FEST – FDR: Luna mai începe la Timișoara cu teatru, concerte, spectacole de stradă / PROGRAM

La început de mai, Timișoara se transformă din nou: devine capitala teatrului. A 23-a ediție a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești începe pe 5 mai și stă, în acest an, sub semnul schimbării. Tema este „Involuție – Revoluție – Evoluție”. Biletele au fost puse deja în vânzare.

Festivalul European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești. (FEST-FDR) este cel mai important festival dedicat dramaturgiei și teatrului românesc în context european. Involuție – Revoluție – Evoluție sunt cuvintele care marchează felul în care societatea și, implicit, teatrul. Pe scenele TNTm vor urca, în acest an, nume grele ale teatrului românesc – Marcel Iureș, Maia Morgenstern, Florin Piersic jr. și nu numai. Secțiunea FDR s-a construit în jurul spectacolului pe text de teatru românesc, iar selecția din acest an, făcută de Oana Borș, a acordat o atenție specială spectacolelor realizate de companii independente de teatru. Secțiunea FEST se dezvoltă, ca în fiecare an, prin alăturarea spectacolului de teatru cu cel de dans, concertul live și spectacolul în aer liber. Vor veni la Timișoara spectacole-reper pentru spectacologia europeană contemporană, create de companii și de artiști din prima linie a teatrului european: Luk Perceval, Milo Rau, Schaubühne Berlin dar și dansul contemporan, prin prezențe consacrate – Gigi Căciuleanu, Pál Frenak, Compagnie Zahrbat. FEST este, de asemenea, o sărbătoare a spectacolului în aer liber. Spectacolele de teatru, de acrobații aeriene, de pantomimă și de păpuși vor fi completate de concertul Subcarpați. Biletele au fost puse în vânzare la agențiile de bilete ale Teatrului Național, pe str. Mărășești nr. 2 și Sala 2, în Parcul Civic. Studenții și pensionarii beneficiază au o reducere de 50% din prețul biletelor, iar elevii, de 75%. Biletele pot fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.

Program FEST – FDR

Sâmbătă, 5 mai

ora 19 – Sala Mare, deschiderea festivalului
10 de Csaba Székely, regia Radu Alexandru Nica (Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu / FDR)
ora 21 – Parcul Civic – Concert Subcarpați / FEST Outdoor

Duminică, 6 mai

ora 19 – Sala 2 – Familia fără zahăr de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol (o coproducție Teatrul Mic și Centrul de Teatru Educațional „Replika”, București / FDR)
Recomandat peste 14 ani
ora 22 – Piața Victoriei – Wanted (eVenti Verticali, Italia / FEST Outdoor)

Luni, 7 mai

ora 19 – Sala Mare – Empire, un concept de Milo Rau (o coproducție International Institute of Political Murder, Zürcher Theater Spektakel și Schaubühne Berlin / FEST)
Recomandat peste 14 ani
ora 21 – Sala 2 – Numitorul comun de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu (Teatrul de Comedie București / FDR)
Recomandat peste 14 ani
ora 22 – Piața Victoriei – Wanted (eVenti Verticali, Italia / FEST Outdoor)

Marți, 8 mai

ora 17 – Studio „Uțu” – Înaintea erei noastre, un concept de Daniel Chirilă (o coproducție Teatrul LUNI de la Green Hours și Frilensăr / FDR)
Recomandat peste 10 ani
ora 19 – Sala 2 – Cea mai călduroasă zi din an, un spectacol de Bogdan Theodor Olteanu (o coproducție Teatrul Apollo 111 și SUB25, București / FDR)
Recomandat peste 10 ani
ora 21 – Piața Victoriei – Strigătele Parisului (Teatrul Masca, București / FEST Outdoor)

Miercuri, 9 mai

ora 19- Sala Mare – Bucurie și fericire de Csaba Székely, regia Andi Gherghe (Teatrul 3G Târgu Mureș / spectacol în limbile română și maghiară, cu supratitrare / FDR)
Recomandat peste 14 ani
ora 21 – Sala 2 – Text Shop, one man show Gigi Căciuleanu; lansarea albumului Gigi Căciuleanu – Omul dans de Ludmila Patlanjoglu / FEST
ora 21 – Piața Victoriei – Reflection, un spectacol de Andreea Cristina Ion (Lightwave Theatre Company / FEST Outdoor)

Joi, 10 mai

ora 19 – Sala Mare – Sillons, coregrafia Brahim Bouchelaghem (Zahrbat Cie, Franța / FEST)
orele 18 și 21 – Sala 2 – Stage dogs, text de Florin Piersic jr. (inspirat de A life in the theatre de David Mamet), regia Florin Piersic jr. (Teatrul ACT, București / FDR)
Recomandat peste 16 ani
ora 21 – Piața Victoriei – Reflection, un spectacol de Andreea Cristina Ion (Lightwave Theatre Company / FEST Outdoor)

Vineri, 11 mai

ora 17 – Studio „Uțu” – Povestea păsării fără cuib de Ada Lupu, regia Iris Spiridon (Teatrul Național Iași / FDR)
ora 19 – Sala Mare – Mortul viu (Calea lui Prometeu) de Dejan Dukovski, regia Aleksandar Popovski (Teatrul Național Sârb Novi Sad, Serbia / spectacol în limba sârbă cu supratitrare / FEST)
ora 21 – Sala 2 – Shakespeare pentru Ana, un spectacol de Luminița Țîcu (Centrul de Arte Coliseum, Chișinău / FDR)
Recomandat peste 14 ani

Sâmbătă, 12 mai

ora 19 – Sala Mare – De ce iubim femeile, după Mircea Cărtărescu, regia Mihaela Lichiardopol (Teatrul Național din Timișoara / FDR)
Recomandat peste 18 ani
ora 21 – Sala 2 – Poveste din Transilvania de George Ștefan, regia Andi Gherghe (Centrul Multimedia Studio Act, Oradea / FDR)

Duminică, 13 mai

ora 19 – Sala 2 – UN, coregrafia Pál Frenak (Compagnie Pál Frenak, Ungaria-Franța / FEST)
Recomandat peste 16 ani
ora 20 – Sala Mare – Închiderea FEST-FDR2018
The Grapes of wrath / Fructele mâniei după John Steinbeck, regia Luk Perceval (NTGent, Belgia / FEST)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top