O nouă nazdravenie marca Robu: cum sa mizezi doua milioane de euro (poate patru) pe niste „like”-uri

Primarul Nicolae Robu nu renunță și pace la vechea sa obsesie, o fântână care să știe să cânte, eventual să și danseze. Acoperită și cu mult sclipici, un fel de chinezărie la o scară mult mai mare, fântâna cu pricina a primit din partea multor timișoreni verdictul: kitsch grosolan. Și e vorba aici și de timișoreni care se mai pricep la artă. Ba chiar s-a făcut și o petiție împotriva proiectului, pentru care au semnat aproape 2.000 de timișoreni. Răspunsul primarului pentrui cei care se împotrivesc a fost unul cu care lumea s-a cam obișnuit din păcate: sunt penibili, snobi și inculți.

Astfel că au fost alocați deja 30.000 de euro pentru studiul de fezabilitate al proiectului, fântâna urmând dă fie instalată în Parcul Botanic, nu pe Bega cum era planul inițial. Despre prețul întregii distracții, inițial s-a vorbit de două milioane de euro, dar zilele trecute au fost voci care au spus că de fapt ar fi vorba de patru milioane. Dar se pare că nimic nu-i puțin când e vorba de plăcerile, uneori infantile, ale primarului. Sâmbătă, același Robu a depășit însă orice imaginație cu o ieșire în decor, care la prima vedere ar părea o glumă total nereușită. Din păcate, lucrurile sunt cât se poate de reale. Astfel, edilul a postat pe Facebook un mesaj referitor la fântână, lăudându-i iar perfomanțele. A pus și un P.S. la postare în care, arătându-și mărinimia, a anunțat că, dacă nu primește 1.000 de „like”-uri în cinci ore, renunță la întregul proiect. Și a primit astfel că, triumfător, a anunțat că merge mai departe. Rămâne însă în urmă un alt “robism”, că nici nu mai știi cum să le spui acestor demersuri halucinante ale primarului.

Să înțelegem de aici că o investiție de multe milioane de euro stă în câteva like-uri pe Facebook? Chiar în așa hal s-a ajuns în Timișoara? Se aruncă sau nu milioane de euro pe număr de „like”-uri? De ce nu joacă la ruletă bugetul Timișoarei, că tot pe acolo e? Nu mai contează opinia unor specialiști în peisagistică, estetică urbană etc.? Contează doar „like”-urile populismului? Păi dacă unii care au dat „like” pentru fântână poate mâine cer să fie îmbrăcată Opera în foițe de aur și să-i adauge niște turnulețe, ce ne facem? La 1.000 de „like”-uri în cinci ore punem turnulețe la Operă? Să înțelegem că, dacă erau 999 de „like”-uri după cinci ore, Timișoara era mai bogată cu două (poate patru) milioane de euro? Adică banii care urmează să fie aruncați în fântâna cântăreață. (Bine, dacă cu ei se dorea să se facă în schimb o statuie cu leduri în Piața Operei, tot acolo era.) Asta nu e nici măcar de noaptea minții, e de hăul minții. Și nici măcar nu mai amintesc ce s-ar putea face cu două milioane (poate patru) de euro, începând cu spitalele municipalității, care (unele) arată mult rău decât o pușcărie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (decembrie 3rd, 2017 at 16:39 )

si un bazin olimpic cum scrie la carte tot nu exista in orasul asta.

spectator a spus: (decembrie 3rd, 2017 at 17:13 )

Dar cum rămâne cu sondajul referitor la transportul în comun? Ne spune ceva primarul despre rezultatul de pe FB? Dacă are mai multe dislike-uri, îl desființează?

