Primarul Robu canta pentru hateri: Traiesc in alta lume decat voi / VIDEO

Dacă e sfârșit de săptămână, e Nicolae Robu la chitară! După o piesă pe versuri de Alexandru Vlahuță, prezentată acum 7 zile, primarul Timișoarei cântă din nou, de această dată pentru „hateri”. Pe versuri de Nicolae Labiș, ușor adaptate.

Eusebiu Camilar, PB Shelley, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță. Acum, e Nicolae Labiș. Sunt autorii ale căror versuri i-au atras atenția primarului- muzician al Timișoarei. Nicolae Robu pare să-și fi făcut un obicei ca, la final de săptămână, să le arate prietenilor săi virtuali ce alte preocupări are, în puținul timp în care nu se ocupă de binele orașului. După ce, mai spre începutul anului, s-a lăsat fotografiat în echipament de sport, pe banda de alergare, este a doua săptămână în care Robu cântă la chitară pentru fanii. Dacă acum o săptămână a ales versuri despre muncă, semnate Alexandru Vlahuță, de această dată, edilul s-a aplecat asupra unui poem semnate Nicolae Labiș, intitulată „Sunt spiritul adâncurilor”.

Robu are, desigur, și un mesaj. „În ultima vreme, mai precis, de vreo două-trei săptămâni, asist la o nouă campanie extrem de virulentă la adresa mea. Aceiași hater-i dintotdeauna, unii plătiți de grupurile de interese care nu-și pot face jocurile cu un om cinstit și corect ca mine, alții adversari politici, alții frustrați din diverse motive, etc., etc., au fost și încă sunt mobilizați la maxim! Cineva spunea: «Dacă te oprești să dai cu pietre în fiecare câine care latră la tine, n-ajungi niciodată la destinație!». Eu nu mă opresc și nu m-am oprit niciodată! Și, astfel, am ajuns la multe, multe «destinații», pe care, de-a lungul timpului, mi le-am fixat. Nu m-am oprit, însă, din mers, «am mai dat», recunosc, ba cu o vorbă, ba cu o… melodie etc.! Ei bine, dau, acum, din nou”, a notat acesta.

În caz că aveați nelămuriri, linia melodică îi aparține lui Nicolae Robu, care a și adaptat un pic versurile poetului. Labiș scria, în 1956, când s-a stins la numai 21 de ani ,inspirat, probabil, de Rimbaud: „Sunt spiritul adâncurilor,/ Trăiesc în altă lume decât voi,/ În lumea alcoolurilor tari,/ Acolo unde numai frunzele/ Amăgitoarei neputinţi sunt veştede./ Din când în când/ Mă urc în lumea voastră/ În nopţi grozav de linştite şi senine/ Şi-atunci aprind mari focuri/ Şi zămislesc comori“. În 2018, primarul Timișoarei cântă: „Eu sunt spiritul adâncurilor, /Trăiesc în altă lume decât voi, / În lumea visurilor mari /Acolo unde nu sunt frunze veștede /Din când în când mă urc în lumea voastră / În nopţi grozav de liniştite şi senine, / Şi-atunci aprind mari flăcări /Şi zămislesc comori”.

DEDICAȚIE HATER-ILOR MEI!

În ultima vreme, mai precis, de vreo două-trei săptămâni, asist la o nouă campanie extrem de virulentă la adresa mea. Aceiași hater-i dintotdeauna, unii plătiți de grupurile de interese care nu-și pot face jocurile cu un om cinstit și corect ca mine, alții adversari politici, alții frustrați din diverse motive, etc., etc., au fost și încă sunt mobilizați la maxim! Cineva spunea: “Dacă te oprești să dai cu pietre în fiecare câine care latră la tine, n-ajungi niciodată la destinație!”. Eu nu mă opresc și nu m-am oprit niciodată! Și, astfel, am ajuns la multe, multe “destinații”, pe care, de-a lungul timpului, mi le-am fixat. Nu m-am oprit, însă, din mers, “am mai dat”, recunosc, ba cu o vorbă, ba cu o… melodie etc.! Ei bine, dau, acum, din nou! De data asta, cu o altă compoziție proprie a mea, intitulată “Spiritul adâncurilor”, pe excepționalele versuri de Nicolae Labiș.

Dacă vă place, dați Like.
Dacă vă place, postați textul “Dislike!”
În ambele cazuri, dați Share.

Posted by Nicolae Robu on Friday, February 23, 2018

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (februarie 24th, 2018 at 13:26 )

Este prima data cind sunt de acord cu orbu, el traieste in lumea pacientilor de la Gataia, unde sigur ar prinde un post de sef de salon, asta in cazul in care nu medicii nu ar fi obligati sa il tina in camasa de forta.

gringo a spus: (februarie 24th, 2018 at 16:05 )

da’ pentru loverii lu matale, nimic? shame on you. poftim? cum care is aia?
ai strans 41.531 de voturi. e drept, noi suntem restul pana la 300.000.
…acum inteleg.

Nic a spus: (februarie 24th, 2018 at 16:53 )

Da, Robule. Trăieștiîn altă lume. Total rupt de realitate. Cu asta sunt de acord, numai că dacă ai vedenii tot timpul, asta nu înseamnă că trebuie să te suportăm atâta timp. Lasă că vin alegerile în 2020 și poate că după aceea ai să cânți și tu pe Alba Iulia, cu pălăria în față. Jur că am să-ți dau întotdeauna un ban de un langoș.

Mitica Balustrada a spus: (februarie 24th, 2018 at 18:53 )

asta e mai lunatic decat popica de la nitchidorf

Nic a spus: (februarie 24th, 2018 at 20:09 )

Cine e acest popica de la nitchidorf? Am tot vazut acest nume pomenit in mai multe articole…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top