Robu, ganduri in drum spre Viena: Nu ne lasam inmuiati de corul vaicarelilor, mergem mai departe / VIDEO

Primarul Nicolae Robu a mai marcat, marți, o premieră. S-a filmat în mașină, de pe locul din dreapta, în drum spre Viena, cu un testimonial în care vorbește despre pervertire de mentalități și cârcotașii care-i critică proiectele. Are și un mesaj: merge înainte. Pentru că poate.

În 2012, când a devenit primar, a preluat o Timișoară care nu era la pământ doar din punct de vedere al infrastructurii, ci și al oamenilor. „Pervertiți mental”, foarte mulți cetățeni ai orașului de pe Bega preferă văicăreala în locul acțiunii. Nu s-a plâns niciodată, dar, marți, 27 februarie, a simțit nevoia să vorbească. Primarul Nicolae Robu s-a filmat în mașină, în drum spre Viena, înregistrând un mesaj în care vorbește despre Metallica, metrou, sală polivalentă și capitală culturală. El se adresează deopotrivă celor pe care îi numește cârcotași, cât și celor care, majoritari fiind, spune edilul, îl susțin. Iată ce spune Robu:

Entuziasm vs. văicăreală, gânduri din mașină, în drum spre Viena.

Sunt primar de cinci ani și jumătate și n-am vorbit despre greaua moșternire, cum sunt uzanțele în România, de cele mai multe ori pentru a ascunde propria neputință. Acum, după atâta timp, simt nevoia să vorbesc și o fac cu seninătatea pe care realizările din acești ani mi-o conferă. Așa cum s-a putut remarca, eu nu compar ce fac eu cu ce s-a făcut de-a lungul a 16 ani, în mandatele predecesorilor ei, ci cu ce s-a făcut în ultimii 40, chiar 50 de ani. Dar nu vrea să mă refer acum la infrastructură, atât de rămasă în urmă în orașul nostru. Niciun pasaj nou, niciun pod nou, sau măcar modernizat semnificativ, nicio parcare cât de cât acătării printre blocuri, nicio școală nouă, cu excepția celei din cartierul Soarelui, nicio clădire spitalicească nouă, nicio sală de sport nouă, nicio sală de cultură nouă, rețele de apă și canalizare la pământ, rețele de termoficare așijderea etc, etc. Acum vreau să mă refer la cu totul altceva.

Ceea ce s-a întâmplat cel mai grav, consider eu, în acești ani de stagnare infrastructurală, a fost pervertirea mentalității cetățenești. S-a creat, pas cu pas, în orașul cu un spirit altădată atât de deschis, în orașul premierelor, un segment de populație a cărei stare de spirit este de veșnică văicăreală, de neputință în orice. Nu putem face Pasajul Michelangelo din cauza pânzei freatice și a apelor termale. L-am făcut. Nu putem asuma să ne facem o sală polivalentă mare, la nevoie cu banii proprii. Nu putem face metrou, neîntrebându-ne cum au putut alții comparabili să facă, etc., etc. Nu putem aduce formații mari în Timișoara, Metallica, Guns N’Roses, AC/DC. Evident, una dintre ele, poate chiar una per total, în 2021, deși avem angajamentul să susținem cu milioane de euro ATCCE, nu putem aduce laureați de premiu Nobel, nu putem nimic, nimic, nimic.

Desigur, asta după mintea lor. Eu și majoritatea timișorenilor, acea majoritate tăcută, străină de cârcoteală, acea majoritate care face ea însăși și în egală măsură apreciază ce fac alții, acea majoritate care dă Timișoarei dinamica, forța actuală în toate domeniile, nu ne lăsăm înmuiați de corul neputinței, al văicărelii eterne, ci ne vedem de drumul nostru, cu entuziasmul intact. Pentru că noi putem.

