Banda de trafic exclusiv pentru transportul in comun, pe una dintre cele mai circulate strazi din Timisoara

Ca să nu mai întârzie troleibuzele spre zonele Girocului și Soarelui, primăria vrea să facă bandă dedicată transportului în comun pe străzile Cluj și Arieș. Cum o vor respecta șoferii? Fără nicio problemă, în principiu, pentru că nu vor avea nevoie să calce legea. Asta crede primarul Nicolae Robu.

Primarul Nicolae Robu crede că a găsit soluția pentru ca timișorenii care circulă cu troleibuzele 15 și 16, respectiv Expres 2, în zonele Girocului – Soarelui, să nu mai aștepte la nesfârșit mijloacele de transport în comun. Nu e însă vorba, așa cum s-ar putea crede, de suplimentarea numărului acestora, ci de reglementări speciale în trafic. „Avem în momentul de față o bandă dedicată transportului în comun, pe sensul de la Spitalul Județean la Michelangelo, și trei benzi pentru transportul obișnuit, pe sensul de la Michelangelo la Casa Tineretului, de unde avem doar două benzi până la Județean. Aș vrea să facem încă o bandă care să fie dedicată exclusiv transportului în comun pe sensul de la Michelangelo până la Județean. Transportul în comun pe benzi dedicate asigură o mai bună ritmicitate a acestuia. În momentul în care troleibuzul sau autobuzul intră într-un ambuteiaj, evident că nu se mai respectă timpii estimați pentru ajungerea într-o anumită stație”, explică edilul.

Predictibilitatea în transportul în comun consider eu că este esențială. Omul trebuie să știe din câte în câte minute vine tramvaiul, autobuzul sau troleibuzul. Ele trebuie să respecte acest grafic cu precizie. În perioada următoare, la tramvaie și acolo unde avem bandă dedicată transportului în comun cu autobuzul și troleibuzul se vor respecta acești timpi, pentru că v-am spus deja, transportul în comun este o prioritate pentru noi. (Nicolae Robu, primarul Timișoarei)

În Timișoara s-a mai încercat varianta unei benzi dedicate transportului în comun. De exemplu, pe Calea Șagului, însă minunea nu a ținut prea mult, pentru că șoferii s-au „băgat” peste ea. Robu crede că nu va fi cazul și pe străzile Cluj și Arieș. „Unde nu s-a respectat nu erau benzi suficiente, era nerealistă soluția. Dacă aș veni să spun că pe prima bandă de la Michelangelo la Județean, așa cum e strada acum, nu mai circulă decât mijloacele de transport în comun, n-ar respecta nimeni. Nici cele trei benzi care sunt acum nu sunt arhisuficiente. În momentul în care vii cu o bandă în plus, cele trei vor fi suficiente pentru mașinile obișnuite și atunci se va respecta. În ultimă instanță se poate face și o separare, așa cum s-a făcut la sensul giratoriu de la Pestalozzi. Este un material plastic care e bun pentru o separare în relief, nu numai desenată. Lumea va circula foarte bine pe trei benzi și se va respecta regimul special pentru transportul în comun. Mă bazez pe oferta făcută în primul rând și apoi pe bunul simț al șoferilor, și apoi pe pârghia existentă a amenzilor”, a mai explicat primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie tantari

Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Top