L-a platit PSD pe Nicolae Robu ca sa ajunga presedintele PNL Timis?

Joi seara, într-o ședință a conducerii PNL Timiș, Nicolae Robu a revenit cu vechiul său scenariu că presa care nu scrie frumos despre el și mărețele sale realizări e plătită de PSD. El chiar le-a atras atenția primarilor cu care se află în conflict că dau prea multe declarații în această presă „plătită”. Adică pe logica „dai în mine, dai în fabrici și uzine”, oricine îl critică pe Robu critică nu doar PNL, ci întreaga Opoziție, fiind plătit de PSD în acest sens. Robu, în propriul său film, chiar se crede chintesența liberalismului românesc de la Brătieni încoace și, probabil, farul călăuzitor al Opoziției. Asta deși n-a avut niciodată, de exemplu, o declarație împotriva lui Liviu Dragnea. Au fost însă mai multe în care l-a lăudat pe liderul PSD-ist. Ba i-a mai criticat și pe liberalii care prea mult se iau de PSD. Iar caz particular, lui Robu i-ar mai trebui o viață ca să facă atâtea remarci negative la adresa PSD, câte a făcut deBanat într-o singură lună. Dar omul izolat în coconul său chiar se crede adversarul PSD.

La modul foarte serios, prin tot ceea ce face, și ca administrator, și ca politician, Robu n-a fost, nu este și nu va fi niciodată liberal. Să ne amintim doar că a venit în partid adus de scârboasa slugă a PSD Călin Popescu Tăriceanu, iar acum cei mai apropiați oameni sunt „marii liberali” Ionuț Nasleu și Alin Popoviciu. Dacă ar fi să aibă o doctrină, câteva principii politice, pe Robu l-aș încadra într-un curent socialisto-pășunist-burlesc. O orientare al cărui vârf de lance în România este, de exemplu, ministrul Agriculturii, Petre Daea. Exact acolo se află Robu prin tot ceea ce spune, gândește și face.

Și încă ceva și poate Robu ne lămurește și cu asta. În media națională, Robu are cea mai mare expunere, fiind totodată lăudat, la televiziunea infractorului Sebastian Ghiță, televiziune aflată cu arme și bagaje în slujba PSD. Este exact televiziunea despre care președintele Iohannis a spus că „niște penali au făcut o încercare disperată să atace și să discrediteze DNA”. În schimb, același Robu este criticat la Digi 24, Realitatea TV și chiar Pro TV, televiziuni de care PSD-iștii se plâng că sunt împotriva lor. Cum explică acest lucru? Să fie și aceste posturi adversare PSD plătite… de PSD ca să dea în „marele OM”? Iar cei de la RTV își fac doar datoria, lăudându-l, nu-i așa? Datoria de slugi ale PSD, exact.

La modul foarte serios, trebuie spus că la alegerile de anul trecut din PNL Timiș, PSD-iștii au dorit ca Robu să-l învingă pe Alin Nica. Din mai multe motive. Pe Robu îl știau deja și îi cunoșteau limitele, toate acțiunile sale fiind previzibile. În schimb, Alin Nica ar fi readus în fruntea PNL Timiș o echipă de liberali, nu o haită de mercenari cum are Robu în jurul său. Plus că, avându-l Robu în frunte, PNL a pierdut până acum absolut toate alegerile. Da, el va spune că a câștigat primăria. Dar și PSD-iștii știu că încă n-a venit vremea ca un social-democrat să ajungă primar al Timișoarei, miza lor fiind să obțină cât mai multe mandate de consilieri locali. În timpul lui Robu exact acest lucru s-a întâmplat. Ca atare, pe logica lui Robu, dacă PSD l-a vrut lider la PNL Timiș, l-au și plătit în acest sens și i-au subvenționat campania internă? Ori au plătit la bucată votanți ai lui Robu? Mă întreb, că prea multe s-au strâns în privința complicităților lui Robu cu PSD într-o țară în care „hoțul strigă hoții”.

Iar investiția PSD în Robu (dacă a existat) a fost extrem de rentabilă, el făcând eforturi aproape supraomenești pentru a distruge PNL Timiș, altădată una dintre cele mai puternice organizații liberale din țară, astăzi la nivelul Vasluiului, Ialomiței sau Oltului. Nu spun Botoșani sau Gorj, fiindcă acolo PNL stă mult mai bine decât în Timiș. Și asta în condițiile în care în Timiș există cel mai puternic bazin liberal din țară. Adică chiar trebuie să faci eforturi disperate ca să duci PNL atât de jos, cum doar Robu a „reușit”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Emil a spus: (februarie 16th, 2018 at 17:46 )

Sper să scăpăm de acest individ, Robu, la alegerile viitoare. Dar PNL-ul ar trebui să-și facă curățenie în ogradă și să-l debarce urgent pe creetinoidul ăsta închipuit (se crede „binefăcător” pentru Timișoara, când, de fapt, este contrariul acestei idei și prin modul în care prăpădește banii publici). Robu s-a înconjurat de propria sa „curte” de lingăi și trăiește o realitate paralelă. Trebuie ca acest „trip” LSD absolut morbid să înceteze. PNL-ule, scapă de Robu, altfel individul o să-ți cârmească săgeata de pe siglă taman în jos și te duci pe jgheab direct în haznaua istoriei politice, alături de PNȚCD.

anteconbega a spus: (februarie 18th, 2018 at 07:18 )

Nu l-a plătiti nimeni! ALDE ROBU are vocaţia pesedismului în sânge. Nu are nici o scuză, sicofanţii lui au, pentru că deşi simţit putregaiul şi trăiesc în simbioză cu el. Ubu bene ibi patria.

anteconbega a spus: (februarie 18th, 2018 at 15:30 )

Greşeală de tiparniţă: Ubi bene…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top