Robu: PNL Timis nu poate fi tras in jos la nesfarsit de Groza si Nica

Primarii de Sânnicolau Mare și Dudeștii Noi vor fi chemați la judecata partidului pentru că așa prevede statutul. Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, spune, din nou, că nu are nimic cu Dănuț Groza și Alin Nica, dar cei doi trag în jos partidul și lucrurile nu mai pot continua așa.

În ședința de joi, 1 februarie, a BPJ Timiș s-a decis convocarea, peste două săptămâni, a primarilor Dănuț Groza și Alin Nica, pentru a fi supuși judecatei partidului. Cei doi fac parte, alături de alți aleși liberali, dintr-un așa-numit Grup pentru Reformă și Acțiune Liberală (GRAL), structură care și-a propus să democratizeze activitatea din organizația condusă de Nicolae Robu. Membrii GRAL anunțaseră, cu o zi înainte, că nu mai onorează convocările la BPJ până când conducerea filialei nu va înceta „acțiunile sinucigașe din punct de vedere politic”. Totul a plecat de la situația de la Sânnicolau Mare, unde consilierii liberali care au rămas alături de primarul Dănuț Groza sunt amenințați cu excluderea.

„Așa prevede statutul (convocarea celor doi – n.r.). Nu pot să mă pronunț asupra viitoarei sancțiuni. Nu vreau să apară subiectivismul meu, eu nu am nimic cu niciunul, dar partidul acesta, la nivelul filialei Timiș, nu poate fi tras în jos la nesfârșit de astfel de atitudini”, a explicat decizia, pentru deBanat.ro, Nicolae Robu. Acesta a confirmat și că Petru Roman, primarul din Deta, a scăpat, pentru că a tăcut. „În interior pot să spună ce vor, pot să-și exprime orice supărare, orice nemulțumire, pot să aibă simpatii și antipatii, nu e nicio problemă, dar în momentul în care public vii mereu și atentezi la imaginea partidului și a forurilor statutare… Au depus contestație, a fost judecată de vechea conducere, au depus încă o contestație, a fost judecată sub noua conducere… Până când?”, a mai spus șeful liberalilor din Timiș. Conform statututui PNL, sunt nu mai puțin de 10 sancțiuni, care pleacă de la avertisment la excludere. Excluderea poate fi decisă în două situații: dacă un membru „a încălcat grav și în mod repetate prevederile statutului și ale codului etic, aducând atingere valorilor și principiilor stabilite prin Programul Politic al Partidului” și dacă „a încălcat deciziile și hotărârile organismelor de conducere ale partidului și, prin aceasta, a adus prejudicii majore îndeplinirii unor obiective politice importante”.

Relația dintre parte din primarii PNL și Nicolae Robu este pe o pantă descedentă de aproape doi ani, de la alegerile locale din 2016, când edilii nu au fost de acord cu susținerea lui Alin Popoviciu pentru președinția CJ Timiș. La localele din iunie 2016, PNL a făcut, pe Timișoara, 37,9%, față de 28,5%, scor realizat de PSD. La Sânnicolau Mare, PNL, cu Dănuț Groza președinte, a făcut 47,2%, iar PSD a avut 24%. La Dudeștii Noi, unde era șef de organizație Alin Nica, PNL a avut 54,59%, iar PSD, 14,69%. La ultimele alegeri, scrutinul pentru parlamentare din decembrie 2016, pe Timișoara, PSD a bătut PNL cu aproximativ 3 procente, ceea ce a reprezentat o premieră pentru „roșii”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (februarie 3rd, 2018 at 21:19 )

Mai jos decit a tras orbu pnl Timis nu cred ca se poate.

Ion a spus: (februarie 4th, 2018 at 06:49 )

Daca il da afara pe nica. Pnl pierde inca 10% din scorul de pe judet.

nicu a spus: (februarie 4th, 2018 at 12:26 )

Robu nu este în stare să-și asume niciodată un eșec personal. Este laș, narcisist și nu mai merită să fie președinte.

sebastian a spus: (februarie 4th, 2018 at 12:58 )

robu cu alin popovici au bagat partidul in prapastie

anteconbega a spus: (februarie 4th, 2018 at 15:31 )

Groparul PNL Timiş nu e Alin Popovici, care, ca pedist udrist, şi-a făcut datoria pe deplin! Groparul e ALDE Robu care a ajuns marioneta lui Alin. Aşa spun credincioşii lui Băsescu…

Spootah-Ke a spus: (februarie 4th, 2018 at 17:07 )

Ce te iei de Base ma hoitule?

anteconbega a spus: (februarie 8th, 2018 at 12:04 )

Băse, precum zici matale: e un cadavru viu, aflat în maximă putrefacţie politică. Cu frati-său şi nepotu-său în trecere pe la bulău, Băse e mândria Ţării!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
Top