Fatada Palatului Administrativ, refacuta in 2 ani cu aproape 2 milioane de euro

Una dintre investițiile anunțate încă de anul trecut de CJ Timiș se face în 2018. Este vorba despre refacerea fațadei Palatului Administrativ, care va intra în șantier în câteva zile. Ea va fi gata peste doi ani.

În bugetul pe 2017 a fost prevăzută pentru „recondiționarea fațadei și amenajări exterioare la Palatul Administrativ” suma de 6 milioane de lei. Lucrarea nu s-a făcut anul trecut, dar va începe peste câteva zile. E posibil ca ordinul de începere a lucrărilor să fie dat până la finele acestei săptămâni. „Am semnat contractul cu firma Constructim. În aceste zile va fi predat amplasamentul, urmând să dăm și ordinul de începere al lucrărilor. Termenul de execuție este de doi ani. Va fi reabilitată fațada Palatului Administrativ, vor fi înlocuite tâmplăria și geamurile și vom avea iluminat arhitectural. Fațada va avea o culoare mai deschisă, va fi o fațadă primitoare”, spune Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș. Suma care fi plătită de la bugetul CJ pentru această lucrare este aproape 9.3 milioane de lei, cu tot cu TVA. Adică aproape 2 milioane de euro. Constructim nu este la prima lucrare de anvergură prestată pentru CJ Timiș: este aceeași firmă care, din 2006, se ocupă de șantierul de la Castelul Huniade.

Clădirea a fost reşedinţa rezidentului regal răspunzător de administrarea ţinutului Timiş (judeţele Timiş-Torontal, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara), creat în anul 1938, apoi sediul Prefecturii Timiş-Torontal. În anii ’30, când a început construcția ei, ar fi trebuit să funcționeze ca şcoală de menaj, dar, din cauza crizei economice, nu a putut fi terminată, a fost ridicată în roşu, acoperită şi a stat nefinisată până în anul 1938. Pentru ca imobilul să devină palat administrativ, au fost necesare mai multe modificări. Reproiectarea a purtat semnătura a doi arhitecți celebri ai vremii: Victor Vlad și Corneliu Liuba. Lucrările de reamenajare s-au încheiat la începutul anilor ‘40. „Clădirea Palatului Administrativ este o construcţie monumentală în stil modern. În exterior dominante sunt elementele clasice, într-o realizare cu materiale moderne. Clădirea impune prin proporţii, volum şi elemente decorative. Coloanele clasice cu capitel corintic decorează faţada, la care fusul este finisat în terasit, restul fiind lucrat în piatră artificială”, sună descrierea imobilului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

timisan a spus: (ianuarie 17th, 2018 at 10:20 )

afara -i vopsit gardul… !
cu 9 milioane de lei bine dramuiți se poate construi din temelii un alt asa zis PALAT.
nu stiu cine a avizat de oportunitate, necesitate și legalitate!
cu acesti banii se putea construi un spital. de exemplu.
ps. fatada arata cred eu EXCEPTIONAL .ASA CUM ESTE ACUM.ARE PATINA VREMII…

anteconbega a spus: (ianuarie 17th, 2018 at 16:21 )

Dacă nu greşim, Avram Imbroane, teolog, om po­litic bă­năţean (de­­putat), a inten­ţi­o­nat să con­­stru­ias­că la Timi­şoa­ra o şcoa­­l­ă de fete care urma să poarte numele de „Sofia Im­broa­ne” du­pă cel al soţiei sa­le. Clă­di­rea a fost pro­­­iec­ta­tă ini­ţial în anul 1933 de ar­hi­tectul Mat­thi­as Hu­­­­bert şi co­labo­ratorii săi, Cor­nel Liu­ba şi Ed­­mund Stan­zel. Con­­strucţia nu a putut fi finalizată din cauza crizei econo­mice din anii 1929 -1933, fa­mi­lia Im­broa­ne reu­şind, to­tuşi, să ri­dice două nivele ale clădirii. În 1938 intervine Statul Român, noul judeţ Timiş Torontal având nevoie de un Palat Ad­ministrativ, cel vechi, Pa­la­tul Ba­roc din Piaţa Unirii, ne­maicorespunzând nevoilor administraţiei. Planu­rile iniţiale ale şcolii de fete sunt transformate de ar­hitectul Vic­tor Vlad, iar antreprenorul lugojan C. Purcariu face modificări interioare şi exterioare pentru a da imobilului funcţionalitatea nece­sară. Administraţia judeţului se mută în 1940, dar lucrările continuă până în 1943. @Timişan are, de ce nu, dreptate: nu poţi vopsi o faţadă istorică ca pe un coteţ din Măguri, patina vremii îi conferă Palatului un aspect mai mult decât elegant . La C.J. Timiş există doi arhitecţi importanţi, Loredana Pălălău şi Liviu Brebe, sperăm că au rămas oameni cu scaun la cap şi nu vor asculta de ordinele abulice ale unor neaveniţi..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top