Cand o filipineza canta in romaneste, merge in finala Eurovision! Jukebox a castigat semifinala de la Timisoara

A fost și sclipici, au fost și paiete, mult negru, mult alb. Muzică decentă și piese despre care n-aveai cum să nu te întrebi ce caută acolo. A fost a doua semifinală națională a Eurovision România, câștigată de una din cele trei piese cântate în română. Și-a fost dovada că Timișoara are nevoie de o sală polivalentă de-adevăratelea.

Semifinala a doua a Eurovision România a avut loc duminică seară, în Sala 2 a Teatrului Național Timișoara. A fost, în principal, un show TV, pentru că dimensiunile vechiului manej transformat în sală extramultifuncțională nu permit un public numeros. S-a muncit mult pentru el și, din punct de vedere tehnic, a fost ce trebuie. Publicul, ales pe sprânceană și doar cu invitație, a fost de toate felurile. Unii s-au îmbrăcat ca de seară, alții au ales blugii și tenișii și… cam așa a fost și pe scenă. Au fost 12 artiști, iar spectacolul a fost deschis de piesa „Te voi chema” a trupei Pragu’ de Sus, cunoscută de timișorenii care preferă concertele folk. Au urmat Miruna Diaconescu – Run for you, Mihai – Heaven, Othello – Noi suntem pădure, Alessandro Dănescu – Breaking up, Jessie Baneș – Lightning strikes, Romeo Zaharia – Maybe this time, Rafael&Andy – We are one, Serena – Safari, Endless feat.Maria Grosu – Thinking about you, Meriem – End the battle și Jukebox feat. Bella Santiago – Auzi cum bate.

Piesele au fost de toate felurile, iar viziunile artistice au fost și ele extrem de diferite. Oricum, e cert că artiștilor români încă le plac paietele, sclipiciul și penele, iar „rețeta” include, de multe ori, dansatoare cu multă piele la vedere sau juni în cămăși descheiate, să se vadă „pătrățelele”. Am avut și „vitralii” în décor, dar și fulgere, iar ținutele de scenă au fost majoritar în alb și negru. Unii au falsat cu grație, alții mai puțin, dar toți au primit cuvinte frumoase – și pe alocuri formale – din partea juriului format din Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ștefan și Viorel Gavrilă. Până la anunțarea notelor, date exclusiv de jurați, nu și de public, ca la finală, telespectatorii și cei aproximativ 130 de oameni aflați în sală au avut parte de trei piese Cargo, din care una în primă audiție, de un minirecital al Laviniei Răducanu și de o reîntâlnire cu Neda Ukraden. Artista născută în Croația, mare star în Iugoslavia, are acum 67 de ani, pe care nu-i arată defel. Nostalgicii au putut fredona alături de ea hitul „Zora je”, nelipsit de la petrecerile de acum niște ani prin vestul României.

S-a trecut apoi la împărțitul punctelor și la adunările de rigoare, pentru desemnarea primilor trei concurenți care „prind” finala națională de pe 25 februarie. Pe locul al treilea, cu 39 puncte, a fost Mihai Trăistariu, pe doi, cu 40 de puncte, au venit Rafael&Andy, iar pe primul loc, cu 58 de puncte, primind punctaj maxim de la 4 din cei 5 membri ai juriului, au fost Jukebox & Bella Santiago. E o poveste întreagă care-i leagă pe cei trei artiști. Rafael a fondat, acum 20 de ani, trupa… Jukebox,, iar actualul solist al acesteia, Alex Vasilache, a decis să renunțe la Medicină, în favoarea muzicii, la îndemnul lui…Mihai Trăistariu.

„Această piesă ne-am dorit să fie ca un imn și chiar ne-am bucurat că unul dintre membrii juriului a simțit asta. Un imn al iubirii și al reintegrării noastre ca oameni și ca nație. În ultimii 20 de ani cel puțin, sesizăm această dezbinare și această împrăștiere a noastră ca esență, ca suflet de român. Pe mine mă doare chestia asta (…) În 1998, alături de cei doi chitariști ai trupei Jukebox, am fondat acest proiect, care se numea Atlantic Blue inițial. Ulterior, eu am plecat într-o carieră solo, am mers la festivalurile Mamaia, Callatis, am vrut să fac mult mai mult atunci, mi se părea că nu se face suficient. Este o bucurie extraordinară să ne întâlnim după 20 de ani pe aceeași scenă. Rockul nu va muri niciodată și trebuie să fie mai multe personaje care să ridice acest steag al unității. Muzica rock a ținut această coloană vertebrală a muzicii românești în ultimii 40 de ani. Sperăm din toată inima să avem susținerea marilor trupe rock și a celor tineri. Nu pot să spun că ne așteptam să ajungem în finală, ne-am dorit enorm, dar să spun că ne așteptam mi se pare un pic infatuat”, a spus, la final, Rafael, fost călugăr, actual rocker și practicant de karate.

