Au ajuns „Statul paralel” si Soros sa controleze si presa straina?

Pe o vreme câinoasă, cu viscol și ninsoare, în București, peste 50.000 de oameni (unii au spus chiar 70.000) au ieșit în stradă sâmbătă seara. Mulți români au venit din toate colțurile țării pentru a cere democrație, stat de drept, Justiție, politicieni necorupți. Televiziunile penalilor au bagatelizat evenimentul, vorbind mai mult despre violențe, arme și anarhie. Da, au fost violențe, un jandarm lovind sălbatic cu pumnii un om în vârstă, iar armele au fost un pistol de jucărie și o lesă a unui câini. (Motiv pentru jandarmi să percheziționeze și legitimize toată lumea care se îndrepta spre miting.) Citind burtierele a două televiziuni credeai însă că protestatarii au venit cu mitraliere, bazooka și grenade la ei. Doar tancurile și le-au ținut acasă de data asta.

RTV n-a iertat momentul să amintească iar de George Soros și banii pe care-i aruncă protestatarilor. Ideea de fond la cele două televiziuni patronate de infractori era că zecile de mii de români, în cea mai mare parte studenți și intelectuali, sunt cam idioți și habar n-au de ce au ieșit în stradă, modificările la legile justiției fiind mai mult decât binevenite. Și fiindcă cuvântul de ordine a fost violența, purtătorul de vorbe al PSD, Adrian Dobre, chiar spune cu subiect și predicat că „violența îi caracterizează” pe protestari. Iar Ecaterina Andronescu, socotită una dintre PSD-iste mai oneste, știe că primarii liberali din țară au sponsorizat plecările spre București. Obișnuit să cumpere cu bani și voturi și participări la mitinguri, PSD-iștii chiar au un blocaj mental aici, neconcepând că sunt români care pot da dovadă de civism și fără să se gândească la bani.

Dacă astfel au fost prezentate de unii impresionantele proteste de sâmbătă, presa internațională are o cu totul altă părere. Iată ce scrie Liberation: „România îşi pierde capetele. Sătui de instabilitatea guvernamentală şi de corupţie, tot mai mulţi tineri români aleg să se mute în Europa Occidentală şi de Nord. O hemoragie care nu pare pentru moment să îngrijoreze cât de puţin Puterea”. The Guardian a scris despre miting chiar de vineri: „O ţară dezincriminează corupţia. România se pregăteşte pentru proteste uriaşe din cauza marelui pas în spate în ce priveşte statul de drept”. „Românii au organizat proteste anticorupție”, a titrat și Euronews, televiziune care a prezentat reportaje ample de la mitinguri, inclusiv cu clujenii care au parcurs pe jos 450 de kilometri până la București. Duminică, Euronews – English și-a schimbat chiar și fotografia de copertă de pe Facebook, alegând o imagine de la protestul de sâmbătă din București. Alte titluri din presa interbațională: Associated Press – „Zeci de mii de persoane au protestat împotriva corupției în România”; The New York Times – „Protestul împotriva corupției scoate zeci de mii de oameni prin zăpadă”; agenția germană DPA – „Dragnea insistă să tragă sforile la guvern”. În fine, știri similare au existat în mai toate agențiile de presă și mari ziare din întreaga lume. Peste tot s-a vorbit despre faptul că oamenii au fost scoși din case de corupția guvernanților și de intenția acestora de-a dezincrimina faptele de corupție. Așa stând treburile, cei de la Antena 3 și RTV ar trebui să vină acum cu mari „dezvăluiri” privind faptul că George Soroș și „statul paralel” au cumpărat întreaga media internațională. Noroc că mai sunt cele două televiziuni patriotice care #rezistă în fața miliardelor lui Soros.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

praf a spus: (ianuarie 21st, 2018 at 17:32 )

Zici psd zici gunoi.

DoarTimisoara a spus: (ianuarie 21st, 2018 at 18:05 )

La vot au fost in jur de 8,9 milioane de Romanii , restu ii nesemnicativ, acelor persoane le-a interesat de Romania.

Bănățean a spus: (ianuarie 21st, 2018 at 18:54 )

Excelent articol, felicitări ! Lipsiții de creier,buimacii privitori la rtvghitache și latrina 3 – patronate de escrocul- fugar ghitapsd respectiv infractorul,securistul,hoțul rusofil voikulesku- ar trebui să citească acest material jurnalistic scris cu onestitate și respect pt.adevar.

Andrei a spus: (ianuarie 22nd, 2018 at 07:13 )

#Banatean…Excelent articol, felicitări ! Lipsiții de creier,buimacii privitori la rtvghitache și latrina 3 – patronate de escrocul- fugar ghitapsd respectiv infractorul,securistul,hoțul rusofil voikulesku- ar trebui să citească acest material jurnalistic scris cu onestitate și respect pt.adevar…hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi,hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi…..

Druckerul din Mehala a spus: (ianuarie 28th, 2018 at 17:58 )

Nu ii departe timpul cand toti vor merge la parnaie…f,tui…au facut legile justitiei ptr ei , Elena Udrea a fost condamnata in martie 2017 la 6 ani cu executare , sentinta nu este definitiva , dar sa taraganezi aproape 1 an recursul , este o crima . Dupa urmatoarele alegeri toti vor merge in vechile unitati militare care vor fi zugravite ptr ei …mai sunt care se sustrag..Alina Bica , Mazare …toti vor intra .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top