Prejudiciu de peste 18 milioane de lei la Politia Locala Timisoara, constatat de Camera de Conturi

Un audit al Camerei de Conturi Timiș efectuat la Primăria Timișoara și unități din subordine a descoperit un prejudiciu de 18,4 milioane de lei doar la Poliția Locală. Totalul prejudiciilor constatate a fost însă de 32,8 milioane de lei, împărțit între mai multe instituții din „curtea” PMT.

Auditul Camerei de Conturi Timiș la Unitatea Administrativ-Teritorială Timiș a avut loc în primăvara și vara anului trecut, în două etape: 19 mai – 31 iulie, , respectiv 7 iunie – 14 iulie. Prejudiciul total calculat de către angajații Camerei de Conturi a fost de 32.799.000 lei. Din această sumă, partea leului a revenit Poliției Locale, unde „gaura” stabilită a fost 18,3 milioane de lei, motivul principal fiind de natură salarială. „La nivelul Direcției Poliția Locală Timișoara au fost efectuate plăți pentru drepturi de natură salarială care eludează cadrul legal în vigoare prin includerea în salariul de bază, a unei valori medii a drepturilor bănești din fondurile constituite în temeiul OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în condițiile în care salariații respectivi nu au atribuții și nu au contribuit la administrarea creanțelor fiscale”, se arată în sinteza auditului.

Un prejudiciu consistent a fost descoperit și în activitatea proprie a Primăriei Timișoara: 10,6 milioane de lei. Aici au fost descoperite mai multe cheltuieli ilegale, inclusiv în ceea ce privește celebrele cursuri de pregătire profesională, destinate funcționarilor publici. Prejudicii mari au fost descoperite și la Căminul pentru Persoane Vârstnice (1.953.000 lei), Serviciul pentru Protecția Persoanelor cu Handicap (549.000 lei), Serviciul pentru Protecția Copilului și Familiei (981.000 lei), Direcția de Asistență Socială Comunitară (262.000 lei). De remarcat că unele din aceste ultime instituții sunt în subordinea Rodicăi Cojan, cea pentru care primarul Nicolae Robu a făcut o direcție specială. Mai interesant este faptul că Rodica Cojan este soția lui Dorel Cojan, veșnicul șef interimar al Poliției Locale, „campioana” de necontestat a cheltuielilor ilegale potrivit raportul Camerei de Conturi Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Vic Sergiu a spus: (martie 27th, 2018 at 15:25 )

BUN , AM INTELES, NU REIESE, CEL PUTIN DIN ARTICOL, SUB CE FORMA S-A AJUNS LA PREJUDICIUL RESPECTIV, UNDE ESTE ILEGALITATEA DE FAPT??? CURSURI DE PREGATIRE PROFESIONALA?? LEGEA ESTE CLARA, OBLIGA ANGAJATORUL CA CEL PUTIN O DATA LA 2 ANI ANGAJATII DIN SISTEMUL PIBLIC SA PARTICIPE LA PROGRAME DE PERFECTIONARE PROFESIONALA, SA SE CONSTATE CA ACELE PROGRAME AU FOST ILEGALE SI ATUNCI E CLAR PREJUDICIU, ALTFEL E DOAR GARGARA DE OCHII LUMII.

anteconbega a spus: (martie 27th, 2018 at 15:48 )

Don Sergio, poate exista un prejudiciu (enorm, conform C de C.) fără nici un pic de ilegalitate? Sigur, cele mai faine sunt prejudiciile legale naţioale, dar astea sunt la nivel de guverne Grindeanu, Tudose, Drăcilă… Imi pare rău de Cojan, că a fost miliţian şi e fecior de şef de post. Pe vremea lui Ceaşcă şi a miliţienilor săi pentru asemena prejudiciu (dovedit) te aştepta plutonul de execuţie, Doamne fereşte! Acu’ , pe vremea lui ALDERobu, să fi ‘oţ e un act de nobleţe!

mafiman a spus: (martie 27th, 2018 at 17:30 )

Asteptam aplicarea masurilor legale impotriva celor vinovati de frauda din banii publici si sesizarea parchetului pentru cercetari si recuperarea prejudiciului.Nimeni nu este mai presus de lege. Nici Primaria nu iarta pe nimeni.Deci urmarim cum se aplica legea.

Julie a spus: (martie 27th, 2018 at 18:12 )

Acuma întreb și eu: ce are s… ce prefectura? Adică ce daca Rodica e nevasta lui Dorel? Le e nas Robu? Daca nu, n-are una cu alta. Chestia cu prejudiciul e și veche și gogoașă. Mai săpați înainte de a pune etichete…

Tito a spus: (martie 27th, 2018 at 22:13 )

Multa gargara fara documentare…doar valuri din partea …..o stire pe post de lance

Ion Paladi a spus: (martie 27th, 2018 at 23:10 )

Articol de 2 lei, control de 2 bani. Simpla gargară publică.

Anubis a spus: (martie 28th, 2018 at 08:43 )

Functionarasi au voie sa posteze in timpul serviciului? Asta este prima problema pe ordinea de zi, iar cea de-a doua este problematica ridicata de Sergiu care probabil e tot angajat la stat sau a aterizat si el la celebrele cursuri alaturi de alte rude. Stimate domne bugetar, inteleg ca trebuie sa socializati si sa mergeti la mare, munte la hoteluri de 3-4 stele, dar asta o puteti face pe banii vostri, iar despre Caps-ul pe care il utilizezi nu reusesti decat sa iti manipulezi colegi de directie (birou) care sunt invatati sa scrie la fel… aici trebuie sa ii dau dreptate lui Robu – habar nu aveti sa scrieti sau sa faceti un tabel.
Concluzia mea e simpla: la munca nu la intins mana.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top