Drujba de primăvară se întoarce: Toaletare în forță prin parcurile Timișoarei / FOTO

Curățenia de primăvară prin parcuri se face cu drujba. Cel puțin așa susțin unii timișoreni, care reclamă tăierea fără discernământ a unor arbori sănătoși. Oficial, primăria ar trebui să planteze cel puțin 10.500 de copaci, având în vedere promisiunile făcute în toamna lui 2017, după furtuna devastatoare din septembrie.

În septembrie 2017, furtuna care a lovit Timișoara a pus la pământ 3.500 de arbori. Imediat, primarul Nicolae Robu a anunțat că se vor face plantări masive. „Fac public faptul că în locul celor 3.500 de arbori distruşi vom planta alţi 10.500, adică: în loc de fiecare arbore distrus, vom planta 3 alţii! Ca-n minunatul cântec al copilăriei noastre, a tuturor românilor, «Podul de piatră»: «Vom face altul pe râu în jos, Altul mai trainic şi mai frumos»”, a notat edilul, pe Facebook. Au trecut șapte luni de la acel moment și municipalitatea nu a comunicat câți din cei 10.500 de arbori promiși au fost și plantați. Între timp însă, alți copaci cad sub drujbele celor care ar trebui să aibă grijă de parcurile Timișoarei. S-a întâmplat și săptămâna trecută, în parcul de pe Bd. Corneliu Coposu, pe malul Begăi, unde s-au practicat niște tăieri hotărâte ale unor arbori frumoși și sănătoși. Cel puțin așa arată niște fotografii postate pe Facebook de un timișorean care comentează ironic „«Toaletare» în forță, aprilie 2018”.

Nimeni nu este nebun să taie copaci din plăcerea de a tăia copaci. Dar dacă aparatul de specialitate al primăriei, în anumite locuri, vine cu idei de tăiere a unui număr de copaci, trebuie înțeles că lucrul acesta se întâmplă tocmai dintr-o abordare responsabilă a problemei. Iubesc copacii și am promis în primul mandat că voi planta 10.000 copaci și așa am făcut. Și în al doilea vreau să plantez tot peste 10.000. Nu putem fi talibani, trebuie să înțelegem că sunt anumite situații în care trebuie să tăiem copaci.
Primarul Nicolae Robu, iunie 2016, după câștigarea celui de-al doilea mandat

Oficial, Timișoara și periferiile sunt adevărate… păduri. Să vedem. Conform datelor oficiale, în perioada 2012-2016, Direcția de Mediu a Primăriei Timișoara a plantat 8.842 de arbori, cărora li se adaugă 3.175 prin direcțiile de Dezvoltare și cea Tehnică. În același interval, în perdeaua forestieră au fost plantați 13.550 puieți. Nu trebuie uitată nici plantația de salcie energetică dinspre Calea Buziașului – Moșnița, care, în hârtii, are 110.880 butași. În primul mandat al primarului Nicolae Robu au fost tăiați 9.098 arbori care, conform explicațiilor oficiale, erau „depreciaţi din punct de vedere fito-sanitar, uscaţi, crescuţi spontan, în special pe terenuri virane, îmbătrâniţi, rupţi în urma fenomenelor meteorologice nefavorabile”. Printre copacii care au dispărut în primul mandat Robu se numără cei din Piața Libertății sau cei din Piața Bălcescu, dar și prin cartiere. Ultimii tăiați au fost cei aproape 100 de salcâmi de pe Bd. CD Loga, prea bătrâni și prea nesiguri pentru a mai putea fi lăsați în picioare, după cum au susținut cei de la Direcția de Mediu, care au avut toate avizele.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (aprilie 23rd, 2018 at 11:48 )

Vor face așa cum au mai făcut: vor tăia la copaci cu nemiluita, în sictir. Iar copacii „toaletați”, vor fi mutiliați tot cu drujba, de n-au să rămână decât niște cioturi. Tăierea de copaci este specialitatea (poate chiar hobby-ul lui Robu) primarului, care a lichidat și spațiile verzi din Piața Libertății ca să ne fericească cu câte-un maraton de prost gustă, fără nicio finalitate, sau concerte care s-ar putea ține și la filarmonică sau în locul unde (încă) exiastă Grădina de Vară Capitol, dacă ar fi reablitată. Oricum, aceste tăieri de arbori sunt justificate prin explicații concepute ca pentru proști, că așa ne consideră toți cei aflați la putere. Parcurile de-aia sunt niște mici rezervații botanice, unde copacii nu trebuie atinși. Îi cureți de uscături, însă nu „toaletezi” cu drujba. În Parcul Copiilor se pot vedea arbori ale căror vârfuri au fost retezate fără nicio justificare. Un adevărat masacru botanic. Iar Robu nu trebuie crezut cu plantările lui de arbori pentru că individul minte de stinge. După cum respiră. Promisiunile lui nu trebuie luate în niciun caz în serios.

NickyBobu a spus: (aprilie 23rd, 2018 at 14:01 )

Stihl este brandul favorit al PNL-ului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top