Deputatul de Timis suspectat de evaziune fiscala de 850.000 de euro: Imi asum raspunderea, dar si altii sa faca la fel

Suspectată de o evaziune fiscală de 850.000 de euro, deputatul minorității bulgare, Mihaela-Petronela Csokany, a reacționat după patru zile. De pe un e-mail de pe un server al unei universități timișorene a venit un comunicat în care Csokany spune că a luat legătura cu Fiscul și va răspunde în fața legii, dar susține că președintele UBB-R este cel puțin la fel de vinovat.

Uniunea Bulgară din Banat România (UBB-R), n-a plătit de 10 ani niciun fel de taxe și impozite pentru angajații pe care îi are. Asta rezultă dintr-un control de două luni și jumătate făcut de inspectorii de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş. Practic, din 2008, UBB-R nu a mai achitat niciun leu în contul obligaţiilor de plată a impozitului pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale pentru cei 17 angajați pe care îi are. Evidența contabilă a UBB-R a fost în sarcina actualului deputat Petronela-Mihaela Csokany. Concluziile inspectorilor ANAF sunt dure. „UBB-R trebuia să reţină, să declare şi să plătească la bugetul statului şi la bugetul asigurărilor sociale impozitul pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale stabilite prin estimare la suma totală de 3,96 milioane de lei (2,2 milioane de taxe şi contribuţii angajaţi şi 1,7 milioane lei contribuţii angajator) (…) Persoana răspunzătoare pentru perioada cuprinsă între 28.02.2008 şi până în prezent este contabilul șef al UBB-R, d-na Csokany Petronela-Mihaela”.

Citește și: Evaziune fiscala de 850.000 de euro la Uniunea Bulgarilor. De vina ar fi deputatul Petronela Csokany

Aceasta este, pe scurt, povestea evaziunii fiscale de la Uniunea Bulgară din Banat România așa cum a fost ea relatată, cu suportul procesului-verbal întocmit de ANAF, de președintele UBB-R, Nicolae Markov. Deputatul Petronela-Mihaela Csokany nu a putut fi contactată în ziua în care a fost redactat articolul, dar a binevoit să transmită, patru zile mai târziu, prin intermediul unui consilier, un comunicat propriu. „Fără a contesta majoritatea aspectelor semnalate în rapoarte, doresc să subliniez câteva aspecte legate de persoana mea, deoarece modul în care domnul Markov Nicolae, fostul președinte UBB-R, a prezentat situația este unul în mod vadit tendențios și de rea-credință (…) În ambele rapoarte sunt menționate mai multe persoane responsabile pentru neregulile semnalate, printre care evident și domnul Markov. Spre exemplu, în raportul ANAF se precizează că în perioada 01.01.2008 – 31.08.2017 din totalul de 4.318.692 lei retrași prin 109 tranzacții, doar două au fost efectuate de mine, restul de 107 fiind efectuate de domnul Markov (…) În nici un caz nu contest actele îndeplinite de inspectori, dar fac precizarea că în perioada de început a controlului domnul Markov a spart pur și simplu ușa cabinetului meu parlamentar, motivând că ar căuta documente. Am consultat mai mulți avocați care mi-au recomandat să fiu foarte atentă în speță, precum și să depun plângere penală, lucru pe care l-am facut de altfel. În momentul în care m-am prezentat la ședința de Consiliu director convocată în data de 12.01.2018, acesta a refuzat să o mai țină, fără vreo explicație statutară (…) Am luat legătura cu organele de control, pentru a clarifica rolul meu în această situație neplăcută (…) Sunt pregatită să îmi asum întreaga răspundere în cazul în care organele în drept mă vor găsi vinovată, dar mă aștept ca toate persoanele implicate să facă același lucru”, se precizează în comunicatul deputatului.

Citește și: Minte sau are memorie scurta? Deputatul bulgar de Timis s-a „abtinut” la motiune, dar a votat bine mersi!

Partea bună este că, după mai bine de un an de când a intrat în parlament, deputatul Mihaela-Petronela Csokany anunță, prin intermediul unui consilier, că are cabinet parlamentar. De altfel, de când e în Camera Deputaților, Csokany a vorbit de două ori, din care o dată la depunerea jurământului, a avut o declarație politică și a semnat pentru 5 propuneri legislative și o moțiune de cenzură. Altfel, consilierul parlamentar al deputatului minorității bulgare este… studentă la Universitatea de Vest și n-a avut nicio problemă din a trimite comunicatul de pe e-mailul pe care îl are de la instituția de învățământ superior.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Vic Sergiu a spus: (februarie 7th, 2018 at 20:17 )

Femeia asta, ( deputata UBBR) cred ca e bolnava psihic sau ma rog joaca un rol de om bolnav. neinteresant pt. societate ce rafuieli are ea cu acest markov, presedinte UBBR post Mircovici ci platile catre stat care si le-a insusit catre propria-i persoana. asta este crima, ca nu platit 10 ani nimic catre stat contributie angajator si angajat, ci doar lefuri in mana fara a se emite fluturas de salar, adeverinte catre angajati, fise fiscale etc.
mirare!!!!! dar cei 15-20 de angajati in cursul anilor nu au avut nevoie de medic de un credit chiar fie si mai mic sau alte etc. prin care se evidentia frauda???
organele de control au dormit 10 ani si cele interne UBBR si cele ale statului roman, platite de noi oamenii, contribuabili.
Rusine institutii ale statului (Curtea de Conturi, Anaf, Guvern, DNA) dormiti bine fratilor, ce va pasa la ce lefuri aveti si voi de zeci de mii de lei/luna, ce rost mai are sa mergeti pe uniunile de minoritati in control, ca doar are statul roman bani de aruncat aiurea…………
Dar fostul deputat (Dumnezeu sa-l odihneasca) chiar nu stia nimic, nu a semnat OP-uri in calitate de presedinte UBBR, nu putea sa o atentioneze pe contabila Csokany, sau s-au complacut cu situatia si au mers mai departe linistiti pana cand urma sa se sparga buboiul…..
pacat de minoritatea bulgara care va avea de suferit de pe urma sechestrelor patrimoniale impuse de anaf. Fie cat de mica o comunitate dar tot are putregaiul ei care decimeaza totul intr-o clipa.

ochiul limpede a spus: (februarie 7th, 2018 at 21:45 )

ce mascarada cu uniunile, fundatiile de fatada capitalista;sunt pusi in functii cu scopuri precise asemanator partidelor politice :obtinerea de profit rapid prin diverse metode,,permisive” tipice unor legii de doi lei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top