Jukebox, o trupă pe care românii au cunscut-o datorită intervențiilor muzicale de la Cronica Cârcotașilor, este la cea de-a treia participare la Eurovision. E prima alături de exotica Bella, o filipineză dovadă clară a vorbei cu „esențele tari vin în sticle mici”. „Cântăm cu Bella pentru că, la momentul respectiv, adică anul trecut, noi am trecut prin niște schimbări de componență. Pe o parte din colegii noștri îi veți putea vedea într-o altă semifinală, sunt cei de la Humans. Căutam colegi noi și cei de la Cat Music ne-au spus «De ce nu încercați cu Bella Santiago?». Nu știam atunci de Bella Santiago, pentru că televizorul meu nu funcționa de niște ani, am căutat repede pe net și am zis că e prea frumoasă (râde – n.r.). După care a venit la sala de repetiție și ne-am dat seama că este un profesionist desăvârșit și că are o abordare a meseriei ei care ar putea să fie un exemplu pentru mulți artiști”, spune Alex. „Auzi cum bate” a fost una din cele trei piese în limba română din acest concurs. Răspunsul la întrebarea „de ce cântaț în română?” a venit de la Bella, care stă de numai un an în România, unde a venit pentru că s-a îndrăgostit. „Cântăm în limba română pentru că reprezentăm România. Am văzut finala de la Eurovision și am văzut că a câștigat un artist din Portugalia, care a cântat în portugheză. Mă întreb de ce oamenii vor să cânte în engleză, pentru că limba română este foarte frumoasă. Mie îmi place foarte mult. Când am auzit-o prima dată, am spus că vreau s-o învăț, dar mi s-a spus că este foarte grea, nu se poate. Mă simt foarte motivată să învăț limba română. Sunt în România de un an. Am cumpărat un manual de învățare a limbii române și învăț singură acasă”, a spus frumoasa filipineză.

A fost frumos și festivalier, așa cum era de așteptat pentru un astfel de concurs. S-a muncit mult pentru ca lucrurile să iasă bine și au cam ieșit. A fost însă o dovadă în plus că Timișoara are nevoie de o sală polivalentă de-adevăratelea. Pentru că, la actuala infrastructură a orașului care va fi Capitala Europeană a Culturii în 2021, nu există un loc în care să poată fi ținute evenimente de anvergură.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Sorin Aradean a spus: (ianuarie 29th, 2018 at 12:21 )

Recenzia evenimentului pare scrisa intr-o cheie usor detasata, daca nu chiar zeflemitoare. In fapt, Timisoara a avut de-a face cu o productie de televiziune a TVR, facuta cu mult profesionalism, cit se poate de benefica ptr imaginea viitoarei CCE2021. Incepind cu locatia aleasa Sala 2 a TNT, un adevarat platou de televiziune, care permite o desfasurare mult superioara si de cu totul alta natura fata de o simpla sala de spectacol, continuind cu toata scenografia, miscarea camerelor tv, jocul de lumini si panourile videowall de mari dimensiuni, sunetul solid, fluenta etapelor productiei, fara sincope si ezitari, iar cireasa de pe tort ptr atractivitatea orasului: scurtele dar superbele colaje cu evenimente petrecute in spatii deschise citadine sau de ambient natural, ori in interiorul lacaselor de cultura pe care orasul le are. Tot respectul ptr intreaga productie TVR, facuta cu aport de know-how de la Bucuresti, dar cu siguranta si prin efortul studioului regional TVR TM.
Faptul ca unii dintre interpreti au mai si falsat notoriu tine de limitele lor de exprimare artistica, atita pot, motiv ptr care juriul le-a pus capat parcursului catre finala de la Bucuresti.
Am remarcat bontonul salutar de moderare al Dorianei Talpes, in contrast cu vestimentatia sa anosta. Poate cu alta ocazie va tine cont de nevoia de staif vestimentar, care sa se alature celui de conduita, pe care il poseda 🙂

ion a spus: (ianuarie 29th, 2018 at 13:52 )

articolul bate evenimentul. le vede bine tomeasca!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Top