O fetiță de numai 10 ani era cât pe ce să cadă în plasa unui prădător sexual. S-a întâmplat la Timișoara, unde bărbatul de 41 ani a fost săltat de polițiști chiar înainte de a întâlni cu micuța. Cei doi se „cunoscuseră” pe rețelele de socializare.
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Timișoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au reținut joi un bărbat de 41 de ani, bănuit de coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și pornografie infantilă. El a fost prins în flagrant, chiar pe când mergea la o întâlnire cu o fetiță de numai 10 ani. Cei doi se „cunoscuseră” la finele anului trecut, pe rețelele de socializare, unde bărbatul își făcuse un cont fals. „Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018, cel în cauză s-ar fi împrietenit cu o minoră de 10 ani și i-ar fi trimis acesteia materiale pornografice cu altă minoră. De asemenea, bărbatul i-ar fi solicitat minorei de 10 ani fotografii cu aceasta nud”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș. După ce l-au reținut pe bărbat, oamenii legii au făcut două percheziții la locuința acestuia, în comuna Remetea Mare, și în Timișoara, ridicând 2 telefoane mobile, 7 hard-diskuri și 6 memory-stickuri. „Bărbatul a fost dus pentru audieri la sediul DIICOT – ST Timișoara, fiind reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și pornografie infantilă”, au mai precizat polițiștii.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…