Ce cauta Timisoara in Vietnam sau la Ziua Rusiei? Pe unde s-au plimbat, in 2017, consilierii personali ai primarului

Știați că Primăria Timișoara este deținătoarea unui premiu de excelență pentru dezvoltarea transportului local pe șină? Dar că ar putea avea relații economice cu Vietnamul? S-a ocupat de aceste aspecte cel mai umblat consilier personal al primarului Nicolae Robu. De aproape 6.000 de euro s-au plimbat, în 2017, consilierii edilului.

Primarul Nicolae Robu are patru consilieri personali. Până acum două săptămâni, ei erau Dorel Borza, Cătălin Iapă, Ionuț Nasleu și Florin Răvășilă. Acesta din urmă a devenit funcționar public, după ce a dat concurs pentru un post de consilier la Serviciul școli-spitale ale PMT, și a fost înlocuit de Ciprian Trocan, un severinean în vârstă de 24 de ani, președinte al Cluburilor Studențești Liberale. Cei patru au responsabilități dictate direct de edilul șef și îl reprezintă pe acesta la diverse evenimente. În 2017, trei dintre consilierii personali s-au plimbat de la Murighiol, în Vietnam, având îndeletniciri dintre cele mai diverse, și au fost, desigur, și la celebrele cursuri de perfecționare de peste vară. Singurul care a stat acasă a fost veteranul Dorel Borza.

Florin Răvășilă a fost, anul trecut, la Iași și la Mamaia. El s-a deplasat în capitala Moldovei pentru un eveniment extrem de important pentru Timișoara, și anume „întrunirea solemnă cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la momentul în care Senatul României a adoptat, la Iași, înscrierea principiilor sufragiului universal și ale dreptului de proprietate în Constituția României”. S-a întâmplat în 20 și 21 iunie. Între 13 și 20, Răvășilă a mers la Mamaia, la programul de perfecționare „Administrația publică și eficiența sistemului administrativ”. Nota totală de plată de la bugetul local: 4.527 lei.

Cătălin Iapă a fost în Norvegia, la Murighiol și la București. În primăvara trecută, între 4 și 6 aprilie, el a participat la „sesiunea de «matchmaking» organizată de Camera de Comerț Novegiano-Română, Ambasada României în Norvegia și Oslo International Hub”. Cu ce s-a ales Timișoara din această deplasare vom afla probabil altădată. Între 15 și 22 august, tânărul consilier a participat la programul de perfecționare „Metode, tehnici și instrumente manageriale în administrația publică”, iar în noiembrie a reprezentat, timp de o zi, Timișoara la Târgul Internațional de Turism al României. Nota de plată: 7.140,94 lei

Ionuț Nasleu a fost, în 2017, cel mai umblat consilier personal al primarului Nicolae Robu. Prima deplasare în interes de serviciu s-a întregistrat în 7-9 iunie, când a participat la… Ziua Rusiei la Ambasada Rusiei de la București! A urmat tradiționalul curs de perfecționare de la Mamaia, pe tema „Metode, tehnici și instrumente manageriale în administrația publică”, desfășurat în perioada 31 iulie – 7 august. Abia perfecționat, Nasleu s-a suit în avion și a luat drumul îndepărtatului Vietnam. În intervalul 9 – 17 august, el a participat la Târgul Internațional pentru Investiții, Comerț și Turism-Coridorul Economic Est-Vest, Da Nang, „eveniment organizat de Centrul de Promovare Economică al orașului Da Nang în scopul întăririi cooperării economice și dezvoltării schimburilor comerciale, turismului și investițiilor din statele situate de-a lungul coridorului economic est-vest și partenerii lor internaționali”. O să aflăm, probabil în curând, că Timișoara va face un parteneriat răsunător cu Da Nang. Ultima deplasare a consilierului a avut loc în 7-8 decembrie, când a avut loc Gala Feroviară 2017, ediția a XII-a, la care Primăria Timișoara a primit Premiul de Excelență în domeniul feroviar pentru dezvoltarea transportului local pe șină. Nota de plată: 14.924 lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

leo di taio a spus: (aprilie 10th, 2018 at 18:17 )

Bani cheltuiti AIUREA de lingaii din camarila lui BOCSIGUS.
VINE EA SI ” NOTA DE PLATA”.
trocan asta -oltean din severin de ce nu il tine busoi acasa-consilier la trompeta tr,-severin.

VAI DE MAMA EI DE TARA

gigi gogoasa a spus: (aprilie 10th, 2018 at 21:36 )

usl nu era posibil cu un partid liberal autentic. iar trecutul la fapte dupa consilierea/cantatul in struna a celor 4 nulitati se lasa cu dezastre financiare.

Soferu a spus: (aprilie 10th, 2018 at 22:07 )

pe barosaneala

anteconbega a spus: (aprilie 10th, 2018 at 22:44 )

Ionuţ a fost în Vietnam cu ateveul personal, la Mamaia cu skyjetul, la ambasada rusă cu spyder-ul, iar la Gala Feroviară cu drezina. Astfel banul public a fost bine drămuit, deşi a fost cheltuit! Freddy primar!

LaeBoSoo a spus: (aprilie 11th, 2018 at 09:40 )

Sunteti carcotasi, netimisoreni, aveti sufletul negru si posibil votanti PSD.
Consilierii edilului sunt valorosi, adica au valoare si reprezinta interesele orasului in cel mai bun mod posibil. Priviti putin acesti minunati consilieri care inspira incredere, profesionalism, viziune, calitati solicitate edilul FAPTUITOR care modernizeaza orasul in forta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Top