Politehnica Timişoara se va despărţi de mai mulţi jucători în această iarnă. Unii dintre aceştia sunt titulari incontestabili în echipa pregătită de Ionuţ Popa. Principalul motiv invocat de fotbaliştii care doresc să plece de la Poli este legat de situaţia materială precară în care se află clubul.
Primul jucător de care se desparte Poli Timişoara este mijlocaşul croat Ivan Curjuric. Se pare că acesta a ajuns la un acord cu FC Botoşani,club la care îşi va continua activitatea în cea de-adoua parte a campionatului.În vârstă de 28 de ani, Curjuric a fost transferat la Poli în vara acestui an şi a bifat zece jocuri în camionat în tricoul alb-violet, nereuşind să marcheze sau să dea o pasă de gol. Cu toate acestea, evoluţiile sale au atras atenţia mai multor echipe, printre care şi celor de la FC Botoşani, echipă cu care se va lupta pentru unul dintre locurile din prima jumătate a clasamentului Ligii 1. Alexandru Ţigănaşu este cel de-al doilea jucător care ar putea pleca de la Poli, tot la o echipă din prima jumătate a clasamentului. Fundaşul stânga este dorit de mai multe luni de Universitatea Craiova, echipă angrenată în lupta pentru câştigarea titlului. Căpitanul Andrei Artean şi mezinul Cosmin Bîrnoi nu duc nici ei lipsă de oferte, iar clubul timişorean speră să-i cedeze pe aceştia în schimbul unei sume ce s-ar apropia de jumătate de milion de euro. (sursa foto: www.pressalert.ro)
Scrie un comentariu
6 comentarii pentru acest articol
Nici o paguba. Numai sa luam ceva taitei pe ei, sa nu plece gratis !
Bla, bla bla… articol de barfe! croatul, la fel ca soljici este unul care manca banii degeaba de la club. tiganasu este accidentat si este si sub contract si nu cred ca ar vrea careva sa transfere un jucator care sta pe bara cel putin pana in vara!
Ce te poti astepta de la acest lemn tanase poreclit bradu decit la niste fonfleuri cu miros urit.
Birlica, vezi ca se prind astia ca te spargi pe-aici in comentarii de doi bani.
SANTA!HO-HA !SĂ PLECE ȘI CEILALȚI MAJORITATEA SUNT VARZĂ!DECI DRUM BUN ȘI JUCĂTORII NOI PENTRU UN AN NOU FERICIT!!!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
se pare ca ce e o catastrofa pentru lemn tanase nu e o catastrofa si pentru altii. curjurici poate joaca la boto mai bine, ca aici nu a prea excelat, din contra. curios cum tot felul de croati si sirbi de clasa indoielnica gasesc echipe. daca si asta e un playmaker, atunci doman sau vasvari ce sunt? totusi fundasii, laterali si cel putin jumatate din cei centrali ar trebui sa fie livrati de la centrul de juniori locali. altfel, de ce e finantat centrul de juniori a lui sunda?
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
- PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
- Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
- De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
- UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT
- Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
- Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
- Regiunea Vest are cea mai lungă rețea de căi ferate din România
Administratie
Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Citeşte tot articolul
Politica
Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Citeşte tot articolul
Sport
Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Citeşte tot articolul
Social
UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
Citeşte tot articolul
Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la TNTm
Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Economic
Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook