Speranta moare ultima. Poli vrea sa bata Dinamo si sa ajunga in play-off

Un obiectiv foarte îndrăzneţ pare să nu le dea pace celor de la Poli, care încă se gândesc la play-off, chiar dacă este cale lungă până acolo. Până atunci însă, toată echipa îşi doreşte cu ardoare victoria în meciul de luni seara contra adversarului tradiţional, Dinamo.

Meciul este foarte important, deoarece ambele grupări se gândesc la Top 6. Dinamo se află pe 7, la un punct de locurile ce duc în bătălia pentru titlu şi Europa, în timp ce Poli este pe 9, la 8 puncte de „câini”. „Dacă batem toate meciurile până la sfârşit,ajungem sigur în play-off. De aceea consider că jocul cu Dinamo e cel mai important din acest an. E un joc decisiv pentru ambele echipe. E ultimul acasă și ultima impresie contează. Un joc periculos. Am lângă mine un jucător, Cătălin Straton, vreau să transmită în vestiar, să se dea dovadă de ambiție ieșită din comun ca să câștigăm. E periculos pentru că am auzit declarația antrenorului de la Sepsi, golul anulat perfect valabil al Voluntariului cu Dinamo și declarația lui Niculescu, care a spus că oricum Dinamo ar fi câştigat, de aceea consider că e un joc periculos. Sper ca arbitrul Adrian Cojocaru să dea dovadă de corectitudine”, a spus tehnicianul Ionuţ Popa.

Cătălin Straton este şi el optimist: „E un meci destul de greu pe care dorim să-l câștigăm. E un derby, a fost o rivalitate mare mereu între cele două echipe. Dorim să câștigăm și noi. Câteodată ne-am mulțumit cu un egal, acum nu! Când suntem uniți putem câștiga contra tuturor, chiar și împotriva Stelei deși am pățit-o rău în acest sezon. Dacă batem toate partidele care le mai avem de disputat, sigur intrăm în play-off”. Clubul a semnat şi un contract de sponsorizare cu o casă de pariuri din Bucureşti. „Le mulţumim că sunt alături de noi, iar suma este consistentă”, a spus preşedintele Radu Birlică. Şi acesta crede că Poli poate învinge în meciul de luni: „Ultima impresie contează, trebuie ca jucatorii să îşi dea şi viaţa pe teren ca să obţină victoria”. „Obiectivul principal pentru acest sezon a fost să formăm o echipă competitivă. Cred că am reuşit acest lucru, ne-am pregătit bine pentru acest joc şi vrem să terminăm cu o victorie. Putem bate pe oricine şi sunt convins că vom câştiga”, a declarat, la rândul lui, Adrian Neaga, managerul sportiv.

Există însă şi o problemă de ultimă oră la club. Valentin Creţu nu s-a prezentat la antrenamente în această săptămână, motivând că are probleme în familie, mai exact cu soţia. „Mă deranjează atitudinea lui Crețu. Încă de sâmbătă a avut o discuție cu președintele că are probleme de familie și că trebuie să-l învoim. L-am înţeles şi l-am învoit 3 zile, dar el încă nu a apărut şi nici nu a luat legătura cu mine. Am făcut un referat și l-am înaintat președintelui. E prima dată când un jucător trece peste voința mea. Înțeleg că are probleme, sunt de partea jucătorilor, dar și noi avem nevoie să terminăm bine campionatul. E un caz unic. Dacă astăzi nu vine la antrenament, nu mai face parte din lot pentru meciul cu Dinamo”, a mai spus Ionuţ Popa. Meciul contra „câinilor” este programat luni, 18 decembrie, de la ora 20.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

birlic a spus: (decembrie 16th, 2017 at 10:14 )

joc si eu la pariuri ,desi nu am jucat niciodata si asta nu pt. ca ia-si desconsidera pe cei care joaca ,dar daca castigam cu Dinamo ,de ce nu??

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Top