Luna decembrie este magică, iar atmosfera de la Iulius Mall Timişoara nu face excepţie. Găsiți aici decoraţiuni de poveste, dar și peste 4.500 de premii la cumpărături.
„Make X-Mas Magic” este numele campaniei care se desfăşoară la Iulius Mall până pe 24 decembrie 2017. Nu mai puţin de 4.500 de premii garantate îşi aşteaptă câştigătorii, în această perioadă. Zilnic, primii 238 de clienți care depășesc valoarea de minimum 150 de lei în sesiunile de shopping și vor veni la Centrul Info cu bonurile vor fi răsplătiţi cu premiul zilei. Este vorba despre decoraţiuni pentru brad, căni Merry Christmas, rame foto, oameni de zăpadă din pluş şi sucuri. În fiecare vineri (pe 8, 15 și 22 decembrie), prin tragere la sorţi, vor fi acordate câte cinci console PlayStation 4 cu Kinect Sensor. Luminiţe, globuri, steluţe şi obiecte decorative suspendate de mari dimensiuni au fost instalate de curând, spre încântarea celor care vin la Iulius Mall. În zona Intersport se află un brad imens, la baza căruia este reprodusă o masă festivă. Prichindeii vor descoperi aici şi trei dintre renii Moșului, care le vorbesc şi le cântă, spre amuzamentul acestora. Un alt brad, la fel de impozant, poate fi admirat în food court. Globuri cu scenete, stele gigant şi instalaţii luminioase au fost suspendate în diverse zone din mall, fiind decorul perfect pentru cele mai simpatice fotografii de Crăciun. În plus, arborii din faţa celor două clădiri de birouri şi intrările în Iulius Mall au fost decorate cu beculeţe.
[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3733″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]
Scandalul câinilor eutanasiați în masă la Șuraia, în vrancea, a scos românii în stradă pentru…
A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin…
Mai mult decât o poveste. „Cazul Samca” este o reflecție profundă asupra violenței invizibile, a…
Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu…
Duminică seara va avea loc desemnarea câștigătorului concursului cu poze, de Dragobete, realizat de Muzeul…
Un sondaj INSCOP ne arată ce nu mai speram să aflăm despre poporul român: că…