PSD vrea scuze de la PMP: Au incalcat protocolul de la CJ

PSD Timiș cere filialei PMP conduse de Cornel Sămărtinean să-și ceară scuze pentru că reprezentanții săi în CJ nu au votat bugetul pe 2018, încălcând astfel protocolul de colaborare de la nivelul administrației județene. Luni, vicepreședintele CJ Roxana Iliescu a votat contra, spunând că așa i s-a cerut de către șeful său de partid. Celălalt „popular” nici măcar nu a venit la ședință.

Premieră în CJ Timiș, luni, când vicepreședintele Roxana Iliescu, reprezentant al PMP, a anunțat că nu votează bugetul, deși este unul dintre cei care a lucrat la întocmirea lui. La final, Iliescu a spus că a respectat o decizie de partid, însă nu a oferit alte detalii. Situația ar urma să fie lămurită de președintele PMP Timiș, deputatul Cornel Sămărtinean. Între timp, PSD Timiș a reacționat public. „Le solicităm imperativ partenerilor de la Partidul Mişcarea Populară rezolvarea de urgenţă a problemelor interne cu care se confruntă, probleme care afectează bunul mers al administrării judeţului Timiş, prin reafirmarea sprijinului față de colegii de coaliție şi prezentarea scuzelor pentru comportamentul de astăzi. PMP are obligaţia să prezinte public poziţia privind protocolul cu PSD şi ALDE și să-şi asume şi proiectele aflate în derulare, în condiţiile în care este reprezentat în conducerea Consiliului Judeţean Timiş. Partidul Social Democrat a dat dovadă în aceşti doi ani de seriozitate şi stabilitate ca urmare a protocolului semnat în 2016 şi aşteaptă acelaşi lucru şi din partea PMP”, au transmis social-democrații. Reamintim, Roxana Iliescu a devenit vicepreședinte al CJ Timiș în vara lui 2016, în urma unui protocol de colaborare între PSD, ALDE şi PMP. Acesta specifica foarte clar că toate cele trei formaţiuni politice vor susţine proiectele judeţului Timiş. „Cel mai important proiect, bugetul judeţului Timiş, nu a fost votat de reprezentantul PMP, Roxana Iliescu, iar cel de-al doilea consilier, Dorin Cândea, a lipsit de la şedinţă. Luând act de votul doamnei Iliescu, vot care, potrivit spuselor doamnei vicepreşedinte, a venit în urma unui ordin dat de actualul preşedinte al PMP Timiş, Cornel Sămărtinean, considerăm că a fost încălcată o prevedere extrem de importantă a protocolului semnat acum doi ani”, au mai spus cei de la PSD Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (februarie 12th, 2018 at 20:25 )

Poporul roman vrea scuze de la psd pentru mizeria in care a adus tara , desi nici o scuza nu poate sa ne ajute sa iesim din haul in care am fost tiriti de aceasta banda de mafioti.

 
anteconbega a spus: (februarie 13th, 2018 at 07:57 )

Sigur, că ce se întâmplă în banda cealaltă e lucru taaare fain… Vorba poporului: PSD, PMP, PNL aceeaşi mizerie!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Popa, sub lumina reflectoarelor. Pivotul care marchează la foc automat din afara careului

Echipa națională de baschet masculin a ajuns la al șaselea succes consecutiv, după ce a învins Cipru (89-63), în penultima etapă (a V-a) din faza a treia a precalificărilor la Campionatul European 2021. Meciul a avut loc la Ploiești, iar cei doi componenți ai echipei SCM Timişoara, fundașul Mirel Dragoste și pivotul Bogdan Popa, au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Popa, sub lumina reflectoarelor. Pivotul care marchează la foc automat din afara careului

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timişul nu mai atrage interesul investitorilor la fel ca în anii precedenţi

Mediul de afaceri românesc şi-a pierdut mare parte din atractivitate, o arată datele oficiale referitoare la înfiinţarea de noi întreprinderi. Cele mai afectate sunt marile centre economice ale ţării, inclusiv Timişul. Aici, numărul de noi operatori economici înfiinţaţi este mai mic decât în perioadele precedente. Nu se mai deschid noi firme, apetitul investiţional nou al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul nu mai atrage interesul investitorilor la fel ca în anii precedenţi

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii timișoreni continuă să-i sancționeze pe șoferii teribiliști de pe strazile urbei. Drifturile și fumul negru lăsat în urma autoturismelor sunt tot mai prezente. Nu au lipsit astfel de cazuri nici la sfârșitul săptămânii care tocmai ce a trecut. În ultimele zile, trei șoferi au fost sancționați cu amenda maximă pentru că făceau drifturi prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferi teribiliști care au făcut drifturi prin Timișoara, amendați de polițiștii locali
Deschiderea Iulius Town va aduce pentru locuitorii Timişoarei, dar şi cei ai regiunii, o serie de noi brand-uri extrem de cunoscute şi apreciate de clienţi. Investiţia va fi inaugurată pe 30 august şi va include cea mai mare zonă de retail din vestul ţării. Pe listă, numeroase nume cu greutate din domeniu. Printre noutăţi se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Câteva dintre cele mai cunoscute brand-uri internaţionale, în premieră la Iulius Town Timişoara, din 30 august
Deschiderea lotului 4 din autostrada Lugoj – Deva nu a fost însoţită şi de montarea de semne de circulaţie corespunzătoare. Mai precis, indicatoarele aflate la ieşirile de pe autostradă erau total anapoda şi nimeni nu putea descoperi pe unde să o ia spre Timişoara, de exemplu. Cei de la DRDP Timişoara au rezolvat, sperăm, problema....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii de la DRDP Timişoara au „reparat” indicatoarele rutiere de pe autostrada Lugoj – Deva
Tot mai mulți tineri „rulează” și consumă substanțe interzise în Timișoara. Transmit acest lucru și cei de la Poliția Locală, care depistează astfel de cazuri. Ultima întâmplare? În weekend-ul care a trecut, pe o bancă din Parcul Botanic, câțiva tineri aveau un comportament agitat, erau gălăgioși și consumau băuturi alcoolice. Când au văzut patrula de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tineri care se drogau în Parcul Botanic, prinși de polițiștii locali
Trei tineri din Kosovo au fost aproape de a scăpa de polițiștii de frontieră, însă au fost prinși la aproximativ un kilometru, în interiorul țării, după ce reușiseră să treacă fraudulos dinspre Serbia, înspre România. Migranții au fost opriți din incursiunea lor, care avea ca destinație finală vestul Europei, atât de dorit de mulți. Cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tineri din Kosovo, prinși la miezul nopții, în câmp, de polițiștii de frontieră
Primăria Timişoara a reuşit să descopere, în urma unei cercetări de teren efectuate de Direcţia de Asistenţă Socială, că zona Ronaţ este una defavorizată. Este greu de crezut că situaţia nu era deja cunoscută, cu atât mai mult e interesant că informaţia e inclusă într-un raport de specialitate aferent unei hotărâri de consiliu local, propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara a constatat de abia în 2018 că Ronaţ este o zonă marginalizată – mahala!
Accident rutier azi-dimineață, în apropierea spitalului din Sânnicolau Mare. Din primele informații, un camion și un autoturism s-au ciocnit pe strada Timișorii. În urma accidentului au rezultat două victime, iar una dintre ele a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale autoturismului. Ambele persoane au fost preluate de ambulanțe SAJ și transportate la spital. La fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident între un camion și o mașină în apropierea spitalului din Sânnicolau Mare. O persoană a rămas încarcerată
Top
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com