Constructorul lotului 3 de pe A1 Lugoj – Deva trebuie sa decida intr-o saptamana daca mai lucreaza sau pleaca

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a cerut constructorului lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva să decidă, în cel mult o săptămână, dacă poate continua lucrările pe acest tronson, care include nodul de la Holdea. În prezent, șantierul este finalizat în proporție de 80%.

În urmă cu peste o săptămână, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a participat, în parlament, la o întâlnire convocată cu constructorii de autostrăzi. Unul dintre subiecte a fost lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva, constructorul reclamând probleme grave, mai ales financiare, în relația cu CNAIR. Aici se află celebrul nod rutier de la Holdea, realizat de constructor, pentru ca lotul să poată fi folosit la finalizarea lucrărilor. Asta, din cauza problemelor de pe lotul 2, unde tronsonul cu tuneluri a fost scos din contractul inițial, urmând să fie licitat separat, lucru care nu s-a întâmplat încă. Fără nodul de la Holdea nu există nicio posibilitate de acces pe lotul 3. Constructorul a realizat, la cererea CNAIR, nodul, cu autorizație de la Ministerul Transporturilor, dar beneficiarul nu vrea să achite cheltuielile. „În primul rând, în urma acordului de mediu revizuit din 2013, a apărut necesitatea construirii unui al doilea ecoduct (pasaj pentru animale) și instalarea unor panouri fonice suplimentare. În plus, pentru că pe lotul vecin apariția tunelurilor a întârziat extrem de mult finalizarea lucrărilor, termenul de conectare cu lotul 3 a fost împins mult după anul 2020. Astfel, s-a impus necesitatea unei descărcări a traficului în DN68A la Holdea. CNAIR a solicitat un proiect pentru această descărcare, constructorul l-a livrat, CNAIR l-a aprobat, a solicitat autorizație de construire de la MT, iar aceasta a fost emisă de minister. Constructorul a intrat în teren și a început execuția, însă acum pur și simplu CNAIR nu mai recunoaște aceste lucrări și nu dorește să le plătească”, spun cei de la organizația care monitorizează proiectele de infrastructură din România.

Situația este complicată, iar termenul de finalizare și deschiderea acestui lot pentru circulație erau oricum susceptibile a fi devansate. „Cerem insistent decidenților din CNAIR să își asume partea lor de responsabilitate, să semneze adiționalele la contract pentru toate lucrările suplimentare și să renunțe la tactica de intimidare a constructorului în speranța că acesta va executa aceste obiective din fonduri proprii”, susțineau cei de la API, acum o săptămână. Vineri, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a dat un ultimatum constructorului lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, cerându-i să decidă, în cel mult o săptămână, dacă poate continua lucrările pe acest tronson. „Întâlnirea ministrului cu asocierea de firme Teloxim, Consa, Aldesa Construcciones și Arcadis Eurometudes vine în contexul în care lucrările înaintează greu de un an. Pe acest lot au apărut o serie de probleme din cauza nerespectării calității lucrărilor și a mobilizării slabe a antreprenorului. Acest fapt poate conduce la rezilierea contractului din cauze exclusiv imputabile antreprenorului”, au transmis reprezentanții Ministerului Transpoturilor. Stadiul de execuție al lotului 3 este de aproximativ 80%.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top