CJ Timis a ramas cu aproape 37 de milioane de euro. Investitii importante nu au fost facute

Consiliul Județean Timiș are în vistierie, la finele anului, aproximativ 170 de milioane de lei. Asta, în condițiile în care bugetul pe 2017 a fost de 677 milioane de lei și multe dintre investițiile anunțate la începutul anului nu au fost făcute. De cealaltă parte, Primăria Timișoara are conturile goale și are de făcut plăți importante până la 31 decembrie.

CJ Timiș a rămas cu o mulțime de bani necheltuiți în anul 2017. Mai exact, este vorba despre aproximativ 170 milioane lei. De ce sunt încă atâția bani în conturile instituției conduse de Călin Dobra? „Am depus proiecte pe finanțare europeană, dar și pe fonduri guvernamentale, iar unde nu putem obține acest lucru intervenim din bugetul propriu. Excedentul bugetar este de aproximativ 170 milioane lei. Așteptăm aprobarea legii bugetului de stat și a procedurilor care vor fi puse în aplicare și atunci vom afla exact dacă se va lua în calcul diminuarea excedentului, dacă va trebui acoperită finanțarea privind cheltuielile de funcționalitate sau va rămâne, la fel ca și anii trecuți, la latitudinea consiliului județean, pentru lista de investiții”, explică șeful CJ. Bugetul instituției, votat în martie 2017, a fost de 677,25 milioane de lei, din care pentru funcționare 449 milioane, respectiv 226 milioane, pentru dezvoltare.

Dacă tragem linie, niciuna dintre investițiile importante prevăzute în acest buget nu a fost realizată. Este vorba, printre altele, de mutarea Clinicii de Psihiatrie a Spitalului Județean, de pe str. Văcărescu, în fosta unitate militară de la Giroc – 7,2 milioane de lei, recondiționarea fațadei și amenajări exterioare la Palatul Administrativ – 6 milioane de lei, centru de colectare pentru legume-fructe – 4,5 milioane, pista de canotaj de pe Lacul Surduc – 9 milioane. Nu s-a reparat nici sediul din Piața Libertății al Bibliotecii Județene „Sorin Titel”, care avea alocată suma de 1,125 milioane, și nu s-a construit nici punctul muzeal de la Cornești, bugetat cu 2 milioane de lei. S-au cumpărat totuși 4 ambulanțe, pentru care s-a plătit în jur de 2 milioane de lei, și au fost făcute achiziții importante pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”, care a primit două autosanitare – 1,068 milioane și o autospecială salvare și intervenție de la înălțimi mai mari de 70 m – 6,2 milioane. CJ Timiș a semnat, pe de altă parte, 10 contracte de reabilitări de drumuri prin PNDL II, lucrări care vor începe anul viitor. Valoarea acestora este de aproximativ 150 de milioane de leu.

De cealaltă parte, Primăria Timișoara a avut un buget de 976 milioane de lei, din care 27% a fost alocat investițiilor. Acum, la final de an, vistieria este complet goală. „În fiecare dimineață iau decizia ce plătim în fiecare zi. De cinci ani și jumătate am putut face munca asta relaxat, plătind toți colaboratorii, toți prestatorii pentru primărie (…) Acum avem probleme și mă bucur că am avut înțelegerea partenerilor (…) Nu am putut să fac o parte din plăți și ele vor fi făcute în ianuarie. În loc să ne intre 34 de milioane de lei, cât ne așteptam noi, în 10 decembrie au intrat 26 de milioane și ulterior încă un milion. Or, să ai mai puțin cu 7 milioane decât ai presupus că o să ai înseamnă o perturbare foarte mare”, declara, zilele trecute, primarul Nicolae Robu. De altfel, problemele cu banii ale PMT l-au făcut pe șeful CJ să acuze municipalitatea că pune bețe în roate proiectului de extindere la patru benzi a drumului din Dumbrăvița, acceptat la finanțare europeană. Contractul nu poate semnat până când Primăria Timișoara, partener în acest proiect, nu va achita o corecție financiară de un milion de lei. Robu a declarat însă că va face plata în ianuarie și proiectul de la Dumbrăvița va primi finanțarea mult așteptată.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

vic sergiu a spus: (decembrie 20th, 2017 at 12:19 )

OTILIA GALESCU, IAR TE CONTRAZICI, CUM SA AIBA PRIMARIA TIMISOARA UN BUGET JUMATE CAT CJT,????? POATE AI VRUT SA ZICI 307 MILIOANE EURO NU LEI, CEEA CE ESTE CU TOTUL ALTCEVA…..VA ROG NU DEBUSOLATI LUMEA CU CIFRELE, MAI SUNT SI CITITORI CARE MAI SI GANDESC CEEA CE CITESC.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Top