Patinoarul de 115.000 de euro din Parcul Copiilor ar putea fi mutat si dat in administrare unei firme private

Gol tot timpul, patinoarul artificial al Primăriei Timișoara de 115.000 de euro ar putea ajunge în administrarea unei firme private. Ideea nu e nouă, iar acum primarul Nicolae Robu spune că ar trebui căutat și un alt amplasament, pentru că Parcul Copiilor nu este prea atractiv.

În octombrie 2015, consilierii locali au aprobat banii pentru un patinoar artificial, dar investiția a fost făcută abia în 2016. Licitația a fost câștigată, la un preț de 532.000 lei, de către SC Zitico SRL. Patinoarul sintetic „all season” de 670 metri pătrați, amplasat în Parcul Copiilor, a fost deschis în luna octombrie. „Este un obiectiv pe care l-am dorit foarte mult. Am avut multiple solicitări de la copii, să le facem un patinoar. L-am realizat într-o tehnologie modernă, astfel încât el va funcționa pe tot parcursul anului. Tehnologia este una bazată pe un plastic special. Se va putea patina în bune condiții, pentru că alunecarea este la 90% din alunecarea de pe gheața cea mai bună”, declara, la inaugurare, primarul Nicolae Robu. În decembrie 2016, după ce i s-a spus că pe „gheață” nu e nimeni, edilul spunea că poate ar trebui luată în considerare variantă dării în administrarea a patinoarului către o firmă privată. Tot atunci au fost cumpărate și utilajele de curățare, mai exact o mașină de măturat manuală și o mașină de curățat-aspirat pardoseli, pentru care PMT a plătit aproape 23.000 de lei către o firmă din Moșnița Nouă.

De patinat însă, nici în 2017 n-a prea patinat nimeni. Foarte rar au fost văzuți copii sau adulți dându-se pe gheață. Patinoarul oferă, de cele mai multe ori, o priveliște dezolantă: fie e plin de frunze, fie băltește apa, după fiecare ploaie. În ultima perioadă a dispărut și un panou din mantinelă. Întrebat de ce crede că nu vine nimeni să patineze, deși motivația cumpărării acestuia a fost tocmai interesul crescut al timișorenilor, primarul Nicolae Robu are o explicație. „Cred că trebuie să găsim altă locație pentru patinoar. Accolo n-a fost interes. Cred că trebuie să-l închiriem, să-l ia un operator economic și să-l folosească, dacă noi nu suntem în stare. O să le cer colegilor să se ocupe de asta. Nu am știut că nu e folosit. Se pare că dacă nu e dat cu ceva substanță, nu alunecă bine”, a declarat, pentru deBanat.ro, edilul. Robu n-a putut preciza când se va trece la administrarea privată a patinoarului și nici cum se va face acest transfer.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bobby a spus: (decembrie 23rd, 2017 at 00:47 )

Bani aruncați pe fereastră de Robu. Oare pentru a câta oară? Mergeți să vedeți câtă lume se adună pe patinoarul micuț de la mall-ul din Calea Șagului. Vă reamintesc că, pe vremuri, iarna-vara Parcul Pionierilor (așa-i spunea pe atunci) era plin de copii și de adulți. Iar pe derdeluș era plin de sănii iarna. Se găseau și mici dughene cu dulciuri și se proiectau filme de desene animate seara (în decembrie, de „sărbătorile de anul nou”. Iar patinoarul era pe locul unde este acum complexul expozțional al Camerei de Comerț și Industrie, vizavi de sala Olimpia. Acum, Parcul Copiilor este pustiu, nu mai vine nimeni pe-acolo iarna, necum să patineze cineva.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Top