Amenda uriasa pentru SCM Timisoara: aproape 90.000 euro, la echipa de baschet

BAT (Basketball Arbitral Tribunal) a decis că Asociaţia Baschet Club Timişoara şi Sport Club Municipal Timişoara sunt obligate să plătească o sumă de aproape 100.000 de euro foștilor componenți ai BC Timișoara, Hristo Nikolov, Kyle Shiloh și Nenad Milosevic.

Mandatarul celor trei sportivi, Sabin Gherdan, a prezentat toate documentele. Cazul, chiar dacă pare foarte complicat, este destul de simplu. Conform actelor prezentate, fosta BC Timişoara – echipa care îşi adjudeca Cupa României în 2010 şi 2015 – se află acum în „moarte clinică” aşteptând falimentul, dar clubul a fost „preluat”, existând un contract de asociere, de SCM Timişoara. Așa s-a înființat BC SCM Timişoara, club de drept public. Doar că SCM a preluat activul, nedorind şi pasivul, adică datoriile aferente. Mai mult, tot conform documentelor prezentate de Gherdan, noua entitate s-a înscris şi în prima ligă, înainte ca noul club să se afilieze la federaţie. Cei trei jucători aveau cel puţin două salarii de primit de la vechea echipă, în acea situaţie aflându-se mai mulţi baschetbalişti, dar şi antrenorul Dragan Petricevic. Noul club nu a plătit niciun leu din datoriile avute de BC faţă de foştii jucători.

A urmat judecata de la Geneva, unde își are sediul Tribunalul Arbitral al Baschetului. Deşi BC SCM a încercat să prelungească la nesfârşit procesul, decizia a venit pe 8 martie şi obligă clubul să plătească banii pentru foştii jucători. „Noi am fost întotdeauna deschişi cu reprezentanţii BC SCM Timişoara, chiar dacă pe mine m-au jignit şi m-au calomniat. Din momentul verdictului, am hotărât să mai lăsăm clubului timp de gândire 14 zile, timp în care să ne contacteze şi să rezolvăm amiabil această problemă. În România a mai existat un precedent, la Târgovişte, unde clubul a pierdut procesul cu fostul antrenor, iar acum echipa de acolo, după ce a plătit până la urmă datoria se află în liga secundă”, a spus Sabin Gherdan.

Decizia este irevocabilă în instanţele sportive. Dacă clubul nu se va supune, vor urma sancţiuni, adică amenzi consistente şi interdicţie la transferuri. Dacă nici atunci clubul nu va plăti, Federaţia Română va fi obligată să dea banii, fiind treaba forului naţional cum îi va recupera după aceea. Deocamdată clubul bănăţean se apără. „Facem precizarea că aceste hotărâri arbitrale nu produc efecte pe teritoriul român decât în măsura în care ar fi recunoscute în dreptul intern printr-o procedură de autorizare a executării în acea țară a unei sentințe arbitrale. Din punct de vedere legal, acest aspect este imposibil a se realiza. Faţă de aceste hotărâri arbitrale pe care le considerăm în mod vădit nelegale şi netemeinice, SCM Timişoara îşi rezervă dreptul de a urma căile legale prevăzute de normele în vigoare la momentul de faţă”, se precizează într-un comunicat semnat de Radu Țoancă, președintele SCM, și Ilie Trițoiu, șeful Secției baschet. În acest moment, la echipa de baschet sunt salarii neplătite de aproximativ trei luni.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (martie 19th, 2018 at 19:12 )

Da’ şefii îşi iau tainul la zi? Că şi gura lor trebuie să mănâncă…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz afirmnă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
Top