Badnjakul a vestit un an nou mai bun. La Timisoara se celebreaza Craciunul pe rit vechi / FOTO

Cei aproximativ 20.000 de sârbi din Banat sărbătoresc, sâmbătă, ajunul Crăciunului pe rit vechi. În curtea Catedralei Ortodoxe Sârbeşti din Piaţa Unirii a fost aprins tradiționalul badnjak, iar apoi credincioșii au asistat la slujbă. Anul care vine va fi bun și roditor, pentru că flacăra a fost puternică, spun oamenii.

În curtea Catedralei Sârbe din Timișoara s-au adunat, sâmbătă după-amiază, o mulțime de oameni, printre care și o grămadă de copii. Câțiva preoți ortocși români, conduși de părintele Zaharia Pereș, au cântat colinde, în timp ce a fost aprins badnjakul. Acesta este un stejar care simbolizează lemnul adus de păstori și aprins de Iosif pentru a-l încălzi pe Pruncul Sfânt. Apoi, credincioșii sârbi au intrat în biserică, pentru a asista la slujba tradițională. „Noi ținem tradiția pe rit vechi, se merge la părinți, la copii și așa mai departe. În mână am stejar și ieslea Mântuitorului. Stejarul se arde pentru alungarea spiritelor rele din anul trecut. Focul a fost mare, frumos, vom avea un an binecuvântat, cu sănătate și bucurii”, ne-a spus ua dintre sârboaicele care au asistat la aprinderea stejarului. „Noi spunem la Crăciun «Sretan Božić» și «Hristos se rodi». Asta înseamnă «Crăciun fericit» și «Hristos s-a născut». Toate aceste lucruri vin din tradiția străveche. Tot ce se face este alungarea a ce n-a fost bun. Copacul ăsta se aprinde ca să se arunce tot ce n-a fost bun în anul trecut și să începem anul cu bine. Dumnezeu, și Isus, și Maria binecuvântează noul an. În 31 decembrie noaptea sunt oameni care merg la biserică, acolo se primește binecuvântarea divină cu care treci în noul an”, ne-a spus o alta.

„Este o mare bucurie pentru noi ca în această seară binecuvântată de Dumnezeu, când Pruncul Isus ne binecuvântează cu nașterea lui pe pământ, pentru mântuirea noastră, să avem alături de noi pe frații noștri din Biserica Ortodoxă Română, de la Mitropolia Banatului, care au venit să ne colinde, cu binecuvântarea IPS Ioan. Badnjakul este o particularitate a ortodoxiei sârbe și reprezintă focul la care s-au adunat păstorii în Noaptea Sfântă a Nașterii Domnului. Poporul sârb păstrează obiceiul acesta și, în noaptea Ajunului, se adună în jurul focului, cântă colinde. Avem și masă specifică, o tradiție a noastră, legată de această noapte. Se mănâncă pe jos, se pregătesc bucate specifice postului și colaci speciali, care au însemnătate pentru bunăstare, pentru fericire, pentru sănătate”, a explicat vicarul Marko Marinkov. În dimineața Crăciunului, la Catedrala Ortodoxă Sârbă va fi oficiată Liturghia, iar apoi credincioșii vor merge acasă, pentru masa de prânz. Cei care asistă la această slujbă vor primi ramuri de stejar, care să-i țină sănătoși și în putere până la Crăciunul viitor. Cesniţa, o prăjitură care nu lipsește de pe masa de Crăciun, are un rol deosebit. Se bagă în ea un bănuţ, un bob de porumb, unul de grâu şi o bucăţică din pragul casei. Pentru ortodocșii de rit vechi – sârbi, ruși, ucraineni – este doar începutul sezonului sărbătorilor de iarnă. Ei vor intra în noul an pe 13 ianuarie, iar apoi, pe 19 ianuarie, vor celebra Boboteaza.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top