Primarul Robu nu stie ce-i aia o tacere inteleapta

Să publici un set de poze cu igrasie pe pereți, rugină pe noptiere, mizerie pe pardoseală ar fi ceva senzațional în Danemarca, dar nu și în România. Chiar mă mir ce furtună s-a iscat după ce un pacient a arătat o bucățică din România, la Timișoara. Ar trebui să ne mirăm de așa ceva, dacă am fi obișnuiți cu saloane moderne, curate, cu paturi din alea șmechere etc, dar așa ceva vedem doar în spitalele private, pe bani grei, și prin instituțiile medicale în care statul a apucat să bage ceva bani. În rest, degeaba vezi ursul și te miri că nu seamănă atât de bine cu bursucul. Poate că, fiind duminică, a fost și un vid de știri și presa a mai câștigat un subiect, asta pot înțelege. Pot înțelege și reacția directorului spitalului, care a încercat să arate că nu e totul roz, dar nici rahați pe pereți nu găsești în tot spitalul, cum s-a înțeles din grupajul foto. Nu pricep însă de ce a intervenit primarul Nicolae Robu în toată treaba asta.

Da, Primăria Timișoara are în administrare clădirile în care-și desfășoară activitatea spitalele. Guvernul le plătește salariile angajaților, dar de investiții se ocupă administrația locală. Asta e adevărat, dar ca primar de mare oraș, și nu orice mare oraș, ci cel mai vestic mare oraș al României, cu o populație umblată prin Occident și care s-a grăbit să facă din acest loc un adevărat Occident al României, păi aici, în Timișoara, să vii să spui câte ai făcut tu pentru spitale, când apar astfel de poze, e incredibil de contraproductiv măcar din punct de vedere electoral. Subiectul se evapora într-o zi și chiar nu era necesar să arăți câte lucruri fenomenale ai făcut ca primar al Timișoarei în acest sinistru context.

Cam deodată cu „spumosul” subiect spitalicesc, Nicolae Robu își întreba concetățenii despre cât de mulțumiți ar fie ei de treaba făcut de primar, adică de dumnealui. Plus alte întrebări pe care le mai vezi prin adevăratele sondaje de opinie. N-am nicio îndoială că Nicolae Robu va mai obține un mandat ca edil al Timișoarei. Și spun asta pentru că percepția populației merge spre concluzia că omul ăsta „a mai făcut ceva”, norocul lui Nicolae Robu fiind seceta de dinainte, când Gheorghe Ciuhandu se cam plictisise de atâta primărie. Și așa este, Nicolae Robu a mai făcut câte ceva, ceea ce e un lucru bun, dar pentru asta nu trebuie să ți se suie la cap.

Nu poți tu, Narcis de pe Bega, să te tot uiți în canal să vezi cât de competent ești, când ai măcar câteva saloane de acest fel în fiecare spital. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ferit în ultima vreme să umblu prin spitale. Poate că încet-încet se mai face câte ceva, dar să ai un trecut de șase ani ca primar al Timișoarei, să poți măcar tencui și vărui spitalele, nu zic de modernizare în general, și să ai în buricul orașului o clădire scorojită precum cea a spitalului municipal, păi pentru asta nu aș mai ieși pe Facebook trei ani. Sunt, totuși, șase ani de mandat, nu mai poți spune că de aia tramvaiele merg cum merg, pentru că tocmai ce-ai preluat dezastruoasa moștenire a regimului Ciuhandu. Deși se simte o îmbunătățire pe zona rutieră, după deschiderea celor două pasaje și după reconfigurarea unor intersecții, nu te poți lăuda la nesfârșit cu așa ceva, iar complexurile sportive, parcările promise nu le vom apuca cu panglicile tăiate nici la patru mandate Robu. Și-atunci, nu mai bună era o tăcere de aur?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

nelu trafalet a spus: (februarie 7th, 2018 at 12:09 )

nu le face pe toate, dar le stie pe toate. un fel de gigi becali fara bani. si gigi a scris 5 carti.

anteconbega a spus: (februarie 7th, 2018 at 13:45 )

Domnu’ Sasu, matale ai devenit cam defetist, dovadă de înţelepciune maximă. „…norocul lui Nicolae Robu fiind seceta de dinainte, când Gheorghe Ciuhandu se cam plictisise de atâta primărie”. Plictisit, neplictisit, echipa lui Ciuhandu e cea care a realizat proiectele pe bani europeni cu care se laudă Robu şi acum. Ai şi matale dreptate: cu două pasaje nu se face primăvara. Aşa e, au trecut aproape şase ani de abulică domnie robuliană în Palmişoara: oaşul, din păcate, e la fel de murdar, bizonii sunt tot mai numeroşi, cojanii de ambe sexe o duc tot mai bine, cerşetorii sunt la locul lor, pasajul subteran din Piaţa Operei putrezeşte mai departe, o grămadă de clădiri sunt dezolante (la micul exemplu, cazarma bombardată cu napalm simcelescian de la sensul giratoriu de la Clinicile Noi, dar şi fosta poligrafie Helicon, iar proprietarilor li se rupe definitiv). E tipic mentalitatea românească de pe vremea lui Iliescu: „Ce, altu-i mai bun? Decât Robu?”. Dom’le, aici e problema. Sună ca o condamnare, dar asta e…

POLI 21 a spus: (februarie 8th, 2018 at 12:42 )

La Robu gura bate curu!

zip-zip a spus: (februarie 8th, 2018 at 12:57 )

De fapt, in sase ani Robu a cam belit carasu pe bani publci. Prostii sa-l laude, ca e de teapa lor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top