Desi se trage din Bocsig, primul barbat al urbei n-are „oua”

Dacă aș vrea să-mi bat joc de edilul, profesorul, omul și polistul Nicolae Robu aș zice așa: „Primarii liberali din Timiș sunt niște hoți, incompetenți și maeștri ai abuzului în serviciu”. N-am să spun așa ceva, în primul rând pentru că s-ar supăra pe mine cei mai mulți dintre edilii liberali care nu au nimic de-a face cu enunțul de mai sus. N-am să spun nici măcar că „unii primari liberali” fac măgării, comițând și în acest fel păcatul de a lăsa asupra unor oameni corecți să planeze suspiciunea vreunei fărădelegi. Nu voi face nici pe șmecherul să zic că un primar liberal, cunoscut universitar, cantautor, iubitor al sportului este megaloman, mitoman, necuviincios sau narcisist, făcând trimitere evidentă la o anume persoană din urbe, poate prima. Promit toate astea pentru a putea cere liberalului Nicolae Robu un tratament în oglindă și nu trimiteri la presa care face prostituție, la jurnaliști tonomate ori la ziariști șantajiști, plătiți să-i facă „fanaticului muncii” zile grele.

Nu că n-ar exista din aceștia. Să fim clari. Nicolae Robu vorbește despre niște persoane care prestează munca de ziarist în cel mai pur model Antena 3. Asta ca să folosesc mai puține cuvinte pentru toate păcatele de presă. Nu asta i-aș reproșa edilului liberal de Timișoara, că a vorbit despre cineva care există, din păcate, în această meserie. Problema dlui Robu este că – în ciuda faptului că pozează în omul direct, care nu se teme să spună lucrurilor în față, care nu se teme de nimic și de nimeni – nu dă nume. Și nu e puțin lucru să faci de rahat o persoană, lăsând să planeze și asupra lui suspiciunea că ar fi șantajist, neprofesionist etc. Nu ajunge să te speli pe mâini și conștiință adăugând că, firește, există și ziariști deosebiți, care știu să-și facă meseria, după care să faci rechizitoriul presei potrivnice, care poate fi, recunosc, de bună credință au ba.

Dle Robu, dacă sunteți corect, cinstit ar fi să dați nume. Nu pentru a mă liniști eu. Nu mă simt deloc cu musca pe căciulă și caut în acest demers mai degrabă să nu-mi pierd și ultimele motive de apreciere pentru ceea ce ați reușit să faceți în Timișoara, nu să primesc eu un certificat de bună purtare, fie și pentru că o astfel de prerogativă nu cadrează cu fișa postului dumneavoastră. Știu, este enervant să constați că ești încolțit de critici și când e cazul, dar mai ales când nu este. Am citit și eu în presa locală cum nu făceați bine că taxați suplimentar proprietarii de case neîngrijite, dar la fel de rău ar fi să vă prindă 2021 cu clădirile dărăpănate în centrul istoric. Iar exemplele cu „Gică Contra” găsești din abundență în media locală. Însă, dincolo de asta, sunteți un om politic (mai sunteți?) și nimeni nu v-a obligat să vă „sacrificați” pentru noi, timișorenii. Iar dacă tot ați mers pe această cale a constructorului, atunci asumați-vă și bune, și rele, suportați și corecte, și incorecte.

Nu tot ce deranjează în textele de presă sunt calomnii sau neadevăruri. Unele pot fi răutăți gratuite, dar nu neapărat neadevăruri. Dacă cineva scrie toată ziua că vă dați cu estompator nu este un neadevăr, dar este o situație care vă deranjează în mod evident. Dacă eu aș furniza știrea că „Nicolae Robu câteodată râgâie” este evident că nu o puteți nega, dar sentimentul dumneavoastră ar fi că cineva se opune fericirii politice, că adversarul politic plătește astfel de materiale denigratoare. Numai că cearta edilului Timișoarei cu presa, cu adversari politici, vine după ce chiar dumnealui deschide astfel de „oportunități”. Știți cum faceți? Mergeți la Viena cu Vasile și, din plictiseală, (extravaganță, ingeniozitate, infantilitate etc) vă filmați cu un text care pune mai multe probleme.

Dacă vă lăudați singur, chiar cu realizări evidente, trebuie să vă așteptați la o echilibrare din partea cuiva. Presa ar lua-o la mișto și pe Simona Halep, dacă domnișoara din Constanța ar spune zilnic despre ea e cea mai bună din lume, cum știe ea să dea cu reverul și cât de suav vine dumneaei la fileu… La un moment dat cineva i-ar zice: „Taci, fă!”. Dacă laudele sunt neacoperite, e și mai grav. Cât privește acuzele la alte administrații ale orașului, nicio problemă, din aceste dialoguri aflăm mai multe, poate și progresul. Dar nu puteți deveni clovnul țării, să ocupați știrile la mai toate posturile de TV și radio naționale, făcând acuze grave față de toți ziariștii din Timișoara, la grămadă, fără să vă asumați că îl faceți pe cutare sau cutare „șantajist”, „tonomat”. Poate cineva vrea să vă dea în judecată și nu sunteți suficient de bărbat să tranșați treaba asta ca între gentlemani.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Doar Cetatean a spus: (martie 4th, 2018 at 13:28 )

Vrem stadion nou fara pista

Anubis a spus: (martie 4th, 2018 at 13:43 )

PNL Timis e compus doar din lingai si aserviti. Robu e doar pastorul care reprezinta cu adevarat caracterul infect al acest organizatii.

Stelu a spus: (martie 4th, 2018 at 14:48 )

Jumătate l-ai spălat de scârnă prin această postare, Sasule. Treci pe la casierie.

Poli 21 a spus: (martie 4th, 2018 at 17:29 )

Sasule, mai lasa obiceiurile din vremea comunismului si renunta la cenzura.

anteconbega a spus: (martie 6th, 2018 at 06:40 )

Pluralul substantivului ouă, după Tudorel Toader: „Ouălele”. Pe bune, discurs la televizor. „Nicolae Robu vorbește despre niște persoane care prestează munca de ziarist în cel mai pur model Antena 3.” Nu numai, herr Sasu: ai uitat”România TV”, unde singurul gazetar decent este Petronela Axinte.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top