Cetatean a spus: (decembrie 3rd, 2017 at 18:13 )

Ziaristul de (pe) terasa, centateanul de acasa iti spune ca esti lipsit de idei si neumblat in lume. In Barcelona fantana muzicala e atractie majora. Nu reusim noi sa facem ca acolo pentru ca nu avem nici palatul cu muzeul de arta, nici arhitectura acelei fantani. La arta se pricep toti, chiar si tu… deci ce sa mai discutam. Lasa ca o sa fie o hidosenie ca si piata libertatii, ca si piata operei cand se va renova, ca si multe altele care nu stau dupa guvizi dobitoci ca tine. Lumea trebuie sa mearga inainte si cu ziaristii PSD. Ia scrie tu un articol despre cele 10 mil promise de psd-istul pacii numit Grindeanu care nu a dat nici un leu cat a fost premier. Logica ta nu e valabila, pt ca bugetul se imparte pe domenii. Asa nici targ de Craciun nu am avea ca banii respectivi se pot duce la spitale. Eu zic sa nu asfalteze strazi ca sa ajunga la banii la spitale…chiar daca oamenii ajung in spital de la asfaltul prost.

Maria a spus: (decembrie 3rd, 2017 at 20:03 )

Pentru un moft primaria are bani, dar desfiinteaza licee si scoli sub pretextul unei chirii prea mari. Pune pe drumuri 1000 de copii, dar are fantana. Apropo, ce se mai aude cu Liceul Mincu?

Av Obirsanu Carmen a spus: (decembrie 3rd, 2017 at 23:17 )

Cred ca cele mai indreptatite persoane sa se pronunte asupra acestui comportament al primarului sint medicii psihiatri.
De faza de tulburare psihologica primarelul nostru a trecut.
Nu stiu daca dupa inceperea vreunei anchete penale, chiar primarul nu va cere el consult psihiatric.
Daca initial mizele erau la nivelul a catorva zeci de mii de euro treptat vazind ca-i merge s-a ajuns ca miza sa treaca de citeva milioane.
Concluzia o trageti singuri. Eu am zis-o de aproximativ 5 ani.

watchdog a spus: (decembrie 4th, 2017 at 00:56 )

De acord cu cetateanu de pe feisbuc. Vreau fantana ca in Barcelona. Da ce echipa de fotbal au aia.
Dupa ce titlurile la fotbal vor deveni o banalitate ca la Barcelona (pe astea le-a promis inaintea fantanii) atunci sa cante si fantana.

anteconbega a spus: (decembrie 4th, 2017 at 06:43 )

ALDE Robu e inepuizabil! Chestia mişto e că anturajul lui pervers îl încurajează pe faţă pe bocsigar, iar în spate-i râd şi cu curul! Să spună Vasile că nu-i aşa. Unde eşti tu, Ciuhandule…

Ron a spus: (decembrie 4th, 2017 at 12:18 )

Robului nu-i ajunge faptul că Timișoara va fi nevoită, cât de curând, peste câteva zile, să dea înapoi Uniunii Europene 8 milioane de euro pentru bazaconia de „transport în comun pe Bega” (vaporetele din termopane + așa zisele stații de pe malurile Begăi, devenite adăposturi pentru boschetari). Tot el a impus acest proiect nesăbuit, după cum tot el se zbate să aducă kitsch-ul maxim în Parcul Botanic, aruncând pe geam alte milioane de euro. În tot acest timp, problemele reale ale Timișoarei, transportului public și spitalelor și școlilor zac nerezolvate din… lipsă de bani. Și același Robu nu pierde ocazia de a ne insulta pe noi, pe timișoreni, numindu-ne „penibili, snobi” și câte și mai câte pentru că-i refuzăm aberațiile. Vă rog să vă amintiți de acestea când veți ajunge la urnele de vot, în 2020. Viitoarele alegeri locale trebuie să pună capăt prezenței la Primărie a acestui cretinoid megaloman, care nu știe să joace în echipă și vrea să impună unui întreg oraș gusturile sale cel puțin jenante.

anteconbega a spus: (decembrie 4th, 2017 at 15:27 )

Ronule, eşti mare!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Top