Alesii PSD de Timis Adrian Pau si Matei Suciu, in siajul deputatului infractor Mitraliera

Deputații PSD de Timiș Adrian Pau și Matei Suciu au semnat o inițiativă legislativă a deputatului „Mitralieră”, prin care incompatibilitatea și conflictul de interese vor fi prescrise. Suciu are o decizie definitivă și irevocabilă de incompatibilitate, iar Cătălin Rădulescu este infractor dovedit, având o condamnare de un an și jumătate de închisoare cu suspendare, dar și un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis și deputatul „Mitralieră”, foarte prolific în această perioadă, a înregistrat o inițiativă legislativă potrivit căreia faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor. „Iniţiatorii propun introducerea unui termen de prescripţie a faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, având în vedere că şi în materia mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică, mai precis prescripţia răspunderii penale. De asemenea, nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte să fie imprescriptibile”, se arată în expunerea de motive. Inițiativa este semnată de peste 100 de parlamentari PSD, printre care și aleșii de Timiș Adrian Pau și Matei Suciu. Acesta din urmă are o decizie definitivă și irevocabilă de incompatibilitate încă din primăvara lui 2017. ANI a trimis o adresă Camerei Deputaților prin care se cere încetarea mandatului, dar cu toate acestea el a rămas în scaun. În schimb deputatul „Mitralieră” a fost condamnat definitiv în decembrie 2016 la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de deputat. De asemenea, în luna mai a acestui an, Rădulescu a fost pus sub acuzare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Procurorii instanţei supreme au deschis dosarul după ce acesta a declarat că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui alungaţi cu tunurile cu apă şi că are o mitralieră AKM cu care a luptat la Revoluţie, pe care este pregătit să o folosească din nou.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Stelu a spus: (decembrie 22nd, 2017 at 19:42 )

Măcar la Cameră nu i-am votat pe prostalaii ăștia. Din păcate am votat cu partidul identificat acum exclusiv cu dragnea, la Senat. Rușine sa-mi fie, sa-mi fie și învățătură de minte sa nu mai votez o listă pentru ca îl cunosc pe Xulescu de pe ea și este un om fain, deștept, de bun simt. Nu, se pare ca toți cei atinși de microbul politicii devin gunoaie. Asta e.

Bobby a spus: (decembrie 23rd, 2017 at 00:31 )

Se pare că gunoaiele astea de „politicieni”, semianalfabeți, cu studii făcute la universități de cartier, găzduite în locul unor fote aprozare și bodegi, își votează pe bandă rulantă tot felul de legi ca să scape, pur și simplu, de dosarele penale pe care le au. Dacă merge tot așa, cum penali sunt aproape toți din Parlament, cu unele excepții, în curând niciun infractor nu va maifi pedepsit de lege. Pușcăriile românești se vor goli destul de repede și paznicii vor veni la serviciu doar ca să semneze condica. Păi toți acești „deputați” și „senatori”, doar niște impostori fără școală, proști, răi și vicleni, trebuie să se gândească că dacă România devine o țară a fărădelegii în mod sigur o vor sfârși și ei destul de urât. Dacă toți delincvenții, toți infractorii nu se mai tem de lege, sigur se vor găsi unii care să-i ia ca țintă. Chiar și numai pentru bănetul lor și avuția lor. Pentru ce poartă și ce mașini conduc. Pentru conturile lor din bănci. Când semeni vânt, culegi furtună.

ary a spus: (decembrie 23rd, 2017 at 07:55 )

Doua zdrente.Mergeti in camaruta cu faianta,spuneti psd,trageti apa si o sa va simtiti mai bine,repetati zilnic.

Gigi a spus: (decembrie 23rd, 2017 at 10:37 )

Mortii mamii voastre de hoti.Meritati condamnati la moarte,fara proces.Suntem satuli de voi.

anteconbega a spus: (decembrie 24th, 2017 at 05:58 )

Ceilalţi parlamentari PSD de Timiş, coordonaţi de preşedintele Grindureanu, au luptat cu pieptul dezgolit împotriva iniţiativei deputatului mitralior! Brava, băieţi! Ca la Revoluţie. Cea din noiembrie 1917 din Rusia.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate

În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a adus la start peste 80 de piloți din întreaga țară, iar pe lista de înscrieri s-au aflat și câteva nume noi. Pilotul timișorean Radu Benea a fost surpriza plăcut din vârful clasamentului, fiind chiar aproape de o victorie la Categoria I, terminând pe locul doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O primă etapă senzaţională la viteză în coastă. Diferenţa dintre primul loc şi poţizia secundă, sub o secundă!
Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
În aceste zile, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere analizează ofertele depuse pentru realizarea studiului de fezabilitate al ultimului lot din viitorul drum expres care va lega Lugoj de Filiași/Craiova. Au fost depuse șapte oferte în cadrul licitației, care s-a închis luni. Lotul vizat este cel dintre Caransebeș și Lugoj, în lungime de 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse șapte oferte pentru ultimul lot din drumul expres Lugoj – Filiași
În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Top