Cum s-a suprapus balciul culturalo-mercantil peste angoasele primarului Robu

La începutul acestei săptămâni, câteva zeci de asociații și personalități/personaje din Timișoara au semnat un memoriu prin care acuză mai multe deficiențe, chiar ilegalități, în activitatea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. Pe lângă autoritățile locale, memoriul a fost trims și Comisiei Europene, externalizând astfel o dispută demarată cu câteva luni în urmă. Printre semnatarii memoriului se numără indiscutabile personalități culturale ale Timișoarei, organizații care au făcut lucruri pentru oraș, dar și tot felul de aventurieri, asociații așa-zis culturale care au apărut precum ciupercile după ploaie în urma câștigării titlului de Capitală Culturală. Unii dintre semnatari au sprijinit proiectul dinainte ca Timișoara să fie desemnată câștigătoare, alții s-a alăturat după, fiind convinși inițial că Clujul va obține victoria. Unii chiar vor să ajute dezinteresat, au cele mai bune intenții, altora le miroase a bani, iar unii au pur și simplu niște dispute personale de reglat. Ca atare, vorbim de un grup extrem de eterogen cu interese care mai de care, de la cele pecuniare, la unele foarte oneste.

De cealaltă parte, avem o asociație condusă de Simona Neumann, dar atent supravegheată de unul dintre frații de la Bega Grup. Asociație devenită o castă închisă, în care nu se mai intră decât cu binecuvântarea fratelui Emil. În schimb, cei de aici au meritul de-a fi muncit și crezut că Timișoara va câștiga cursa pentru Capitală Europeană. Dincolo de povești cu proiecte, programe, idei etc., miza acestei lupte are și latura ei umană. Sau mai ales. Cum peste Timișoara se așteaptă să se reverse purcoaie de euro, mulți ar vrea să-și bage degetele în butoiul cu miere. Or, „butoiul” a fost confiscat de dna Neumann și asociația ei tot mai restrânsă și depozitat la Hotel Timișoara. Asociație, repet, supravegheată atent de cei care au transformat totul în Timișoara în tunuri imobiliare. Prin urmare, adevărul este undeva pe la la mijloc, hai câțiva centimetri mai aproape de contestatari.

Dincolo de acest război pe idei, proiecte, dar și bani, a apărut și o componentă politică. Asta ca bâlciul să fie complet. După cum s-a observat, primarul Nicolae Robu a intrat, de câteva luni, în rândul celor care contestă activitatea Asociației TM 2021. Or, acel moment coincide cu perioada în care unii apropiați i-au susurat la ureche că Simona Neumann vrea să candideze la Primăria Timișoara. Moment în care a luat foc, primarul devenind unul dintre cei mai mari critici ai asociației. A ajuns chiar să acuze că prima acțiune a acesteia a fost un spectacol de circ, pentru care el personal și-a dat însă acordul.

Habar n-am cât de reală poate fi această candidatură. Dar e foarte posibil să existe și o sămânță de adevăr aici. Fiindcă e greu de crezut că în laboratoarele Bega Grup nu se discută despre o variantă de primar care să fie la dispoziția fraților. Oamenii au încercat și cu Robu. Dar după ce i-au sponsorizat campania electorală, spre cinstea lui (trebuie să-i recunoaștem și meritele), primarul nu s-a pus preș în fața celor doi. Le-a mai făcut unele concesii, e drept, dar nu chiar toate pohtele. Ei vor însă totul și mai mult decât atât.

Mai mult, punând gaz pe foc, în intervenții publice, chiar din această săptămână, fostul și actualul președinte al PSD Timiș, Călin Dobra, respectiv Sorin Grindeanu au sărit în apărarea doamnei Neumann. Or, este imposibil ca cei doi să nu fi auzit de povestea cu candidatura respectivă. Prin urmare, în perioada următoare vom asista la o escaladare a conflictului între primar și șefa TM 2021. Cum Primăria Timișoara este principalul finanțator al asociației, lui Robu îi va fi greu să digere faptul că dna Neumann își va face imagine electorală pe banii lui. (Da, Robu gândește în acești termeni: banii Timișoarei sunt banii lui.) Cam aceasta este fotografia momentului privind pregătirea unuia dintre cele mai importante evenimente din istoria Timișoarei. Ce ne rezervă viitorul? E greu de spus. Un lucru să le fie tuturor clar. Bani de la actualul guvern PSD-ALDE nu prea vor veni. Sau nu vor veni la nivelul angajamentelor făcute. Dacă și Primăria Timișoara va mai strânge șurubul pe motivul amintit, există toate premisele unei ratări monumentale în 2021. Și totul dintr-un trist bâlci în care s-au amestecat de toate, de la interese economice, la cele politice. Doar naivii și idealiștii mai cred altceva.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

observator a spus: (aprilie 13th, 2018 at 13:49 )

Excelent punctat! Bravo Ino!

Gepetto a spus: (aprilie 13th, 2018 at 14:25 )

Vai de noi: avem de suportat banditismul fratilor si prostia lui Lae.

anteconbega a spus: (aprilie 13th, 2018 at 14:43 )

Salvarea e în inteligenţa nativă a preşedintelui (sic!) C.J. Timiş, care nu e un „pulifrici”, ca alţii! Forza, Ionele!

Radu Moraru a spus: (aprilie 13th, 2018 at 15:51 )

Ne prea obisnuiesc sa laud (mai degraba critic decat laud), dar de data acesta ma simt nevoit sa o fac. Bravo, INO!
P.S. Aceleasi felicitari si pentru comentariul lui anteconbega. Cu o adaugire: Fredy primar, se stie!

TIMI a spus: (aprilie 13th, 2018 at 15:51 )

O singura chestiune Ino: ai uitat sa mentionezi si de demisia lui Ioan Hollender. Care a crezut in proiectul Capitala Culturala Europeana, sunt absolut convins ca numele lui a contat extrem de greu in aceasta desemnare, dar de care cei din ATCCE2021 s-au debarasat extrem de usor.

Stelu a spus: (aprilie 13th, 2018 at 16:17 )

Simona Neumann va reprezenta o problemă politică majoră pentru supremul idi.ot al Timișoarei. Mai vorbim în 2020.

Pepe a spus: (aprilie 13th, 2018 at 19:36 )

Scapam de dracul si dam de mama-sa ? psd este,a fost si va fi o rusine nationala. De la ei asteptati voi sa faca bine orasului, pe bune ?

nedici a spus: (aprilie 13th, 2018 at 19:41 )

…da de Ovidiu Sandor nimic…chiar nimic? …sau nu e voie?

anteconbega a spus: (aprilie 14th, 2018 at 13:09 )

Domnule Radu Moraru, nici nu ştiţi ce tare e Călin pe pagina oficială de pe feisbuc: posedă cu dezinvoltură 10 689 de aprecieri, ceea ce înseamnă că dacă ar fi fost să candideze pe persoană fizică la preşedenţia CJ.Timiş, şi nu sprijnit de partidul lui Băsescu, de cel al Viermelui de Untură şi de cel al generalului Izmană, Ionel ar fi ieşit pe locul doi şi dacă ar fi candidat de unul singur! Concurenţa feisbuchistă între Călin din Măguri şi Lae din Bocsig e mai tare decât derbyul dintre Tom şi Jerry. Aşa e, mulţumesc: Freddy primar, dacă tot se ştie!

zambille a spus: (aprilie 16th, 2018 at 09:59 )

@antconbega
Presedintia.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top