Tu stii ce face parlamentarul tau? (VI) Nicu Falcoi (USR), senatorul care tine audiente in strada

Timișul are exact 14 reprezentanți în Parlamentul României, fără cei de la minorități. Tu știi exact ce au făcut, într-un an de când și-au preluat mandatele, cei pe care i-ai trimis să-ți facă viața mai bună? deBanat.ro îți prezintă, pe rând, activitatea aleșilor tăi. Fostul pilot Nicu Fălcoi, din partea USR, este senator la primul mandat.

Nicu Fălcoi, fost pilot, este la primul mandat în parlament, fiind unul din cei 4 senatori de Timiș. El este secretarul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului și face parte din Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe. Este, de asemenea, membru în Adunarea Parlamentară NATO și face parte din grupurile parlamentare de prietenie cu India, Irlanda, Republica Democratică Congo și Indonezia.

Activitate parlamentară
Luări de cuvânt – 64
Propuneri legislative inițiate – 29
Proiecte de hotărâre inițiate – 1
Întrebări și interpelări – 24
Interpelări adresate primului ministru – 1
Moțiuni – 2

Senatorul Nicu Fălcoi a semnat ca și co-autor în cazul a 29 de proiecte de lege. Temele acestora sunt, printre altele, sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, statutul funcționarilor publici, cumulul pensiilor de serviciu din sistemul public de pensii cu unele categorii de venituri salariale sau asimilate salariilor, concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, drepturile de autor, circulația pe drumurile publice sau apărarea împotriva incendiilor. Întrebările sale, referitor la județul Timiș, au vizat existența unor posibile focare contaminate radioactiv și date despre instituțiile publice din județul Timiș în care au fost înregistrate niveluri crescute de radiații, Institutul Oncologic de la Timișoara, schimbul de imobile între Primăria Timișoara și Universitatea de Vest, reabilitarea Palatului Culturii, clarificări legate de Administrația Căii Navigabile a Canalului Bega, sumele nedecontate de CJAS Timiș către Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara în perioada 2013-2017 și restituirea sumelor datorate angajatorilor pentru plata concediului pre- și postnatal de către CJAST.

În ceea ce privește interpelările, Fălcoi a vrut să obțină clarificări și informații actualizate cu privire la stadiul aprovizionării cu imunoglobulină destinată asigurării necesarului de tratament pentru pacienții diagnosticați cu imunodeficiențe, detalii despre documentația CNI referitoare la construirea sălii polivalente de la Timișoara, s-a interesat despre monitorizarea calităţii apei din zona Câmpiei de Vest în contextul amplasării unei sonde pentru activităţi de explorare a hidrocarburilor în proximitatea comunei Dudeştii Vechi, a cerut informații despre numărul militarilor români aflați în evidență cu sindrom de stres posttraumatic sau despre situaţia la zi cu maeştrii emeriţi ai sportului care mai sunt în viaţă în România. Interpelarea adresată premierului Mihai Tudose a vizat perimetrele din judeţul Timiş în care se desfăşoară activităţi de explorare/exploatare a hidrocarburilor neconvenţionale prin metoda fracturării hidraulice, respectiv activităţi de explorare a rezervoarelor de petrol şi gaze naturale. Nicu Fălcoi este senatorul care ține audiențe în stradă. A făcut-o deja la Timișoara și Lugoj, într-un cort. El a depus la Biroul Permanent al Senatului o cerere pentru deschiderea unui cabinet parlamentar în Drobeta Turnu Severin, dar a solicitarea sa a fost respinsă, deși era doar o formalitate.

