Ne pregatim de inca un monopol. Horticultura va primi fara licitatie contractul de dezinsectie si deratizare

Primăria Timișoara se pregătește să ofere societății Horticultura monopol pe activitatea de dezinsecție și deratizare, pe următorii patru ani. Primul pas a fost făcut în ultimul plen, când a fost aprobată oportunitatea de delegare. Suma nu va fi de neglijat, dacă ținem cont că, în trei ani, PMT a plătit pentru servicii de acest gen peste 14 milioane de lei.

În vara trecută, Primăria Timișoara reușea să încheie un contract cu un operator specializat, pentru dezinsecție și deratizare. Acesta a fost adjudecat pentru aproximativ 40.000 de euro și a expirat sâmbătă, 24 februarie. Anterior, municipalitatea nu mai avusese un astfel de contract din toamna lui 2013, de când licitația organizată a fost contestată unicul ofertant, Romprest Servicii SA, care nu îndeplinea condițiile din caietul de sarcini și a fost descalificat. Firma a dat primăria în judecată, iar procesul s-a încheiat după mai bine de trei ani. Acum, Primăria Timișoara a decis să renunțe la ideea unei licitații, optând, în schimb, pentru delegarea prin gestiune a acestui contract de dezinsecție și deratizre.

Primul pas a fost făcut în cel mai recent plen, când, fără discuții, consilierii locali au votat proiectul privind „aprobarea Studiului de Oportunitate, Caietului de sarcini, Acordului cadru şi Contractul Subsecvent privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitatea de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare pe domeniul public al Municipiului Timişoara”. Urmează aprobarea propriu-zisă a contractului către Horticultura SA, societate a Primăriei Timișoara. „Nu mai suntem legați de procesul care ne-a ținut pe loc 3 ani. Am câștigat definitiv și, prin urmare, o să avem deratizare și dezinsecție. Se face prin delegare către Horticultura. A fost aprobată oportunitatea de delegare. Nu mă pricep în domeniu, nu știu de ce ar mai avea nevoie Horticultura, dar se ocupă de spațiile verzi, unde sunt și insectele, și rozătoarele…”, explică primarul Nicolae Robu.

„Varianta prin care serviciul este prevăzut a fi realizat prin gestiune delegată este mai avantajoasă, deoarece nu necesită investiții majore în baza tehnico-materială, operatorul vine cu personal calificat, experiență în efectuarea unor astfel de activități, preluând astfel și majoritatea riscurilor (…) Gestiunea delegată prezintă avantajul încheierii contractului de servicii de valori relativ mari, posibilitatea amortizării investițiilor pe parcursul derulării contractului, tarife ofertate optime, raport optim între tarife (mici) și calitate (ridicată) a serviciilor”, se precizează în motivarea proiectului votat de CL. De unde are Horticultura experiență de deratizare și dezinsecție este o întrebare care va primi răspuns altă dată. Iată care sunt și argumentele juridice pentru care s-a ales această variantă: „PMT deține controlul, intervenția directă și imediată asupra acestui domeniu de activitate; orice incident care se petrece pe suprafețele ce fac obiectul delegării de gestiune și care are ca efect implicații materiale, penale, este responsabilitatea operatorului economic, CL Timișoara transferând total această obligație. Se vor evita eventualele conflicte (potențiale cereri de chemare în judecată, contestații etc) care pot interveni cu operatorii privați”.

Suprafața pe care trebuie să se facă tratamente terestre include parcuri, scuaruri, spații verzi, Pădurea Verde, perdele forestiere – 1,9 milioane mp, locuri de joacă – 91.930 mp, Canalul Bega, bălți, lacuri și ștranduri – 243.600 mp și aliniamente stradale – 7,9 milioane mp. De asemenea, trebuie făcute tratamente aeriene pe 13,3 hectare. Mai trebuie spus că, în perioada 2011-2013, municipalitatea a plătit, pentru servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public 14,4 milioane de lei, sumă care include TVA. Durata gestiunii delegate este de 4 ani. Horticultura are, până în 2019, contract cu PMT pentru întreținerea spațiilor verzi și a parcurilor din unele zone ale orașului. Sub „umbrela” sa intră, printre altele, Calea Circumvalaţiunii – Calea Aradului – str. Demetriade – str. Mihail Kogălniceanu – str. Dacilor – str. Ştefan cel Mare – str. Pestalozzi – str. Ofcea – str. Daliei – str. Cornelia Sălceanu – str. Cluj – Bd. Eroii de la Tisa – Bd. Victor Babeş – Bd. Mihai Viteazu – strada Virgil Madgearu – strada Alexandru Odobescu – Bd. 16 Decembrie 1989 – Bd. General Dragalina – Bd. Republicii şi Bd. Simion Bărnuţiu, inclusiv Calea Lugojului până la ieşirea din Timişoara. Valoarea contractului pentru acest lot, pe toți cei patru ani, este de 61 de milioane de lei, cu tot cu TVA. Și nu. Horticultura nu-și va cumpăra elicopter! „Nici vorbă să-și ia elicopter, și până acum cei care făceau cu elicopterul îl închiriau”, a conchis primarul Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top