Povestea #rezist, spusa la Bruxelles: Esenta democratiei este ca fiecare individ conteaza / FOTO

Protestele #rezist au ajuns la Parlamentul European, la Bruxelles, chiar la doi pași de sala de plen. Fotografiile care au făcut înconjurul planetei au fost aduse în inima Europei, pentru că, spun organizatorii expoziției „România în stradă. Vrem justiție, nu corupție”, cei de aici trebuie să aibă imaginea completă a ceea ce s-a întâmplat acolo. E un semn că democrația în România este funcțională.

Protestele de stradă din România au fost, în ultimul an, cap de afiș în mai multe rânduri în media internațională. Au făcut deja istorie „coregrafiile” luminoase din Piața Victoriei, cu zeci de mii de lanterne aprinse, cu steagul UE sau tricolorul românesc. Sunt istorii de viață, spuse de oameni inteligenți, cărora le pasă de viitorul lor și al celor care vin după. O mică parte din ei au ajuns să-și vadă poveștile chiar în inima democrației europene, la Palatul Parlamentului din Bruxelles. Aici a fost deschisă o expoziție foto denumită „România în stradă. Vrem justiție, nu corupție”, care adună câteva dintre imaginile surprinse în ultimul an la protestele contra modificărilor legilor Justiției. Demersul e unul de bun simț, până la urmă: parlamentarii europeni și nu numai pot să afle direct de la sursă care este povestea protestelor de stradă din România, dincolo de pozițiile oficiale exprimate de puterea de la București.

„Expoziția a fost gândită pentru a prezenta și aici ce s-a întâmplat la protestele din țară. Aceste lucruri sunt deja cunoscute aici și, în ciuda a ceea ce a zis, de exemplu, Ecaterina Andronescu, cum că ar strica imaginea României, ele sunt, de fapt, cele care au construit o imagine foarte bună pentru România. Ele arată că, dacă ai un popor viu și oamenii sunt interesați de ce se întâmplă, care ies în stradă și își cer drepturile, și vor să discute cu politicienii, e bine. Suntem cumva și parte din fotografiile astea, pentru că am fost cu toții la proteste. Am stabilit cât de multe întâlniri am putut cu parlamentarii europeni, să le prezentăm ce s-a întâmplat în România, să vorbim despre eventuale vizite pe care pot să le facă la noi, în așa fel încât lumea să aibă o imagine completă, să nu mai existe discuții despre lipsă de informare și erori de comunicare”, explică Raluca Paraschiv, de la #Rezistenta.

Faptul că oamenii ies în stradă înseamnă că, în România, democrația este funcțională, iar abordarea Puterii, cum că 20 de milioane de oameni au stat acasă, în timp ce 100.000 protestau, e păguboasă și poate fi simplu contraatacată. „Genul ăsta de matematică nu este decât o simplificare tristă a nivelului de studii efectuate. Nu poți să reduci matematic. E ca și cum ai spune că PSD a fost votat de 3,5 milioane de oameni, că restul au stat acasă, drept pentru care nu reprezintă pe nimeni. Se poate întoarce și invers. Și apoi, nu despre asta e vorba. Esența democrației europene este că fiecare individ contează. Democrația este despre drepturile fiecăruia și despre dialogul între toate părțile implicate. În momentul în care tu ai un guvern, și-un parlament, și politicieni care refuză un dialog cu membri ai societății civile, persoane respectabile și așa mai departe, aducând un argument atât de pueril precum niște numere, nu ajută la democrație”, mai spune Raluca Paraschiv. Reacțiile celor care au văzut fotografiile și și-au rupt puțin din timp să stea de vorbă cu tinerii români au fost încurajatoare. „E important să aducem aici și ansambluri folclorice, și cârnați, și sărmăluțe. Tradițiile noastre sunt frumoase, trebuie păstrate și arătate și altora. Dar România de azi înseamnă și altceva, înseamnă și ce facem noi, iar acest lucru trebuie, de asemenea, spus și arătat și altora”, a conchis tânăra. La deschiderea expoziției de la Bruxelles au venit, din țară, oameni din Cluj, de la Timișoara Civică, Vă vedem din Sibiu, #rezistenta, Geeks for Democracy și Corupția Ucide.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT

PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Top