Birnoi, un nou caz Mailat la Poli? Mai multi angajati de la club vor sa depuna plangeri la ITM Timis

Situaţia de la Poli Timişoara este din ce în ce mai disperată. Cu excepţia a şase fotbalişti, ceilalţi jucători din lotul pregătit de Ionuţ Popa sunt neplătiţi de mai bine de trei luni. Este şi motivul pentru care cei mai mulţi, sub adăpostul regulamentelor FRF, vor depune memorii pentru a deveni liberi de contract.

Conducerea lui Poli nu a învăţat prea multe după ce l-a pierdut pe Sebastian Mailat, talentatul jucător plecat liber de contract pentru neplata a patru restanţe salariale. Alături de Mailat, Cosmin Bîrnoi este tânărul care a atras atenţia echipelor cu bani din România. Cu toate acestea, Poli îl poate pierde pe Bîrnoi la fel cum l-a pierdut şi pe Mailat. Doar şase jucători din lotul lui Poli au fost plătți, dar printre aceştia, surpriză, nu se află, după cum ne-a precizat o sursă din cadrul clubului, şi Cosmin Bîrnoi. Fotbalistul impresariat de Cristea Opria pare decis să procedeze la fel ca Sebastian Mailat, dorind să devină jucător liber, ţinând cont că a intrat în cea de-a patra lună în care nu a fost remunerat de clubul timişorean. Un alt fotbalist aflat în aceeaşi situaţie este Andrei Artean, căpitanul alb-violeţilor, care vrea şi el să depună memoriu pentru a deveni jucător liber, în acest fel putând să plece, tot gratis, la una dintre echipele care îl doresc.

De asemenea, mai mulţi angajaţi din cadrul clubului vor să reclame clubul la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, tot pentru neplata salariilor de mai bine de trei luni. Culmea este că inclusiv jucătorii plătiţi se gândesc la modul cel mai serios să părăsească Poli Timişoara, o corabie ce pare să nu mai aibă nicio şansă să iasă din apele tulburi, situaţie generată de lipsa banilor. Până în prezent, singurii jucători care au fost remuneraţi în urmă cu mai puţin de o săptămână sunt, cu excepţia brazilianului Miguel, cei sosiţi în vara acestui an şi atacantul togolez Carmaldine Abraw. (sursa foto: www.mesagerulhunedorean.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (decembrie 4th, 2017 at 12:18 )

daca-i asa cum spune Deliu atunci „informatiile” lui Bradu sint din nou de calitatea obisnuita. nu inteleg conducerea acestui ziar: Bradu e angajat, adica primeste bani, sau e doar un corespondent liber care nu e platit, sau poate e platit de altii…multa ceata.

Poli 21 a spus: (decembrie 4th, 2017 at 12:22 )

Acest lemn tanase poreclit bradu se pare ca moare de admiratie pentru golanii de la asu si abia asteapta sa verse mizerii pe site despre ACS Poli . Doar ca nu mor caii cind vor ciinii ( sau surcelele din redactie).

anteconbega a spus: (decembrie 4th, 2017 at 15:25 )

ASU se descurcă binişor în B. ALDE Robu ar trebui să ia ţapu’ de coarne şi să antreneze personal, pe Facebook, AC Recaş-ul. Cu Dorel Cojan maseur şi dra Greblă animatoare.

Mbombe Ion a spus: (decembrie 5th, 2017 at 13:23 )

Vad ca unii sunt incantati si extaziati de marile performante ale ACU Politecnica si dau sfaturi profesioniste pt.POLI ! Numai ca POLI e INCA in prima liga, pe cand acu Politecnica se zbate in mediocritate(echipa de ploton,sau ponton in liga 2-a)

Poli 21 a spus: (decembrie 5th, 2017 at 15:36 )

antecon berga , acest mare cunoscator a tuturor fenomenelor ce se petrec in aceasta lume, vorbeste de coarne ca un vajnic purtator a insemnelor puse ne propria nevasta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top