă de viraj la dreapta. Se vor realiza trotuare și piste de biciclete pe ambele părți”. După ce au apărut imagini care demonstrează pe partea dinspre gară a pasajului nu există decât o fâșie îngustă de asfalt, pe unde nu pot trece nici măcar doi oameni unul lângă altul, primarul Timișoarei spune că n-a aflat de acest lucru decât recent.

„Partea dinspre gară nu a avut trotuar și nu este prevăzută cu trotuar și pistă de biciclete de uz comun. S-a păstrat peretele principal al culeeii vechi, pentru anumite costuri ar fi fost mult mai ridicate, spunem noi. Pe partea aceea a fost prevăzut un trotuar numit de uz tehnic, dar care, după părerea mea, nici nu mi-am închipuit că cineva a vrut să fie folosit restrictiv acest trotuar, poate fi un trotuar obișnuit (…) Nu văd niciun motiv să nu fie lăsat trotuarul la liber pentru pietoni, o să cer Comisiei de Circulație să dea aviz în consecință. Din punctul meu de vedere, poate fi folosit și de bicicliști. Nu am știut inițial că pe partea dinspre gară o să fie un culoar care e tehnic, fizic nu putea fi mai lat. Am aflat de dată recentă, eu am făcut afirmații că piste de biciclete sunt în ambele sensuri și trotuare sunt în ambele sensuri și înainte de a vedea cum se realizează aveam imaginea că vor fi într-un sens pe-o parte și într-un sens pe cealaltă parte”, explică acum Nicolae Robu.

Edilul afirmă că nu contează oricum ce spun contestatarii săi, ci doar „corul timișorenilor celor mulți”. Robu susține că, de fiecare dată când merge pe șantiere, este salutat de șoferii mulțumiți. „Eu sunt om al pozitivulul, cine e la polul minus e opțiunea fiecăruia. Astea sunt realitățile (…) Haideți să vedem ce o să spună timișorenii. Disperarea este că va apărea încă o realizare. Când sunt pe șantiere, oamenii lasă geamurile jos și îmi fac semne de încurajare”, a declarat acesta. Robu a explicat clar și cum vor circula până la urmă pietonii și bicicliștii prin Pasajul Jiul. „Pista de biciclete și trotuarul sunt pe partea cealaltă, prin culeea nouă, unde lățimea este de trei metri. Pe acea porțiune de trei metri lățime există și trotuar, și piste de biciclete. Pista va fi cu asfalt roșiatic, pentru două sensuri va fi. Are tot racordul. Ajunge pe partea cu Incuboxx până spre Republicii, acolo se produc traversările de rigoare”, a conchis Nicolae Robu. La fel ca săptămâna trecută, pe acest șantier ar mai fi nevoie de 10 zile de muncă efectivă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Florin a spus: (noiembrie 7th, 2017 at 17:28 )

domnu´ Robu, nu e nici o problema. pe acest trotuar puteti construi un sens giratoriu cu semafoarele aferente, ce spuneti ?

Cornel a spus: (noiembrie 8th, 2017 at 04:31 )

Sau jardiniere pentru straini si studenti si mai angajam 100 de politisti locali sa i prinda.

virgont a spus: (noiembrie 9th, 2017 at 10:27 )

Decât mult și fără rost, mai bine puțin și prost.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top