Filmulețul din mașină al primarului Timișoarei urmează unei postări în care edilul a descris cum trebuie să fie drumul orașului de pe Bega spre anul 2021, în care deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Robu a trasat mai multe sarcini Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii, care, dincolo ce trebuie să facă pentru că și-a asumat prin dosarul de candidatură, va trebui să aducă – și să finanțeze – trupe precum Metallica, Guns N’Roses sau AC/DC, laureați de Nobel și actori celebri. Altfel, Timișoara nu are, în acest moment, o sală de sport / spectacole la nivelul secolului XXI și niciun stadion care să corespundă standardelor actuale. În planurile municipalității pentru 2021 intră începerea lucrărilor la două poduri, Jiul și ILSA, și la mult discutatul pasaj Solventul. Cât despre greaua moștenire lăsată de fostele administrații, dar neadusă niciodată în discuție până acum, conform lui Robu, iată ce spunea, prin 2014, Gheorghe Ciuhandu: „Reabilitarea centrului istoric, reabilitarea malurilor Begăi sau pasajul de la Michelangelo, toate acestea sunt proiecte pe care dl Robu le-a moștenit și la care nu are nicio contribuție. Faptul că dânsul se plimbă azi pe șantiere și taie panglici nu înseamnă că are vreun merit în realizarea lor”. Pasajele Jiul și Popa Șapcă sunt însă „ale lui Robu”, care le-a și inaugurat în aplauze și acorduri muzicale

GÂNDURI ÎN DRUM SPRE VIENA

Posted by Nicolae Robu on Tuesday, February 27, 2018

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Mbombe Ion a spus: (februarie 27th, 2018 at 16:44 )

Putea sa rezume totul la o singura propozitie: nu s-a facut nimic

Poli 21 a spus: (februarie 27th, 2018 at 21:27 )

Oare cu ce a pacatuit Timisoara ca a ajuns sa aiba un primar bun de legat si de trimis la Gataia ?

Corto Matltese a spus: (februarie 28th, 2018 at 01:45 )

Bag de seamă că starea mentală a acestui individ, ajuns primar prin votul a mai puțin de 15% dintre alegători, se degradează tot mai tare, pe zi ce trece. În aceste secvențe filmate se vede clar că Robu bate câmpii făcând spume la gură. Obișnuit cu limbile în cur date de lingăii aduși pe lângă el la Primărie, individul face spume ori de câte ori este criticat pentru porcăriile pe care le face în Timișoara, pe banul public. Și aici Ciuhandu are dreptate: Robu doar a preluat proiectele lăsate de predecesorul său (oare de ce o fi așteptat Ciuhandu 16 ani ca să nu le săvârșească el?) și se bate cu cărămida în piept ori de câte ori are ocazia. Grețos personaj. Prost și înfumurat, cu un caracter absolut infect.

Me a spus: (februarie 28th, 2018 at 09:47 )

Acest om este paralel cu realitatea.Habar nu are in ce stare jalnica este acest oras plin de vinituri,asa ca el.Transport pe Bega,nu functioneaza,sala Polivalenta,sta pe butuci,bazin olimpic,nu exista,pasaj subteran,curge apa din el,politie rutiera ,inexistenta,piste de bicicleta,fff inguste,parcari,insuficiente,scoli renovate PROST ,spitale,in stare jalnica,autorizatii de constructii date anapoda,birocratie lenta,cea mai lenta din tara,porti de intrare in oras care ucid oameni,sistem “inteligent”ca Robu, de semaforizare,parcuri vai si-amar,drumuri carpite,stadion ce se doreste daramat,firma Continental care ne imbolnaveste de cancer in mijlocul orasului,un zoo trist …patinoar in Parcul copiiilor -nu functioneaza ,strazi in BEZNA in mijlocul orasului,si lista poate continua…Sigur ,pe sume greu de citit.Si desigur zilele acestea,un oras inzapezit,dar el,marele Robu,se duce la Viena!Drum bun si cale batuta!Dar chitara,unde e chitara?!T R I S T ,PATETIC,DE PLANS !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Top