Romania nu prea stie ce sa faca cu victimele traficului de persoane. Ce spune Ambasada SUA

Sute, poate chiar mii de români sunt, în fiecare an, victime ale traficanților de persoane. Cei mai mulți provin din mediul rural și sunt atât duși la muncă în condiții inumane, cât și exploatați sexual. România nu prea știe cum să gestioneze această problemă, statul nu oferă sprijin pentru victime, iar asta trebuie să se schimbe.

Dezbaterea „Nu droguri, nu trafic uman” a fost organizată la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în România. În ultimul an, arată datele Centrului Regional împotriva Traficului de Persoane Timişoara, 51 de timișeni au fost victime ale acestui fenomen. Cei mai mulți dintre ei provin din mediul rural, sunt creduli și nu sunt deloc informați asupra pericolelor la care se pot expune. Nici cei care ar trebui să se ocupe de combaterea acestui fenomen nu sunt pregătiţi, spune, pe de altă parte, reprezentantul ambasadei americane. „Un număr mare de polițiști și judecători din țară nu au parte de training specializat sau de sensibilitate față de cazurile care implică traficul de persoane în scopul exploatării sexuale. Judecătorii, adesea, nu fac diferența între prostituție și traficul de persoane în scopul exploatării sexuale și uneori consideră că victimele sunt responsabile”, spune consilierul Matthew Jones.

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns coșmarul prin care au trecut, victimele traficului de persoane sunt în pericol și după ce, teoretic, au fost scoase din mâinile exploatatorilor.„Victimele erau supuse la un risc, care atrăgea răzbunarea sau rușinea publică. Traficanții sau susținătorii lor fotografiază și amenință victimele în sălile de judecată”, a mai declarat Jones. O altă mare problemă este legată de lipsa sprijinului acordat de stat victimelor traficului de persoane. „Guvernul se bazează în mare parte pe ONG-uri pentru a oferi asistență victimelor. În acelaşi timp, nu poate acorda sprijin financiar acestor ONG-uri, din cauza unei prevederi legale care interzice finanțarea directă. România ar trebui să amplifice serviciile oferite victimelor, inclusiv alocarea de bani ONG-urilor care oferă astfel de servicii, să continue să investigheze, să pună sub urmărire penală și să condamne traficanții, inclusiv oficialii complici, și să țintească spre sentințe care să fie suficient de severe. De asemenea, să mărească eforturile pentru a-i pregăti pe cei care lucrează cu victimele: polițiști, judecători și procurori. Să intensifice eforturile de identificare a potențialelor victime în rândul populației vulnerabile, așa cum ar fi migranții, lucrătorii străini, romii, precum și copiii forțați să cerșească”, a conchis reprezentantul Ambasadei SUA.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

aeroportul-timisoara-700x280-01

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

La Botoșani, pentru ultimul bal. SCM Poli Timișoara încearcă să se califice în semifinalele Cupei

SCM Poli Timișoara este pe val. Victorie după victorie în campionat și calificare în sferturile de finală ale Cupei României, acolo unde mâine alb-violeții vor să mai facă un pas spre accederea în careul de ași. După un început nefast de sezon, Poli și-a arătat adevărata valoare pe semicercul românesc. A strâns cinci victorii la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Botoșani, pentru ultimul bal. SCM Poli Timișoara încearcă să se califice în semifinalele Cupei
iulius-mall-timisoara-craciun_728x90

Social vezi arhiva Social