Vom avea si noi covor de iarba intre sinele de tramvai! Robu: N-o sa se poata peste tot, dar facem

Sigur ați văzut în fotografii linii de tramvai între care crește iarba. Se întâmplă în Bordeaux, Strasbourg sau Barcelona și… s-ar putea întâmpla și la Timișoara. Nu peste tot, dar primul pas a fost făcut. În urmă cu jumătate de an, primarul Nicolae Robu spunea că ideea nu e potrivită, dar acum este de acord.

Imaginile cu multă verdeață „răsărită” între liniile de tramvai, în orașe precum Barcelona, Mulhouse, Paris, Bordeaux sau Strasbourg, dar și Oradea, au făcut cu ochiul multor timișoreni, care scriu de multă vreme pe rețelele de socializare că modelul ar putea fi preluat și de Timișoara. În primăvară, Nicolae Robu spunea că lui i-ar plăcea, dar că specialiștii din primărie susțin că iarba n-ar rezista climei. „Părerile sunt împărțite, am vrut să facem. Mi s-a spus că, la clima din Timișoara, riscurile sunt foarte mari, șinele se încing în timpul verii, radiază căldură și ofilește vegetația. Degeaba punem irigații. Nu mă pricep, au fost rețineri. Nu este o prioritate, dar ar fi frumos ca în loc de beton să avem verdeață”, declara edilul.

De ceva timp însă, în fața Muzeului „Corneliu Miklosi”, fostul depou de pe Bd. Take Ionescu, între liniile de tramvai au fost montate rulouri de gazon. E doar începutul, spune acum primarul Robu. „Acolo unde se poate, vom pune covor de iarbă între șinele de tramvai. Nu știu totuși în câte locuri vom putea face asta, pentru că am vrea, pe de altă parte, să mergem pe ideea ca liniile de tramvai să fie și carosabile pe cât posibil, pentru a asigura o cât mai mare fluență în trafic. Acolo unde nu le vom face carosabile, vom merge pe ideea de a avea covor de iarbă”, a declarat, pentru deBanat.ro, edilul. Nu există un termen pentru această operațiune și nici trasee clare, dar e pentru prima dată când Robu spune că va fi pusă iarbă între șine. (sursa foto: www.ratt.ro/forum)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Carmen a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 12:21 )

Acum este de acord cu iarba între linii, după ce a lichidat gardul viu de lângă șinele de tramvai de pe bulevardul Dragalina (spre gară) și din alte locuri. Gardul era foarte potrivit acolo, însă nu intra și în schemele de „reabilitare” a liniilor din capul lui Robu. Noroc că a văzut așa ceva la Barcelona și, conform obiceiului său, hai să facă ceva asemănător și în Timișoara. Mai bine mai târziu decât niciodată. Dar ce ziceți dl. Robu, n-ar trebui să mai plantați niște copaci (nu la ghiveci) și în Piața Libertății? Mergeți vă rog la Szeged să vedeți cum au rezolvat acolo problema, „decupând” dalele de pavaj în jurul copacilor. Rezultatul este uimitor.

Popica din Nitchidorf a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 12:51 )

BOYS ! Perfect . Imi las iapa la pascut pe sinele de tramvai si astfel o sa va puteti bucura de iarba ceasului de langa Bega Center !

Phanec a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 12:52 )

Cine tunde iarba manole ? Alti bani aruncati pe fereastra. ui foloseste iarba asta ma circopitecilor

£a€ Baro$$anu a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 13:31 )

Buey, iarba e buna la carnat. sa vegeti voi ce ciorba de bulandra o sa iese. votati cu Pigulea, la sefia FRF. cmz? ziiiiiiiiiiiic

Phanec a spus: (noiembrie 15th, 2017 at 13:50 )

M-am luminat. O sa planteze oltenii praz sub tramvai

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş

Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
Aprilie este o lună aglomerată pentru grădinarii harnici, în care se pot realiza multe lucrări de întreținere și de plantare în grădină. Specialiştii de la SC Horticultura oferă câteva sfaturi pentru îngrijirea grădinii în această lună. Principalele lucrări în grădină din această lună sunt: Se aplică tratamente fitosanitare. Se plantează arbori și arbuști. Se continuă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura

Top