Si Politia Locala are bizonii ei. Pe ei cine-i amendeaza? / FOTO

La Timișoara au început să se ridice mașinile parcate cu nesimțire pe trotuare sau pe căile de acces. Poliția Locală nu mai prididește cu număratul, iar primarul Nicolae Robu spune că s-a terminat cu „duhul blândeții” și s-arecurs la această măsură extremă din cauza nesimțirii unor șoferi. Unitatea de măsură pare însă diferită în funcție de cine și unde parchează.

Dacă o bună perioadă de timp la Timișoara nu s-au ridicat mașini, asta și fiindcă legea nu a permis acest lucru, de la începutul anului, Poliția Locală și SDM au luat deja câteva zeci. „Este ineficientă vorba bună. Nu avem plan de amenzi, nu ne place să dăm amenzi, cu atât mai puțin să ridicăm mașini, dar când vezi că unii sfidează bunul simț, când vezi că unora nu le pasă de neplăcerile pe care le cauzează celorlalți, nu le pasă nici că blochează transportul în comun, nici că blochează accesul mașinilor ISU sau chiar accesul Salvării… Ați reflectat în presă tot felul de astfel de necazuri. Ce poți face atunci? Să mergi la nesfârșit cu duhul blândeții? Nu. S-a terminat perioada când am operat în paradigma blândeții. Acum e o abordare care mi se pare mai eficientă”, declara, zilele trecute, primarul Nicolae Robu. Sună perfect în teorie, dar, în practică, depinde cine parchează!

Să luăm, de exemplu, o situație de marți după-amiază, când, în fața sediului Poliției Locale, două dintre mașinile instituției erau parcate, fără pic de jenă, de-a dreptul pe trotuar. Se vede cât se poate de clar din fotografiile făcute de Corneliu Vaida, un timișorean amendat deja de „locali” pentru postările sale de pe Facebook. Acesta i-a trimis, virtual, o scrisoare șefului PL, Dorel Cojan. „Afla despre mine că sunt bine, sănătate pe care ți-o doresc și ție. Să știi că total neintenționat și fără gânduri ascunse, am trecut azi prin fata Comandamentului Trupelor de Uscat și Apă pe care le păstorești cu o competență pe care o las la aprecierea cetățenilor. Și cum îți spuneam, trec … și ce-mi văzură ochii? Păi, cam ce văd și ai tăi în pozele de mai jos. E drept că mai erau alte doua mașini «civile» parcate după modelul vostru, care până am oprit și m-am poziționat să imortalizez modul exemplar de parcare al recidiviștilor – pardon – al boacterilor tăi, au părăsit rapid parcarea improvizată. Nu-i bai, au rămas mașinile reci… boacterilor, un minunat exemplu pentru cetățenii care vă plătesc salariul, din taxele lor (…) Să te întreb pe unde poate să treacă o femeie cu un cărucior de copil sau un invalid în scaun cu rotile sau să mă abțin?”, a scris Vaida, pe aceeași rețea de socializare. Ar mai trebuit amintit și faptul că pentru mașinile Poliției Locale a fost improvizată, de anul trecut, o parcare pe fostul spațiu verde, în realitate o tarla plină de noroi. Autovehiculele pleacă de acolo, de fiecare dată, cu roțile învelite într-o crustă de imală, care se împrăștie, puțin câte puțin, pe șosele…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Blue a spus: (ianuarie 23rd, 2018 at 20:24 )

Zilnic sunt doua Dacia Duster parcate chiar in fata intrarii. Cred ca e in pregatire pentru Capitala Europeana a Nesmtirii 2021 sub patronajul lui Lae, cel cu prioritate de santier.

anteconbega a spus: (ianuarie 24th, 2018 at 17:56 )

Domnu’ Jorj V., nu folosiţi peiorativ cuvântul boactăr. Vine din germană, Wächter, şi în mediul rural bănăţean, o ştiţi şi D-voastră, totuşi, înainte vreme boactărul era ori un angajat al primăriei care făcea rondul de noapte pe uliţele satului, ori un sătean care nu avea bani pentru a plăti anumite taxe şi atunci, în locul banilor datoraţii primăriei, presta activitatea nocturnă de …boactăr folosind ca armă din dotare o boată. Dl chestor Cojan e un om bine plătit, cu un salariu demn de un fost miliţian din vremea lui Ceaşcă, recalificat în local robulian. Un antivalutist convins.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Zeci de timișeni, înțepați de căpușe

Primăria Timișoara se luptă cu căpușele

Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara

Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Top