Statul paralel și statul interlop

PSD a trecut orice limită a ridicolului și penibilului, adoptând, la Băile Herculane, o rezoluție de luptă împotriva „statului paralel”. Dacă până acum sintagma era utilizată, prin haznalele media ale PSD, de tot felul de infractori sau slujbași ai infractorilor, de această dată „statul paralel” a fost confirmat oficial în documentele principalului partid aflat la guvernare. Or, un asemenea ridicol în care a intrat un partid care se pretinde serios nu cred să se fi întâmplat nici în țările bananiere. Ca să nu mai spun că, într-o țară normală, un partid care recurge la asemenea stratageme pe cât de idioate, pe atât de infantile, ar fi votat doar prin ospicii și pușcării. Și asta, în condițiile în care nici penalul Liviu Dragnea, nici mardeiașul Codrin Ștefănescu sau meg-penibilul Liviu Pleșoianu nu prea pot să ne arate cine ar fi acest stat paralel. Și i-am ales pe cei mai înveșunați războinici PSD-iști.

Dacă cei trei arhangheli ai luptei cu „statul paralel” nu pot să dea o definiție exactă privind dușmanul lor, am încercat să-i suplinesc în acest demers. Am utiliza mai multe declarații date de lideri PSD-iști, tot felul de personaje certate cu legea, dar ajunse mari vedete media, și, evident, slugile lor. În primul rând, am înțeles că în capul statului paralel ar sta chiar președintele Klaus Iohannis, omul care are în spate cel mai mare număr de voturi dintre toate partidele și politicienii de azi. (A obținut în 2014 de două ori mai multe voturi decât întregul PSD la alegerile parlamentare din 2016. Asta ca să vorbim și despre legitimitate.) În al doilea rând, ar fi DNA, instituția din România care se bucură de cea mai mare apreciere în Europa Occidentală și Statele Unite.

Nu lipsește, normal, George Soros, om care și-a făcut un target, dacă ne-am lua după capetele înfierbântate ale PSD-iștilor, din a-i face rău lui Liviu Dragnea. Că Soros habar n-are cine-i Dragnea nu contează, cei spălați pe creier asta trebuie să știe. Ar mai fi apoi toate asociațiile profesionale ale magistraților, care contestă amputarea legislației penale așa cum dorește PSD – ALDE. Adică în favoarea infractorilor. Evident, nu puteau lipsi din „statul paralel” sutele de mii de români care au ieșit în stradă, începând cu luna februarie, demonstrând împotriva corupției și hoției. Mai nou s-au alăturat „statului paralel”, antreprenorii și asociațiile patronale care nu pot sta impasibile vizavi de modul haotic în care este guvernată țara. Culmea, pentru prima dată în istorie, și sindicatele sunt perfect de acord cu patronatul, intrând astfel în „statul paralel”. Vin apoi profesorii din România, amăgiți de atâtea ori și batjocoriți. De exemplu, ce umilință ar putea fi mai mare pentru un dascăl decât să vezi un analfabet funcțional în fruntea ministerului de resort? Bine, nu chiar toți profesorii, fiindcă cei mai incompetenți au fost puși de PSD în funcții de directori. Nu puteau lipsi de aici angajații multinaționalelor, sute de mii de români care au învățat că o afacere se poate face și fără corupție. Și mai sunt medici, oameni cu meserii liberale, artiști etc. Nu în cele din urmă, din „statul paralel” face parte imensul actor Victor Rebengiuc, care luni și-a asumat public apartența pe pagina sa de Facebook.

Acum hai să vedem cine sunt și cei care se luptă cu „statul paralel”. Evident, în frunte îi avem pe Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, unul infractor dovedit, altul doar penal. Sub ei, cohortele de țuțări politici, hoți și/sau incompetenți. Sunt apoi tot felul de pușcăriași și viitori pușcăriași, pentru care eliminarea „statului paralel” ar însemna libertatea. Vin imediat politicienii și oamenii lor, care nu mai pot fura în voie din cauza „statului paralel”. Ar mai fi foști securiști, care multă vreme au stat în spatele unor politicieni, gestionând și tot felul de afaceri ilegale. Sunt mii de incompetenți, angajați în instituții ale statului, de la cel mai mare nivel la cel mai mic. Oameni care habar n-au să facă nimic, singura lor calitate fiind carnetul de partid sau faptul că sunt fiii, fiicele, nepoții, cumetrii, amantele unor politicieni care se luptă acum cu „statul paralel”. Vin apoi clanurile interlope având mari legături cu politicienii și care sunt folosite în lupta cu Justiția și „statul paralel”. În fine, dar nu în cele din urmă, tot aici am putea aminti de vârfurile de lance ale propagandei Moscovei, precum Sputnik sau Vocea Rusiei, uneori la fel de înverșunate împotriva „statului paralel” precum Mircea Badea, Ciuvică, Andronic sau Ciutacu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Radu Moraru a spus: (noiembrie 20th, 2017 at 17:33 )

