Cursuri noi la CCIAT in luna martie

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş, prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională, demarează în cursul lunii martie 2018 încă o serie de cursuri de perfecționare. Membrii CCIAT au reducere 10% din prețul acestora.

Cursul de responsabil de mediu (Cod COR 325710) are loc în perioada 12 – 21 martie (luni – vineri, orele 17– 21), și se adresează celor interesați să gestioneze procese de mediu și agenților economici care generează deșeuri. În conformitate cu Legea nr. 211, deținătorii / producătorii de deșeuri persoane juridice, comercianții, precum și operatorii economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului pentru efectuarea operațiunilor de colectare și transport deșeuri „au obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligație unei terțe persoane”. Formator este Lavinia-Alina Călușeru, taxa de participare fiind de 800 lei.

Cursul de manager de proiect (Cod COR 242101) se desfășoară în perioada 12 – 27 martie, după următorul program: 12 – 21 martie, pregătire teoretică (luni – vineri, orele 16-20); 22 – 27 martie, pregătire practică (realizare proiect). Cursul se adresează tuturor celor care doresc să acumuleze cunoștințe și abilități în domeniul managementului de proiect. Certificatul de absolvire reprezintă o condiție esențială pentru oricine dorește să deruleze proiecte cu finanțare europeană. Informații și înscrieri, la numerele de telefon 0256-219.173, 0724-604.132, e-mail sau la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, camera 110. Persoană de contact: Ana Maria Luca, consultant cameral.

Cursul de inspector în domeniul securității și sănătății în muncă (cod COR 325723) se ține în intervalul 12 – 30 martie (de luni până vineri, orele 16-20). Cursul se adresează specialiştilor din orice unitate, instituţie, societate comercială sau bugetară ce urmăreşte organizarea, coordonarea şi monitorizarea activităţii de asigurare a securităţii şi sănătăţii în muncă în conformitate cu normele generale de protecţie a muncii. Taxă de participare pentru nivel de bază este 650 lei (achitabil în două rate ca persoană fizică).Condiții de acces minime: studii în învăţământul liceal filieră teoretică în profil real sau filieră tehnologică în profil tehnic. Pentru nivelul mediu, taxa este de 900 lei (achitabilă în două rate ca persoană fizică), condițiile de acces minime fiind studii în învăţământul postliceal în profil tehnic.Informații și înscrieri, la numărul de telefon 0256-294.922, e-mail: cmates@cciat.ro sau la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, camera 110. Persoană de contact: Cecilia Mateș, coordonator curs.

Curs de gestionar depozit (Cod COR 432101) are loc în perioada 19 -28 martie (luni – vineri, orele 17-20). Taxa de participare este 1.000 de lei, cu 20% reducere pentru șomeri, în baza adeverinței de șomaj. Informații și înscrieri, la numerele de telefon 0256-219.172, 0742-924.344, e-mail: mmuresan@cciat.ro sau la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, camera 110. Persoană de contact: Milena Mureșan, coordonator curs.

Cursul de expert achiziții publice (Cod COR 214946) se derulează în perioada 19 martie – 3 aprilie (luni-vineri, orele 16,30-20,30). Cursul vizează compartimentele de achiziții publice care urmează a fi formate din cel puțin 3 persoane, din care două treimi cu studii superioare și specializări în domeniul achiziţiilor. Cursul poate fi urmat atât de persoane care lucrează deja sau care doresc să lucreze în domeniul achizițiilor publice, dar și autorităților contractante care participă la licitații publice în calitate de ofertanți. Formator este Daniela Goia, iar taxa de participare este 1.000 lei, achitabilă în două rate.

Cursul de inspector / referent resurse umane (Cod COR 333304) are loc în intervalul 19 martie – 6 aprilie (luni-vineri, orele 17-20). În cadrul cursului de Inspector Resurse Umane se va desfășura și un modul de instruire în aplicația Revisal, în urma căruia se obține și un certificat de participare. Taxa de participare este 1.000 lei, achitabilă în două rate. Lectori: Lucica Zirbău, Dan Cojocaru, Delia Farchescu.

Cursul de contabil cu aplicații practice în programul SAGA se va ține în perioada 26 martie – 4 mai (luni-vineri, orele 16,30-19,30). Cursul are caracter intensiv și pregătește participanții pentru evidența contabilă primară, cu aplicații în programul SAGA. Este un curs practic și util, cu aplicabilitate imediată care tratează prima etapă a demersului contabil: întocmirea corectă a documentelor contabile. Informații și înscrieri, la numărul de telefon 0720-444.121, e-mail: tavramov@cciat.ro. Persoană de contact: Tania Avramov, manager DFP.

Cursurile se desfășoară la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22. Ele sunt autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări, iar certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top