Declarație de avere

Nicu Fălcoi are trei terenuri intravilane în Șag, Fibiș și Timișoara, două apartamente în Timișoara și Dumbrăvița și o casă în Timișoara. Deține un VW Touareg din 2006, iar conturile sale se aflau 31.023 lei și… 12 euro. Senatorul USR are într-un fond de investiții suma de 85.406 euro. El a împrumutat, de asemenea, trei persoane fizice cu suma totală de 13.000 de euro. La capitolul venituri, Nicu Fălcoi a trecut indemnizația de senator pe luna decembrie 2016 – 2.595 lei și pensia sa de fost pilot militar – 30.840 lei. Soția sa, angajată a Bibliotecii Județene, a avut un salariu de 18.248 lei și a încasat și o chirie de 1.410 lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Mada a spus: (decembrie 30th, 2017 at 13:53 )

Felicitari, Nicu Falcoi! Apreciez ce face USR-ul. Pacat ca sunteti putini in parlament.

Alin a spus: (decembrie 30th, 2017 at 14:22 )

Pacat ca avem astfel de nulitati in Parlament. Nicio idee constructiva, numa populisme gen „PSD-ul fura”. Stim ca fura, insa voiam sa vedem solutii, alternative…. nu alternativa de a roti hotii la putere. Neica Falcoi, ai avut 1 an la dispozitie, in afara sa copiezi prostiile mai tinerilor tai colegi USR-isti in a fi „activ si implicat” pe facebook, ce ai facut? Care sunt solutiile tale la problemele majore? Cum ai rezolva problema puscariasilor, legilor justitiei, a codului penal, legilor administratiei ori cele legate de fisc. Care sunt propunerile dumitale, ca nu le vedem? In afara de PSD si PNL fura, nu vedem nimic.

Ion Paladi a spus: (decembrie 30th, 2017 at 19:29 )

Fraților și ăștia sunt la fel, USR, pai domnul Falcoi, e un om de afaceri, are o avere frumușică, omul are 4 ani de mandat, îl doare la basca de restul lumii. Rotunjirea veniturilor și sănătate bună. Nu am auzit că USR sau PNL sa fi protestat că nu vor venituri mai mari. Da din serioși, populisme ieftine și în cazul acestora.

Mada a spus: (decembrie 30th, 2017 at 20:40 )

@Ion Paladi, USR a votat contra maririlor salariale ale parlamentarilor si este initiator al propunerii legislative de a nu da pensii speciale parlamentarilor.
@Alin, la cate din propunerile legislative ale USR si specific ale lui Nicu Falcoi, te-ai uitat? Ele chiar exista, verifica te rog.

Alintm a spus: (ianuarie 19th, 2018 at 21:26 )

Madaba votat ,dar pomana si a luat o de la DRAGNEA,nu a renuntat la salarul marit.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari

Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara s-a inaugurat vineri noul terminal plecări externe din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara, care devine cel mai modern aeroport din țară. Investiție cu fonduri europene, aceasta marchează intrarea României în Schengen cu transporturile aeriene și maritime.  La eveniment au participat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Marcel Ciolacu, primul ministru, Nicolae Ciucă, șeful Senatului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric la Timișoara. A fost inaugurat noul terminal de plecări externe de la Aeroport, eveniment care a marcat intrarea României în Spațiul Schengen
Ținând cont de temperaturile diurne exterioare, prognozate pentru perioada imediat următoare, ridicate, ziua, și ceva mai scăzute, pe timpul nopții, Colterm anunță că  modifică parametrii de furnizare a încălzirii, pe rețeaua secundară de termoficare. Astfel, începând de astăzi, 29 martie 2024, se  reduc parametrii de furnizare a energiei termice, de la 40 la 37 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm reduce parametrii de furnizare a încălzirii
Una dintre cele valoroase piese din colecția armelor albe expusă de Muzeul Naţional al Banatului este sabia familiei nobiliare Osztoics. Aceasta face parte din expoziția temporară „𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞. 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞. 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐞. 𝐀𝐫𝐦𝐞 𝐚𝐥𝐛𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐁𝐚𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢„, aflată în mansarda B1 a muzeului. Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic în expoziţia temporară de arme albe a Muzeului Banatului
Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
Joi seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare a Ordinului Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, distincție conferită de Președintele României, Klaus Iohannis, directorului general al Teatrului Național, Ada Hausvater, și înmânată de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara
Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Top