Bun articolul. Cu o obiectie: alegerile parlamentare nu au avut loc in 2014 ci in 2016.

Claudiu a spus: (noiembrie 20th, 2017 at 19:36 )

Statul paralel sunt ei, acesti borfasi care isi bat joc de noi, de tara aceasta, care vor sa ne fure in continuare fara sa fie deranjati. Romania suntem noi, cei care muncim, care platim taxe, nu dam spagi, nu ne cumparam diplome si nu avem conturi pline, vile somptuase si limuzine de lux ca politicienii nostri dragi.

Andrei a spus: (noiembrie 21st, 2017 at 07:19 )

Iarasi dezinformare, aproape totala, d-le Ino! Cum deschizi gura, cum dezinformezi. Doar una ditre ele iti prezint, desi articolul este aproape plin de dezinformari:
Ai scris ca ”Ar mai fi apoi toate asociațiile profesionale ale magistraților, care contestă amputarea legislației penale așa cum dorește PSD – ALDE. Adică în favoarea infractorilor.” Gresit! Sefa UNJR, Dana Garbovan este clar pentru modificarea legilor justitiei. Si AMR, insa cu anumite modificari ale acestora. Insa, ia sa vedem cine sau ce este UNJR? Ah, vai, este o asociatie a judecatorilor. Aha, a judecatorilor nu a procurorilor! Deci, d-le Ino, cine nu doreste schimbarea legilor, mai mult si mai mult?!

Cetateanul a spus: (noiembrie 21st, 2017 at 13:12 )

Andrei, majoritatea magistratilor, judecatorilor, procurilor, avocatilor sunt corupti, sustin / inchid ochii la fapte de coruptie (ca doar justitia e oarba 🙂 ) sau instiga la coruptia. Din pacate asta e realitatea trista a tarisoarei in care traim.

anteconbega a spus: (noiembrie 21st, 2017 at 16:06 )

Domnul Andrei are dreptate, dl Ino dezinformează cu dezinvoltură şi o face prin omisiune. Teoria trogoscopică lansată de jegălăul de peremist Codrin Ştefănescu e legată, de fapt, de existenţa în cotloanele nebuniei pesediste de Dâmboviţa a invizibilului „stat paralel şi ilegitim”! Ce-i aia stat parale dacă nu e ilegitim?Cum o fi ăla „stat paralel şi legitim”? Atenţie la neatenţie!

Corto Maltese a spus: (noiembrie 22nd, 2017 at 11:10 )

Dacă ar fi după mine, Dragnea & Comp ar fi fost demult spânzurați. Sunt doar niște nemernici jefuitori ai țării, pe care vor s-o transforme într-un stat eșuat, cum sunt majoritatea „republicilor” africane, total nefuncționale ca state, doar ca să poată fura ei nestingheriți de vreo lege. Că după demontarea Justiției și legii n-ar mai rămâne mare lucru în picioare, lui Dragnea & Comp puțin le pasă. Cred că visul cel mai intens al lui Dragnea, un semi-analfabet parvenit, este ca întregul buget al României să-i fie vărsat lui în contul personal. De acolo ar mai putea da niște firmituri prietenilor și aliaților lui. Și, bineînțeles, ca el să fie instalat la Cotroceni, președinte pe viață. Ne-am trezi rapid izolați pe plan internațional, deveniți stat-paria (înainte de a deveni eșuat) pentru că nimeni nu respectă o țară cu un președinte infractor. Nici țările cu conducere alcătuită din infractori și penali și Parlament transformat în structură a crimei organizate, cum este România. Deci, i-aș prefera spânzurați pe Dragnea & Comp. Da, da, știu, nu mor caii când vor câinii, nu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top