„Ce bun ar fi fost Alin Şeroni, pe terenul ăsta de joc”, au exclamat mai mulţi spectatori după ultimul meci pierdut de Poli Timişoara, pe teren propriu, în faţa Politehnicii Iaşi. Misterul neincluderii nici măcar pe banca de rezerve a fundaşului originar din Belinţ a fost elucidat la finalul jocului cu moldovenii, când Leontin Grozavu a adăugat şi numele lui Şeroni pe lista numelor la care a renunţat. Noul tehnician a motivat lipsa de implicare a celui mai înalt fundaş din Liga 1.
Surse din cadrul clubului timișorean ne-au mărturisit că lui Alin Şeroni i se trage din timpul unui antrenament. Mai exact, supărarea durului antrenor ar fi plecat de la o banală aruncare de margine invocată de Şeroni în timpul antrenamentului. Coleric din fire, Grozavu s-a năpustit asupra fundaşului şi i-a transmis că nu mai are nevoie de el. Rămas perplex, la fel ca şi colegii săi de antrenament, Şeroni a dorit să discute cu Radu Birlică, preşedintele clubului, dar acesta s-a limitat la a-i spune că trebuie să-şi caute echipă. Se pare că Şeroni nu duce lipsă de oferte, acesta fiind ofertat de câteva cluburi din eşalonul secund şi unul din primul eşalon. Alin Şeroni a fost unul dintre protagoniştii miraculoasei salvări de la retrogradare a celor de la Poli Timişoara, prin evoluţiile din sezonul trecut, dar şi prin cele trei goluri aducătoare de puncte importante. (sursa foto: www.https://www.romaniansoccer.ro)
Scrie un comentariu
8 comentarii pentru acest articol
Povesti nemuritoare si floricele pe campii…
Ca de obicei aceasta prajina poreclita bradu abereaza intr-un domeniu in care este total habarnist. O minima deontologie profesionala ( oare stie acest lemn tanase cu ce se maninca asta) ar fi facut ca sa publice si parerea celeilalte parti, inainte de a folosi cuvinte care arata o lipsa totala de bun simt.
Dar stiti voi mai multe?
daca e asa, si am motive a crede asta, atunci cretinul asta de grozav a inceput cu stingul. va aduce echipa asta, cu isteriile sale de rigoare in liga a doua, unde anul trecut jucatori ca stoljici si alin seroni au scos-o.
daca nu v-am crezut tampiti atunci cand ati scapat de Popescu,Barbut,si mai nou de Mailat am inteles ca nu ati avut ce face ,dar acum ,pai noi cautam sa aducem toate non variantele de fundasi si nu tinem un fundas ca Seroni care poate juca pe toata linia de fund si nu numai ,pt. ca poate o fi avut si el ceva pe inima atunci intr-un moment nepotrivit . Cine nu a avut o iesire nesportiva in viata .Birlica ,daca nu tii Dulaul in Lesa atunci cand trebuie ,dute ….unde a intarcat Mutu Iapa ,ca intradevar de aceasta data e putin spus TAMPITI
birlica asta va disparea intrunul din closetele din bucuresti de unde provine si noi pierdem un jucator fanion pentru ca nu a fost „concentrat” la un moment dat la antrenamentul marelui antrenor grozavu, care va disparea ca si sabau in neantul ardelenesc undva intre cluj si medias. pentru semicretinul asta cu doua meciuri si doua infringeri pina acum a fost schimbat Popa?
dupa a treia infringere Grozav trebuie sa plece. Popa cistga greu si facea multe egaluri, asta doar perde, meci dupa meci. nu avem nici o sansa cu asta antrenor. a scos si din lotul Botosaniului mai putin decit se putea, asta se vede acum clar. conflicul cu jucatorii marcanti pe care l-a avut peste tot costa mult. pt. ca lotul la Poli nu e unul grozav chestia asta se reflecta mai tare la echipa asta decit la altele. grozav a fost adus pentru a cistiga meciuri si la a treia infringere consecutiva trebuie pus zavorul si afara cu el, orice intirziere e pierdere de timp.
S.P.P.!SERONI JUCĂTOR DE BAZĂ LA POLI!VINĂ ESTE DOAR A ANTRENORULUI CARE NU ȘTIE SĂ DISCUTE CU JUCĂTORII!AȘA A FĂCUT ȘI POPA ȘI POLI A PIERDUT JUCĂTORI DE VALOARE!ATENȚIE MARE SERONI O MARE PIERDERE!!!!!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
- Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
- Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
- Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
- USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
- RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș
- Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
- Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Administratie
CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Citeşte tot articolul
Noua parcare de pe bulevardul Dragalina va avea 197 de locuri/FOTO
În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
Politica
Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Citeşte tot articolul
Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
Sport
Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Citeşte tot articolul
Social
„Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Citeşte tot articolul
Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
As Tour Timişoara vă invită la şapte zile de vis în Sousse – Tunisia
Food Truck Festival aduce peste 25 de van-uri cu preparate internaționale, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Lada cu Zestre, festivalul ce ne învață ce însemnă cu adevărat tradițiile, continuă în județul Timiș
Propunerile Iulius Town pentru un weekend reușit: Dinozaurii animatronici și Monștrii Marini gigant, Food Truck Festival, International Tattoo Convention
Timișoara International Tattoo Convention, ediția a doua. Fanii tatuajelor sunt așteptați la Iulius Congress Hall
Retroparada Primăverii se întoarce la Timişoara pe 20 aprilie
Un artist internaţional recunoscut vine cu un eveniment special la Jecza Gallery/FOTO
Expoziție de animale subacvatice gigant și dinozauri animatronici, în Iulius Town Timișoara/Foto
Expoziție cu peste 100 de navomodele, în Iulius Town Timișoara. Macheta Titanicului, nave asamblate în sticlă și alte ambarcațiuni inedite
Economic
O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook