Directorul Rodica Cojan, de la Directia de Asistenta Sociala a PMT, are un nou subordonat: consilierul… Rodica Cojan

Să fii director de direcție, dar să dai concurs în aceeași instituție pentru… un post inferior! Sună ciudat, dar se poate. Se întâmplă tot în Primăria Timișoara, unde unul dintre mulții șefi interimari tocmai a promovat, din postura de unic candidat, un concurs pentru un post de simplu consilier.

De anul trecut, Primăria Timișoara are o nouă direcție de asistență socială. Consilierii locali au fost de acord cu desființarea structurilor care au coordonat în trecut activitatea de asistență socială a Primăriei Timișoara. A fost cu scandal, pentru că proiectul a trecut abia din a treia încercare, în prezența mai multor angajați nemulțumiți de decizia Executivului PMT. De la finele lunii iulie 2017, la Direcția de Asistenţă Socială a Primăriei Timișoara a fost numit și un director, cu titlu interimar. Este vorba despre Rodica Cojan, până la acel moment şefa Centrului Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost. „Este cea mai bună variantă pe care am avut-o, sunt foarte mulțumit de activitatea Rodicăi Cojan. Va trebui să ducă la bun sfârșit, în perioada următoare, procedurile birocratice de închidere a activității vechilor structuri și să asigure funcționarea în noua formulă”, declara, la vremea respectivă, primarul Timișoarei. Era al doilea interimat în familia Cojan. Dorel Cojan, șeful Poliției Locale, este în funcție de peste 4 ani, fără concurs pe post.

La începutul acestei luni, Rodica Cojan s-a pus cu burta pe carte. Ea s-a înscris, din postura de unic candidat, la un concurs organizat de Direcția de Asistenţă Socială pentru un post de „consilier clasa I grad superior”, la Compartimentul monitorizare centre de asistență socială. Altfel spus, ditamai directorul a dat concurs în instituția pe care o conduce, pentru un post aflat în propria subordine! După ce a trecut de proba dosarelor, Cojan a avut de dat o probă scrisă și apoi un interviu. Directorul Direcției de Asistență Socială a PMT s-a pregătit intens și a făcut un punctaj de 76,67 la proba scrisă. La interviu a fost aproape perfectă, astfel că a primit 98.66 puncte din 100 posibile. În aceste condiții, de acum, directorul Direcției de Asistență Socială a PMT este și consilier la un compartiment pe care îl are „sub aripă”. E foarte posibil ca, în curând, primăria să organizeze concurs pentru postul de director „plin”, iar Rodica Cojan să-și fi pregătit atent terenul. Nu e o metodă nouă la PMT, unde, de exemplu, Florin Răvășilă, consilier personal al primarului, s-a înscris la un concurs pentru un post de consilier la Compartimentul școli-spitale. Funcția vizată ar fi fost, de fapt, cea de director al Direcției de Patrimoniu. Altfel, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara pare să-și urmeze cu grijă sloganul „În slujba oamenilor”…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Dorin_the_rabbit a spus: (martie 14th, 2018 at 14:15 )

Ca la noi la nimeni, și bineințeles DNA Timiș doarme… ca și în cazul terenurilor pentru tineri, RATT-ului, porților de intrare, etc.
În altă ordine de idei de unde a apărut și photoshopata asta? Încă una, probabil prietenă cu motostivuitoarea, care nu-și cunoaște vârsta, despre gusturi nu mai vorbim… așa-s unii mai țipători din fire.

INCHIZITIA a spus: (martie 15th, 2018 at 12:33 )

Hi, hi, hi, au disparut comentariile de ieri ! Ati primt vreun telefon, draga redactie??

anteconbega a spus: (martie 15th, 2018 at 15:58 )

Poza este MOR-TA-LĂ! Lady Gaga, nu altceva!

TimisoreAnca a spus: (martie 16th, 2018 at 13:40 )

Lady gaga este…pensionabila!

anteconbega a spus: (martie 16th, 2018 at 13:46 )

Doşoară TimişoreAnca, în poză de mai sus gaga pare fată mare, de ce sunteţi răutăcioasă?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top